AcasăSpecialCine a fost Traian Biju

Cine a fost Traian Biju

La împlinirea celor 130 de ani de existență, Colegiul Național „Radu Greceanu” a fost, timp de două zile, în sărbătoare. Cu această ocazie, Amfiteatrul a primit numele profesorului TRAIAN BIJU.

D-na prof. Elena Sîrghie a prezentat, în câteva rânduri, cine a fost Traian Biju și de ce merită ca Amfiteatrul Colegiului Național „Radu Greceanu” să-i poarte numele.

Este greu de spus în câteva cuvinte, cine a fost Traian Biju….

Există, în viața unor școli, dascăli care le conturează destinul. Oameni care renunță la sine pentru un ideal care înseamnă ȘCOALA. Un astfel de dascăl a fost Traian Biju.

traian bijuTraian Biju s-a născut în decembrie 1883, la Caransebeș, în familia inginerului Alexandru Biju. Va absolvi Liceul Gheorghe Lazăr (1903) și Universitatea Științele Naturii din București (1907). Din 1912, va ocupa, ca titular, catedra de geografie și științe naturale la Gimnaziul / Liceul „Radu Greceanu”, pe care îl va sluji cu „devoțiune”, până la pensionare, în iulie 1944, adică 32 de ani. Simultan cu activitatea de la catedră, îndeplinește funcția de director al Liceului „Radu Greceanu”, în mai multe rânduri. Și, după propria-ai mărturisire, ca profesor și director, „Școlii și elevilor am hotărât atunci să le dedic întreaga mea viață”. A murit la 14 august 1980, la vârsta de 97 de ani. Va lăsa, în manuscris, un volum de memorii „Din al zecelea deceniu”.

Ce a însemnat Liceul „Radu Greceanu” pentru profesorul și directorul Traian Biju aveam să aflăm tot din mărturisirile sale: „Întreaga mea viață, am considerat Legenda Meșterului Manole ca fiind permanent valabilă. La temelia Școlii Radu Greceanu, pe care visam s-o înalț, zidisem liniștea vieții mele, interesele familiei, sănătatea și o catedră universitară la care mă chemase Simion Mehedinți”.

Într-adevăr, ca profesor și director, Traian Biju contribuise la „înălțarea” acestui liceu. Că era vorba de modernizarea localului sau educația copiilor, nu va precupeți niciun efort. O parte din banii necesari supraetajării celor două aripi laterale și măririi cancelariei profesorale și a secretariatului, va veni din contribuția țăranilor din județul Olt. Profitând de momentul acordării titlurilor de proprietate țăranilor proaspăt împroprietăriți cu pământ, Traian Biju va colinda județul, cerând un pol (20 lei) pentru fiecare pogon primit. Și, astfel, avea să scrie Traian Biju, „clădirea Liceului Radu Greceanu de azi poartă, în zidurile ei, sacrificiul bănesc al țăranilor din județul Olt. Cu mijloacele lor modeste, săraci, dar mulți, țăranii se înscriu anonim printre slujitorii luptei spre lumină”.

Dar nu era numai atât: de numele său se leagă înființarea Atheneului Orașului Slatina, amenajarea Amfiteatrului, activitatea Societății Titu Maiorescu, înființarea Cinematografului propriu, apariția Revistei „Luminița” sau realizarea Imnului și a drapelului liceului, cât și înființarea bibliotecii. Dar și excursiile greu de egalat, ca nivel științific, sau frumoasele serbări, adică tot ceea ce trebuie pentru „a răpi străzii pe tineri ce-i dădeau asalt să o cucerească”, cum, atât de frumos, spunea profesorul Traian Biju.

Pentru înființarea Atheneului, directorul de atunci Traian Biju lansa o emoționantă invitație „tuturor intelectualilor pentru un Atheneu”, cu motoul „Sus e lumină, jos e întuneric, risipiți-l”.

Relatând despre conferințele ținute la Atheneu, Traian Biju se întreba: „Cum omenirea aceasta, din care s-au înălțat atâtea făclii strălucitoare, atâția aștri ai gândirii și simțirii, atâția geniali destrămători ai misterelor profunde și întunecate, (…) cum se poate să nu fie în stare să transforme pe omul zilei de astăzi, în omul fără patimi, în omul ideal și idealist?”.

Comunicarea de gândire și idei, din cadrul conferințelor Atheneului, continua la Radu Greceanu în ședințele Societății „Titu Maiorescu. Cât privește Revista „Luminița”, aceasta fusese, potrivit aceluiași profesor Traian Biju: „O dorință care demult își făcuse loc în sufletele noastre și ale elevilor… Câte planuri și câte vise nu se înghesuiau în jurul acestei idei”. Tot profesorul Biju găsea și explicația pentru numele pe care profesorul Ioan Ionașcu îl dăduse acestei reviste. Cuvântul „Luminița” este întotdeauna un simbol, „O luminiță ce apare pâlpâind timidă, sfiicioasă, mărindu-se dacă razele ei vor putea și trezind unele suflete noi născânde pe băncile Școlii”.

