Motto:
„Răutatea calculată este cea mai perfidă dintre toate răutățile”.
(Honore de Balzac)
Nu de puține ori auzi: „Lumea s-a făcut mai rea”, „cutare este un om bun”, „am avut de a face cu un om nemaipomenit de bun”, „X este un om rău” sau „Covidul ne-a înrăit pe toți” etc. Cu ceva timp în urmă, mă aflam la un ghișeu la Finanțe, pentru rezolvarea unor probleme. În urma mea, un alt domn, apoi o tânără, probabil cu iubitul. Pentru că am stat mai mult să-mi rezolve casiera problemele, tânăra din spate a început să vocifereze: „Hai domnule mai repede, că noi avem servici”. M-am uitat la dânsa și mi-am dat seama că este un „pierde vară”, că emană, din interior, numai răutate. Atunci, mi-am dat dreptate când am gândit că și etapa în care ne aflăm, că restricțiile pe care le trăim în această „epocă a Covid-ului”, fac pe unii oameni să fie mai răi.
Dar ce este răutatea omenească? „Răutatea este mucegaiul sufletului omului” (George Budoi). Răutatea e o „boală” a sufletului pe care mulți oameni o au ascunsă după un zâmbet, după o ușoară reverență ori o strângere de mână, după „politețuri”, după un „Doamne ajută” spus printre dinți.
Răutatea a devenit, pentru unii dintre semenii noștri, un mijloc de a obține ceea ce vor și chiar un mod pervertit de a fi și de a trăi. Răutatea se vede însă cu toată otrava ei, atunci când ne dăm arama pe față și ne pornim să-i judecăm pe alții, să-i bârfim, să-i criticăm nejustificat, când facem glume și râdem pe seama altora, când jignim pe aproapele nostru, când ne facem rău fizic unii altora.
În zilele noastre, răutatea omenească a ajuns „dincolo de orice limite”, pe fondul îndepărtării oamenilor de credință și a neascultării. De obicei, noi sperăm și așteptăm ca oamenii să devină mai buni dacă sunt pedepsiți. Aceasta este o mare eroare, mai ales în activitatea cadrelor didactice, cu elevii. Doar dragostea poate vindeca sufletul cu adevărat, și de aceea poate îndrepta sufletul unui om, nu prin constrângeri ori prin măsuri punitive, ci prin înțelegere, răbdare de sine și multă încredere. „Cum nu se poate stinge focul cu foc și nici usca apa cu apă, așa nu se poate înlătura răutatea cu răutate.” (Lev Tolstoi).
Pe drept cuvânt, ne putem pune întrebarea: De ce sunt oamenii așa de răi? Oamenii sunt răi pentru că suferă. Când ești rănit, flămând, când ai sute de vise neîmplinite, când ești nemulțumit de cum arăți, de ce faci, de partenerul tău, de casa ta, de serviciul tău, când puține dintre câte ți-ai propus ies, „când iarba pare mai verde pe cealaltă parte a gardului”, paharul tău este gol. Inima ta urlă de supărare, de frustrare, ești copleșit de emoții negative, nu ai cum să oferi bine altuia, ești pur și simplu impasibil. Avea dreptate un mare psiholog când spunea: „Răutatea se naște din prostie, inferioritate și frustrare”.
Pe mine m-a șocat, de-a dreptul, răutatea din acești oameni, care pare că e din ce în ce mai accentuată printre noi. Nu toată lumea înțelege că venim pe această lume pentru a trăi viața în armonie. Cei care știu acest lucru nu vor intra niciodată în conflict cu ceilalți. Indiferent cât de echilibrat psihic am fi, întotdeauna vor exista și oameni toxici în jurul nostru, cu personalități distructive, care vor încerca, prin toate mijloacele, să ne facă să ne îndoim de noi înșine și să ne provoace mult rău.
Tocmai de aceea: „Fii tu însuți și vei învinge răutățile din jur” (Toader Dume). Trăim în era ultratehnologizată, în era digitală, în care nu mai există frică de nimic, în care „restricțiile tradiționale”, adică dragostea de aproapele tău și rușinea față de părinți, au fost desființate, iar răutatea din interiorul nostru iese tot mai agresiv și mai violent în afara noastră.
Prof. Dumitru Nica,
Slatina
