Recent, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, în parteneriat cu Asociația „Tineret pentru Dezvoltare Durabilă”, Asociația „Centrul pentru Dezvoltarea Instrumentelor Structurale” și Asociația „Inițiative Sociale”, a lansat site-ul www.stopexcluziunii.ro. Site-ul este realizat în cadrul proiectului „Social – Inițiativa Multiregională pentru Dezvoltarea Economiei Sociale și ocuparea persoanelor vulnerabile.
Proiectul multiregional se derulează începând cu data de 1 octombrie 2014, pe o perioada de 12 luni, fiind cofinanțat și susținut din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenție 6.1 „Dezvoltarea economiei sociale”.
„Cu ajutorul site-ului, ne propunem promovarea obiectivelor, activităților și a indicatorilor proiectului. Scopul proiectului este acela de a crește gradul ocupabilității și de a diminua riscul de excluziune socială, pentru 580 de persoane vulnerabile, cum ar fi tineri care părăsesc sistemul de protecție, persoane cu dizabilități, persoane de etnie romă, persoane care au părăsit timpuriu școala, persoane care trăiesc din venit minim garantat și copii în situații de risc”, a declarat Rădița Piroșca, director DGASPC Olt și manager proiect.
În urma implementării proiectului, vor fi înființate cinci structuri de economie socială, în județele Olt, Gorj și Constanța. Județul Olt va beneficia de o structură cu profil „lucrări construcții și amenajări”, o structură cu profil „olărit și artizanat” și o structură cu profil „organizare evenimente”. În județul Gorj se va înființa o structură cu profil „grădiniță și after-school”, iar în județul Constanța – o structură cu profil „croitorie”.
„În cadrul acestor structuri, urmează să fie angajate 38 de persoane, dintre care 26 persoane vulnerabile. În același timp, se urmărește dezvoltarea competențelor profesionale specifice pentru un număr de 180 persoane din grupurile vulnerabile și formarea profesionala a 60 angajați din sistemul de asistență socială”, a mai precizat Rădița Piroșca.
Ionuț Dumitrescu