Joi, 10 septembrie a.c., în sala Europa, a avut loc o ședință de lucru organizată de conducerea Consiliului Județean Olt, privind promovarea oportunităților de finanțare, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală.
Au participat Paul Stănescu – președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu – vicepreședintele CJ Olt, primari ai județului Olt, precum și Dorel Stăicuț – director general adjunct al Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Craiova.
În cadrul întâlnirii, au fost prezentate măsurile 7.2. – „Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică” și 7.6. – „Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural” din cadrul PNDR, pentru care alocarea financiară se va stabili în urma întrunirii comitetului de monitorizare, pe 18 septembrie. Sesiunile de finanțare vor demara în data de 21 septembrie a.c. și vor fi deschise până pe 31 octombrie 2015. Noutatea acestui exercițiu bugetar constă în faptul că nu se va mai merge pe proiecte integrate, așa cum se depuneau pe fosta măsură 3.22 din cadrul PNDR, ci fiecare comună poate depune proiecte separate pe oricare componentă: apă, canal, drumuri, cămine culturale, unități de învățământ, lăcașe de cult.
Directorul general adjunct al CRFIR Craiova a oferit recomandări în ceea ce privește creșterea punctajelor proiectelor și a prezentat condițiile pe care fiecare proiect trebuie să le întrunească pentru creșterea șanselor de eligibilitate.
„Din momentul acesta, intrăm, practic într-o competiție. Sesiunea se va deschide pe 21 septembrie, pentru măsurile 7.2 și 7.6. Au apărut versiunile consolidate ale ghidurilor, suma alocată pentru 2015, care se ridică, în acest moment, la 500 de milioane de euro, în urma comitetului de monitorizare, care se va întruni pe 18 septembrie, va crește undeva la 800 de milioane de euro. Asta înseamnă că șansele sunt mult mai mari ca proiectele depuse să și treacă, în proporție de 90%, dacă nu vor trece toate. Totul depinde de d-voastră, cât de repede veți întocmi proiectele. Eu vă voi sta la dispoziție, împreună cu personalul de la Craiova, pentru fiecare dintre d-voastră.
Nu va mai exista proiect integrat, așa cum a fost în fostul exercițiu bugetar, se poate depune separat pe fiecare componentă: drum, apă, canalizare, investiții în grădinițe, cămine culturale. Pe drumuri, se poate accesa până la suma de 1 milion de euro, însă dacă faceți un ADI din două, trei sau patru comune, proiectul poate ajunge la 4 milioane de euro, în felul acesta, câștigați la populație, la punctaj”, a declarat Dorel Stăicuț.
Întâlnirea de lucru s-a desfășurat sub forma unei sesiuni de întrebări-răspunsuri, astfel că edilii județului Olt au primit clarificări cu privire la criteriile de eligibilitate, întocmirea proiectelor, finalizarea investițiilor pe fostul exercițiu bugetar al PNDR, avantajele înființării unui ADI, dar și față de problemele pe care le-ar putea înregistra în accesarea acestor fonduri, probleme care vor fi ridicate în cadrul comitetului de monitorizare.
De asemenea, președintele CJ Olt i-a încurajat pe primari să depună proiecte și i-a asigurat de tot sprijinul de care vor avea nevoie pentru accesarea acestor fonduri: „Este păcat să nu accesăm aceste fonduri europene, avem o șansă și depinde doar de noi să se realizeze, eu vă stau la dispoziție pentru tot ceea ce aveți nevoie”.
Ionuț DUMITRESCU