Luna aceasta (aprilie 2023) a apărut volumul ,,COTEANA OBICEIURI ȘI TRADIȚII”, scris de d-l profesor Dumitru Tinu.
Născut la data de 13 aprilie 1941 în Com. Coteana, a urmat școala din satul natal, apoi Liceul Radu Greceanu și Facultatea de filologie din Timișoara. A fost profesor la școala din Coteana și multă vreme director al acestei instituții. A publicat lucrări importante despre comuna natală: ,,Monografia comunei Coteana”, în colaborare (2003), ,,Școala Ion Conea Coteana”, în colaborare (2004), ,,Dicționar român-bulgar” (2022) și acum , în anul 2023, ,,Coteana obiceiuri și tradiții”, lucrarea reprezentând un studiu etnografic participativ și nu unul interogativ, ceea ce îi conferă elemente de certă originalitate.
E un ,,dor” în paginile acestei cărți pe care cei mai mulți dintre noi îl vom simți, pentru că textul este un adevărat ,,remember” al unei lumi dispărute. ,,Datul de-a grinda”, „Iordănitul”, „Aruncatul cu lopata”, „Muma ploii”, „Clocitul”, „Claca (Dusul cu lucru)”, „De Mucenici”, „Rusaliile. Slujbele de pomenire”, „Ursitorile”, „Hora satului”, „Nunta”, „Închinatul. Bărbatul este cruce întreagă”, ,,Plugușorul” și atâtea altele sunt, de fapt, mărturii autentice trăite din plin de autor în copilărie și care reverberează acum într-o lucrare originală și cu adevărat științifică, prin cunoașterea profundă a tot ceea ce înseamnă tradiție în perimetrul comunei Coteana și nu numai. O lume arhaică pitorească, aproape pierdută, vine atât spre cei care au trăit-o, cât și spre cei care, tineri fiind, nu au avut această ocazie temporală; o lume în care „obiceiurile și tradițiile așa cum erau respectate în familie ne-au definit caracterele și ne-au construit amintirile copilăriei”, menționează Geanina Marilena Crăciun în Cuvântul înainte. Sunt sigur că d-l profesor Dumitru Tinu, scriind la acest volum, a trăit din nou în lumea minunată a copilăriei din satul românesc de odinioară:
„Mi-e dor de bătătura casei părintești cu farmecul ei și cu mirosul florilor de salcâm ce o înconjurau”, notează autorul la începutul lucrării. „Mi-e dor de praful de pe ulițele satului, care era adânc până la glezne și care lăsa în urma noastră, a copiilor, un nor de țărână de nu ne mai vedeam unii pe alții. Mi-e dor de ocările ce se abăteau asupră-ne din partea femeilor care își vedeau de lucrul lor pe marginea șanțului. Mi-e dor de scârțâitul roților brăilencelor ce se apropiau de gospodării sub povara roadelor toamnei și de zăngănitul lor, zăngănit propriu fiecărei căruțe de Brăila. Mi-e dor de clăcile de odinioară care umpleau casa cu femei și bărbați în nopțile lungi de iarnă. Mi-e dor de zilele de iarnă, când ne trezeam dimineața cu nămeții până la streașina casei. Mi-e dor de Ajunul Crăciunului, când ai noștri tăiau porcul, îl pârleau cu paie, apoi îl așezau pe o poartă, îl spălau și-l tranșau. Era așezat pe câțiva snopi de coceni în prispa casei să se răcească. Noi nu aveam voie să mâncăm. Țineam post. Mi-e dor de seara de ajun când mama, apoi cumnata Petra, făcea o pâine cu dovleac (Tigvenic) cu care ne potoleau foamea, dar tot cu gândul la ,,interzisul’ de pe prispă […]
Invit pe cei interesați să citească această lucrare plină de informație, de poezie și nostalgie, pentru că ea depășește cu mult cam tot ceea ce s-a scris până acum despre tradițiile spațiului de pe malul stâng al Oltului, tradiții statornicite printr-un ansamblu de obiceiuri vechi de mii de ani și care până nu de mult timp ne îmbogățeau existența.
Radian Vasile