O atât de bogată activitate culturală nu se putea desfășura fără un spațiu corespunzător. Acesta va fi „Teatrul”, adică Amfiteatrul de astăzi. Început sub directoratul profesorului Toma Vasilescu, va fi terminat când Traian Biju va reveni la conducerea liceului și când „s-a prevăzut cu loc de orchestră, mobilier modern și o scenă cu decoruri cu păduri și cu salon”. Amfiteatrul va fi pus la dispoziția tuturor școlilor din oraș pentru „manifestările extrașcolare”. „Trupele străine, scria Traian Biju, au început să îndrăgească teatrul liceului care poate adăposti 450-500 de spectatori, în schimbul unei sume modice”.

Din 1923, Liceul deținea și un „pian de concert”, prin efortul aceluiași profesor Traian Biju, care a deschis o subscripție pentru părinții elevilor și cei cu tragere de inimă pentru școală ca, din prisosul lor, să contribuie la completarea sumei”. Dintr-o astfel de școală nu putea lipsi Biblioteca, de a cărei constituire se va ocupa tot profesorul Traian Biju și care rezultase din fuziunea bibliotecii Societății Titu Maiorescu cu cea a elevilor și profesorilor. Pentru „a stimula spiritul de solidaritate între elevii liceului, spre a-i lega de școala unde au primit lumină, spre a cultiva frumosul prin muzică”, Traian Biju înființa Fanfara Școlii. La început, elevii erau acceptați „să se deprindă pe instrumentele Regimentului 3 Olt”. Apoi, Traian Biju a compus Imnul liceului și tipărindu-l, va realiza, prin vânzarea lui, un beneficiu de aproximativ 20.000 lei, pe care-l va ceda Comitetului Școlar, „spre a cumpăra instrumentele necesare”. Prin stăruința conducerii școlii, în frunte cu același profesor Traian Biju, Liceul va reuși să aibă și un cinematograf propriu. Directorul Traian Biju va interveni la Casa Școalelor pentru un aparat cinematic. Numai că, spunea Traian Biju, „din lipsa fondurilor, am făcut personal pe operatorul, ajutat de ajutorul de secretar, un fost elev al liceului”.

Excursii au făcut toți elevii acelor vremuri, dar cele organizate de profesorul de geografie și științe naturale de la Radu Greceanu vor fi greu de egalat, sub aspect științific: de pe Valea Oltului, la Valea Lotrului, din Banat, în Munții Apuseni, Piatra Craiului sau Bucovina. Elevii de la Radu Greceanu, conduși de prof. Traian Biju, vor ajunge și în comuna Satu Mare, județul Odorhei. Și răspunzând apelului Ministrului Școalelor, Dr. C. Angelescu, de „românizare a românilor secuizați din Transilvania”, vor adopta comuna Satu Mare, unde descoperă, după cum scria Traian Biju, „starea tristă a acelor dezmoșteniți și recunoscuți numai după credința lor diferită de cea a adevăraților secui”. Vor aduce la Slatina „doi pui de români secuizați”, pe care îi vor da la școală, îi vor îmbrăca, le vor cumpăra cărți și le vor plăti taxele școlare.

liceul radu greceanu 590Serbările organizate și desfășurate de către profesorii și elevii Liceului Radu Greceanu erau adevărate sărbători culturale și de spirit. Cu ocazia împlinirii a 40 de ani de existență, directorul Traian Biju a hotărât să adune, „de pe întinsul țării, reprezentanții din cele 40 de generații școlărești, spre a le arăta, în carne și oase, tinerimii de azi ce șovăie întru înălțare, spre a demonstra tinerimii de după război, că, numai prin muncă, omul se poate ridica în păturile conducătoare ale neamului spre fericirea și a lui și a semenilor săi”.

În acest sens, a lansat o „chemare” către toți foștii profesori și elevi ai liceului, apărută în gazeta „Neamul Românesc” și care grăia astfel: „Școala în care ați răspândit lumina, școala în care ați prins învățătura dreaptă și v-ați împodobit nu numai mintea, ci și sufletul, cu frumoase însușiri, Școala… vă cheamă pe toți, prin directorul ei vremelnic de azi, să vă întruniți în cuprinsul ei, dornică de a vă revedea, îmbrățișa pe toți și de a se bucura de roadele muncii tuturor ce nu s-au cheltuit în zadar”. Serbări erau și de „fine de an”. Cuvântarea directorului Traian Biju, de la sfârșitul anului școlar 1934-1935, dovedea, încă o dată, că nu poți fi dascăl adevărat, dacă nu pătrunzi sufletul copiilor și dacă nu-i iubești. „Parcă aud, zicea Traian Biju, izbucnind din adâncul școlarilor mei un «of» ușurător, însoțit de un nevinovat «bine c-am scăpat» și nu mă înșel când presimt o gamă întreagă de sentimente ce răscolesc adânc sufletele și ale elevilor și ale părinților”.

Discursurile lui erau tot atâtea prilejuri de a-i pregăti pe elevii săi pentru viață, într-o vreme în care zicea el: „îndrăzneala ține loc de capacitate, tupeul ține loc de talent și grosolănia ține loc de energie”.

Dar ce amintiri îi păstrau oare elevii profesorului Traian Biju? Aș putea să redau, din amintirile farmacistului Tiberiu Dumitrescu, fost elev al profesorului Traian Biju, cel care constatase, la teza la geografie la profesorul Traian Biju, cum „poliloghia” și „larghețea scrisului” mai putea salva, spera el, pe acela care „tocmai pe asta n-o repetase”. Și, în timp ce el se chinuia să-și amintească ceva, profesorul lui privea pe fereastră „bumbul Grădiștii”. La ce s-o fi gândit, se întreba elevul? „Aha, știu… vedea un oraș cu vile, înșiruite cu grijă pe culmile și la poalele dealului. Printre ele, alei asfaltate, străjuite de pomi fructiferi – fântâni arteziene de cristal și decoviluri de argint strălucitor să plimbe pe călători pe deasupra lor”. Și conchidea: „Într-un oraș prea mic, a trăit un suflet prea mare”. Dar subiectul tezei tot nu-l știa elevul Dumitrescu. Când, deodată, zice Tiberiu: „Am simțit ceva pornit din sufletul lui ajuns până la mine… E rușine să nu scrii nimic… e rușine să nu știi nimic… Cum se poate? … din tot ceea ce ți-am spus eu, n-ai înțeles și altceva… adică ceva pe care n-ai să-l uiți niciodată?” Și, șoptindu-i parcă spiritul lui la ureche, a început să scrie: „Poporul român așezat la răscruce de drumuri, bântuit de furtune… Munții noștri aur poartă… fericită fii în soartă… țară bună și bogată… fii a noastră toată-toată”. Știa că toate acestea nu aveau legătură cu subiectul tezei la geografie, dar scria el „de undeva se înfiripase în mine”. Sigur, de la profesorul lui de geografie, al cărui patriotism îl speculase. Dar ce emoții îl vor cuprinde, peste o săptămână, când profesorul va aduce teza, era greu de imaginat. „Doamne, simt că mă destram în mii de bucățele de atâta tremurătură. Tocmai la acest profesor să mi se întâmple mie așa ceva?”. Sigur că profesorul îl va striga primul „Du-mi-trescu, scoase printre buze, scurt și înfipt, ca o săgeată în inima vânatului prins deja în ținta vânătorului… Ochii lichizi ai d-lui director nu m-au părăsit nicio clipită, iar ai mei își scăldau privirile înfricoșate în apele pline de reflexe ale lor”.

„Priviți o teză… niciun cuvânt despre subiect… poezie și fra-ze-o-lo-gie.

Colegii râseră ca nebunii. Profesorul strângea buzele, abținându-se de a râde. Îl privi cu coada ochiului și același sentiment straniu-glumeț, care ascundea cu greu o surpriză – exalta în ființa lui.

– Știți cât i-am dat? Șapte, sacadă printre dinți și puse pe mine niște priviri cât mai aspre în intenții, dar pline de bunătate în realitate, încât peste trupul meu cădeau picături de ceară fierbinți și, în același timp, o adiere ușoară de briză vindeca locul.

– Mi-ai furat nota, mi-ai speculat sentimentele, încheiase profesorul.

Teza mi-o înmână fără să o mai arunce pe măsuța pliantă (ca la ceilalți) și nu-și luă ochii de pe mine și nici eu de pe el. Păru o predare solemnă și cu o înțelegere mai profundă: Nu știu ce gândea despre mine, însă eu l-am iubit!”

2 COMENTARII

  1. Dle,Stoica ,Tr.Biju s-a nascut in 1883 si a murit in i98o.A fost liberal si-ce-i drept-o perioada scurta,primar,in guvernarea legionara.Nu vreau sa va suparati,dar faceti o confuzie si este nedrept pentru memoria marelui profesor….

  2. Traian Biju a fost unul dintre cei mai de seama legionari ai judetului Olt.
    Dupa 1989 el impreuna cu Serban Milcoveanu a infintat primul cuib legionar din Slatina.
    A murit in credinta legionara bucurus ca se va infatisa in ceruri Capitanului.

    Traian Biju -Prezent! Traiasca Legiunea si Capitanul!

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular