AcasăEditorialDe ce plânge Corneliu Coposu

De ce plânge Corneliu Coposu

Ziua de 6 octombrie a anului 1995 avea să fie una de grație pentru istoria României și pentru adevărata românitate, cea care a crezut, până la capăt, în virtuțile democrației și ale Partidului Național Țărănesc: Bernard Boyer, ambasadorul Franței la București, l-a decorat pe Corneliu Coposu cu Legiunea de onoare, în gradul de ofițer. Dintre români, doar Vintilă Brătianu, Eugen Ionescu și Ion I. C. Brătianu au primit această înaltă distincție.

În discursul rostit cu acest prilej, Bernard Boyer a spus, între altele: „N-ați fost nici șef de stat, nici ministru, nici comandant al armatei, nici academician și nici măcar ambasador. Dar n-ați avut nevoie de aceste titluri pentru a vă face un nume recunoscut și respectat pretutindeni (…) Destinul pe care l-ați întâlnit a fost, cu siguranță, unul dintre cele mai redutabile care ar putea să apară în calea unui om, pentru că stalinismul, în forma lui cea mai sinistră, a adăugat la suprimarea victimelor plăcerea perversă a înjosirii preliminare (…) D-voastră ați spus «Nu!». Aceasta v-a costat foarte scump: 17 ani de detenție, marcați de rele tratamente și presiuni de tot felul…”

(Tudor Călin Zarojan – Viața lui Corneliu Coposu, Editura Mașina de scris, 1996)

coposuAnul 1995 a fost anul în care starea sănătății marelui Pater Patriae se agravase accelerat și anul în care un măgar pedeserist, în nimicnicia lui comunistă, și-a permis să facă o glumă sinistră, referindu-se la înfățișarea fizică a lui Corneliu Coposu, spunând că acesta ar trebui arestat pentru „port ilegal de cadavru pe stradă!”

De fapt, în ziua de 11 noiembrie a aceluiași an, Corneliu Coposu se stinge din viață. Odată cu plecarea sa în eternitate, s-a stins, pentru a câta oară în istorie?, și flacăra PNȚCD, partid pe care neocomuniștii lui Ion Iliescu, împreună cu serviciile secrete, l-au băgat din nou în arest, eliberându-l, din când în când, și dându-l pe mâna unor netrebnici, care mimează, securistic, renașterea gloriei lui de altădată.

În proximitatea Gării CFR din Slatina veți putea vedea astăzi, lăsată în paragină și plângând, statuia lui Corneliu Coposu. Românul absolut care a făcut 17 ani de pușcărie și a fost – de fapt – persecutat de Securitate cale de peste 40 de ani, fiind un reper moral pentru generațiile post-decembriste, plânge mocnit, în suflet și nu în hohote, așa cum plâng comuniștii lui Băsescu ori Iliescu… Plânge pentru soarta acestui județ, pentru soarta acestei țări cotropite, din toate părțile, de restaurația comunistă, de magma aceasta roșie care se prelinge ca o mlaștină, atunci când nu curge ca un gunoi… Un plânset pietrificat, care ne arată că și statuile suferă și îmbătrânesc și că, de fapt, lui Corneliu Coposu i-a îmbătrânit până și eternitatea…

Dumitru SÂRGHIE

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments