Ce comentez acum despre aluminiu nu e literatură, eventual poate fi considerată (cu bunăvoința cititorului) o mini-informare, pe un suport științific și afectiv.
Colateral, precizez că admiterea la Facultatea de Chimie am promovat-o alegând ca subiect „aluminiul” (Atunci erau și subiecte la alegere). Apoi, ca absolvent, din motive profesionale conjugate cu problemele locale ale urbei oltene (poluarea), m-am documentat suficient, în domeniul metalurgiei neferoase. „Uzina de aluminiu” din Slatina a fost pentru mine o fascinație și un reper, pe care nu l-am atins niciodată. Totuși, a existat satisfacția că un „învățăcel” al subsemnatului, ajunge directorul tehnic și apoi directorul operațional al acestui gigant strategic.
Azi, s-ar putea să mai funcționeze la ALRO, pentru scurt timp, numai doua hale de electroliză, cu cuve în funcțiune mai puține decât în situația normală, urmând să fie închise și acestea, pentru Sfânta conservare. Cândva, au fost zece hale perfect funcționale.
Practic (nu teoretic), acum, materia primă folosită la obținerea aluminiului este, în primul rând, curentul electric, și-n al doilea rând, alumina. (Pare a fi un paradox tehnologic)
Orice retehnologizare, cosmetizează uzina, dar nu poate micșora consumul de curent, dincolo de un prag fix, ce nu poate fi depășit. Altfel spus, retehnologizarea îmbunătățește randamentul, reduce consumul energetic, protejează mediul înconjurător și, implicit, condițiile de muncă, dar nu anulează dimensiunea enormă a consumului energetic.
Din punct de vedere ECONOMIC (în nebunia vremurilor prezente), costul unui kintal de aluminiu actual, ar putea fi comparat cu prețul unui porc hrănit numai cu lapte și cozonac, dar, nu crescut într-un coteț, ci într-o garsonieră confortabilă. Aproximativ nuanțat, cam așa stau lucrurile.
Prof. TEODOR NEDELEA
