AcasăCulturăDialectica transcendenței prin simbolistica apei, ca element primordial al vieții

Dialectica transcendenței prin simbolistica apei, ca element primordial al vieții

În volumul sugestiv intitulat „EU SUNT APA CU TUMULTURI – Creații în culoare și versuri”, seducția artistei Maria Cernătescu pentru o viziune animistă a lumii se întrepătrunde alchimic cu existența aflată într-o perpetuă mișcare, cu frenezia miracolului vieții, transparența naturii și contemplarea, deschizând un univers patetic, de o infinită varietate și sinceritate spirituală.

Subiectivă prin structură și prin participare directă la fenomenologia vieții, apelând la formule stilistice atent selectate, expresii nuanțate și metafore bogate, autoarea reușește să redea vibrația unică a sentimentelor și a multiplelor ipostaze ale naturii în picturi și poeme cu o uimitoare euritmie.

Construind o lume cu apetituri homerice prin sugestii cromatice și plastice de mare efect, poeta plăsmuiește tablouri și versuri prin mărturisiri aidoma tainelor rostite în ceasurile unice ale revelației:

„Eu sunt apa cu tumulturi, ce brăzdează huma stinsă,
Într-o iarnă care curge de limanuri neatinsă.
Alb copac în dans frenetic cu‘ncleștate-n agonie,
Nici lumina din străfunduri n-o străbate prin pustie” (…)
(„Eu sunt apa cu tumulturi”)

Picturile și poeziile din cuprinsul acestui excepțional volum constituie o veritabilă invitație la destăinuiri, la un ritual magic descins din profunda înțelegere a lumii, a semnelor ei cardinale, cu sentimentul cert al deplinei originalități care declanșează invariabil fluxul memoriei. Ambianța melancolică, suavele arome ale unui tulburător lirism, farmecul inefabil al discursului interior și elevația actului de creație reprezintă liniile definitorii ale acestei cărți, atât sub raport compozițional, cât și stilistic.

Ca într-o etalare a principiilor inițierii orfice sau pitagoreice, prin acea explicită aventură a sinelui în relații cu realitățile exterioare, Maria Cernătescu ne propune exersarea artei de a descifra unitatea spirituală a existentului sau aceea a armonizării arhetipale a principiilor contrare:

„M-am prăvălit într-un amurg cu stele
Și gândul tresărea în focul meu,
Mă ascultau în ceruri umbre grele
Să mă desfac fâșii în curcubeu” (…)
(„Frenezii”)

În jurul unor metafore-pivot se țeș altele, la fel de bine meșteșugite, ca firele dintr-o dantelă, concentrând emoții estetice de un mare rafinament.

Laitmotivul creațiilor din acest volum este SUFERINȚA ca justificare a IUBIRII, prin acea recluziune voluntară din pasiunile devoratoare de energie care, la distinsa autoare, dobândește ample referințe livrești.

Tocmai de aceea, tonul care însoțește versurile este unul cu accente grave, dezvoltând idei de sorginte petrarchistă a durerii generată de dragoste. Dorul, așteptarea, cugetarea, duioșia, resemnarea, speranța, extazul și dezavuarea indică o dinamică dorință de purificare și depășire a contingentului, ca în pictura lui El Greco, având un simbolism gradual, prin amplitudini spirituale evidente.

Alternând între suavitate și deziluzie, între entuziasm și resemnare, autoarea încearcă refacerea arhetipului platonic al androginului, în registre de stări lăuntrice nuanțate, grevate pe antinomii care-i motivează aplombul și crezul salvării prin culoare și vers.

Surprinse în momente de maximă intensitate, trăirile poetei, traduse în dublete artistice și filosofice, ipostaziază tensiuni sufletești aurorale în indeșirabila urzeală a Timpului, ramificându-se ingenios în direcția sondajului metafizic.

Toate creațiile au un elan pasional categoric, brăzdate fiind de voluptăți și suferințe redate cu fior emotiv precum în lirica horațiană:

„Mă frâng în ramuri,
Înfrântă zănatec de îndoieli nescrise,
Mă împrăștii în zbateri
Legate în hamuri nestrânse.
O clipă mă las,
Să gust amăreala în dulci sloboziri,
Sunt doar o floare,
Ascunsă în praf de zidiri” (…)
(„Mă frâng”)

Aici, limbajul poetic oferă două aspecte complementare: unul structural, ireversibil, iar celălalt statistic, aparținând timpului reversibil.

În ecouri variate, simbolurile apei convertite în imagini poetice și sugestii au menirea de a reliefa purificarea ca și în practicile sau în misteriile ascensionale, având ca factor cosmic totalizator iubirea – axul lumii – al cărei sentiment îl întreține permanent în structurile actului artistic original.

Publicist, George Robert MITRACHE
Curtea de Argeș
02.08.2023


- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments