AcasăEditorialDacă Antonescu nu este un Havel și Ponta – un Tony Blair,...

Dacă Antonescu nu este un Havel și Ponta – un Tony Blair, atunci nici Gigel Știrbu nu poate fi un Titu Maiorescu

Anul 2013 are un merit istoric incontestabil: acela de a fi scos energiile românești în stradă! Măștile celor doi lideri naționali, Ponta și Antonescu, au fost date jos relativ repede, strada arătându-i pe cei doi în toată goliciunea lor morală și spirituală.

Fie că se vor despărți, fie că vor rămâne împreună, după toate cele întâmplate, Ponta și Antonescu nu vor mai putea, de aici înainte, să închidă – nici măcar cu gloanțe – gura unor oameni care-și strigă, în Agora, dreptul la liberă exprimare și la un trai decent.

Pentru județul Olt, sfârșitul de an a venit cu o veste, care a pus intelectualitatea românească pe gânduri: deputatul Gigel Sorinel Știrbu a fost nominalizat pentru fotoliul de ministru al Culturii! Prilej nimerit pentru un intelectual de mare calibru, precum Andrei Pleșu, să facă bășcălie, ironizând numele conjudețeanului nostru și vânându-i niște greșeli de exprimare care – într-adevăr – nu sunt permise la un nivel atât de înalt.

Pesediștii, la rându-le, au sărit și ei la gâtul lui Gigel, utilizând în acest scop presa de aparatcik, coborând actul jurnalistic la subsolul acestei străvechi meserii. Fără a ne transforma în avocații lui Gigel, dar și fără a da o replică marilor intelectuali români care-l contestă pe noul pretendent la fotoliul părăsit de nefericitul Daniel Barbu, ne asumăm și noi un punct de vedere.

Mai întâi, trebuie spus că Gigel este un produs politic al vremurilor pe care le trăim. Într-o Românie în care orice demnitate publică este promovată exclusiv politic (conform unui algoritm năucitor), a-l contesta pe „eroul nostru” pare o infamie. Dacă onor Crin Antonescu nu e un Havel și Ponta – un Tony Blaier, atunci nici Gigel Știrbu nu poate fi un Titu Maiorescu.

Parafrazând un poet contemporan, am putea spune: „Cultura nu apare dintr-o dată. Întâi înflorește pe maidanul din jurul lui Gigel și apoi irumpe în el. Restul e evacuare…” E adevărat că, până la evacuare, Gigel mai are mult de acumulat, însă niciunul dintre politrucii PSD din Olt nu are dreptul de a-l lua în tărbacă pe demnitarul liberal, invocând faptul că acesta violează limba română.

Păi, dacă ar fi să aplicăm acest criteriu măcar parlamentarilor Vâlcov, Bărbulescu și Moț, aceștia nu ar mai avea ce căuta, în vecii vecilor, în Casa Poporului. Fiindcă ei nimeresc foarte rar acordul între subiect și predicat. Dar – vorba lui Camus: „Omul modern e silit să se ocupe de politică”.

Elitele culturale de mare înălțime spirituală, precum Șora, Pleșu, Răzvan Teodorescu, Liiceanu, Patapievici etc. au fost nevoite, la rândul lor, să conviețuiască alături de politruci cu o cultură de viață joasă, puși și aceștia în capul trebii pe criterii politice. Andrei Pleșu a lucrat bine-mersi cu Elena Udrea, iar Răzvan Teodorescu a fost și  domnia-sa coleg de ideologie cu Vanghelie. Garantat de acesta. A existat și, probabil că va persista în continuare, o complicitate a marilor intelectuali cu demnitarii politici efemeri ai acestei țări.

Spre deosebire de Funeriu, de Liviu Pop ori de Mihnea Costoiu (ca să numesc doar trei miniștri ai Educației, aflați în Războiul de 100 de ani cu limba română), din punct de vedere administrativ, Gigel Știrbu are atuul unei experiențe în domeniu, fiind secretar de stat la Culte și Cultură și, apoi, șeful Comisiei de  Cultură în Camera Deputaților.

Ce-i trebuie în acest moment lui Gigel Știrbu? Îi trebuie puțină smerenie, ca să înțeleagă faptul că este ministrul unei conjuncturi politice și nu al unor merite culturale deosebite. Îi trebuie luciditate, ca să nu se înconjoare de inculți, ci de oameni de cultură responsabili, pentru a promova o cultură responsabilă. Și, fiindcă tot a fost preot, ministrul Știrbu trebuie să țină cont de anumite vorbe pilduitoare. Să semene, pentru ca alții să recolteze. Să construiască lăcașuri, pentru ca altcineva să le însuflețească. Să promoveze elitele și valorile culturale românești, fără a tânji el la uzufructul celebrității altora. Să nu caute a face cultură, pentru că nu se pricepe, ci să caute sensul culturii, punând „muncitorește” umărul la promovarea ei. Să facă pentru cultura românească și pentru valorile ei măcar cât a făcut, pe timpul guvernării Năstase, supranumitul „Mareșal Antonescu”, adică Ion Antonescu, ministru Secretar de Stat – Integrare Europeană, Relații Internaționale – la Ministerul Culturii și Cultelor (2001-2004).

Măcar atât să fie darul acordat culturii românești, în anul 2014, când e posibil să se rupă USL. An, pe care, ca olteni, îl vom binecuvânta, dacă Gigel Știrbu va reuși să onoreze județul nostru. Dacă nu, el nu va rămâne în istorie decât ca un accident nefericit.

La Mulți Ani, Gigel Știrbu!

Dumitru Sârghie


Articolul precedent
Articolul următor
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments