În vremurile pe care le trăim, se pare că generațiile mai înaintate au uitat, iar cele mai tinere nu au auzit niciodată vorbele înțelepte ale lui Simion Ștefan din Predoslavia așezată la începutul Noului Testament de la Bălgrad.
Îngrijindu-se nemijlocit de traducerea celei de-a doua părți a cărții de căpătâi a creștinătății, vrednicul mitropolit a intuit că învățăturile biblice nu pot mângâia sufletele credincioșilor și nu le pot lumina mințile decât într-o limbă accesibilă, ușor de înțeles.
Din această îngemănare fericită dintre asumarea misiunii religioase și responsabilitatea față de un bun profan al comunității – limba națională – s-a născut o teorie lingvistică pe care oamenii de știință au acceptat-o fără rezerve – teoria circulației cuvintelor.
Pentru a da caracter intuitiv aserțiunilor sale, Simion Ștefan aseamănă cuvintele cu banii: „ Bine știm, afirma el, că cuvintele sunt ca banii, iară banii aceia sunt bani care îmblă în toate țările, așa și cuvintele acelea sunt bune care le înțăleg toți.” Așadar, utilitatea cuvintelor este dată de perceperea sensului pe care îl transmite învelișul sonor. Adevăr care nu poate fi pus la îndoială.
Tâlcul acestei idei este însă mult mai profund, deoarece condiția banilor și a cuvintelor nu se limitează la simpla lor circulație sau răspândire. Și banii și cuvintele sunt adevărate valori făurite de om în procesul civilizării sale – valori materiale (banii) și valori spirituale (cuvintele). Ele nu se exclud, ci se îngemănează armonios în cultura unui popor și în viața lui economică.
Actualitatea acestei teorii a fost permanentă. În perioada formării statelor naționale, ea a funcționat ca instrument de demonstrare a caracterului național al limbii ca și componentă proprie unei națiuni.
Cuvântul nu se limitează la rolul pe care îl deține în cadrul codului lingvistic, principalul vehicul al circulației informației. El este un indiciu prețios pentru cunoașterea omului, a caracterului, atitudinilor, aptitudinilor, comportamentului său în raport cu ceilalți semeni, nivelului său de educație.
Tot așa cum o casă arătoasă, cu grădină și curte îngrijite sunt dovada unui bun gospodar, cum ținuta curată și elegantă indică un om manierat, la fel și vorbirea în care se regăsesc deopotrivă cuvinte alese, un ton adecvat și propoziții clare arată un vorbitor educat care se respectă pe sine și pe interlocutorul său.
Cât de prețioase sunt, așadar, cuvintele pe care le folosim. Prin extensie, cât de important este modul cum vorbim. Interesant mi se pare că nu numai lingviștii sunt preocupați de grija pentru limbă. Înțelepciunea populară a formulat una dintre zicalele cele mai încărcate de mesaj uman: Dacă nu-ți poți ajuta semenul, spune-i măcar o vorbă bună. Sau, dacă nu-i poți da celui sărac o bucată de pâine, măcar să-i vorbești frumos. Cine nu știe un alt proverb cu sensuri mult mai subtile: Vorba dulce mult aduce! Sau unul dintre primele sfaturi pe care părinții îl dau copiilor atunci când pleacă în lume: Ai grijă cum vorbești!
Călăuziți de perenitatea sensurilor din astfel de maxime, am hotărât să scriu în paginile revistei o serie de articole despre frumusețea limbii noastre și despre rolul ei social sub genericul Cuvintele sunt ca banii… Ne onorează și ne copleșește, în același timp, o tradiție consacrată acestei teme, tradiție în care se înscriu marii noștri scriitori sau oameni de cultură, știință sau artă: Mihai Eminescu, I. L. Cragiale, L. Blaga, Nichita Stănescu, G. Călinescu, Alexe Mateevici, T. Maiorescu, Gr. Moisil, G. Pruteanu și mulți, mulți alții.
Nu cred că ne asumăm o misiune foarte grea. Dacă banii se obțin cu mult efort și cu sacrificii (vorba cântecului Banii nu se fac așa ⁄ A sta-n cârciumă și-a bea ⁄ Banii se fac la pădure ⁄ Cu firez și cu săcure), limba pe care o vorbim și cuvintele ei le-am primit moștenire de la înaintași și, la rândul nostru, trebuie să le lăsăm urmașilor ca pe o comoară de mare preț.
Prof. Axente Fodor
