Dumitru Sârghie:
– Mitul determină istoria și nu istoria determină mitul. Cei care, după 1989, ne-au spus că onor cultura și logosul românesc nu mai au nevoie de mituri, înseamnă că nu l-au citit pe Blaga sau, dacă l-au citit, nu l-au înțeles. Un sfert din viața lor spirituală e pierdută, așa cum i-a spus un barcagiu unui savant care nu știa să înoate!
Florinel Janu Firoiu:
– Omul are nevoie de mituri, indiscutabil. Mitul este legătura sa cu sacrul, mitul este o rădăcină. Problema prin raportare la veșnicia satului lui Blaga este că acel sat, cel puțin așa cum îl vedea Blaga, este pe cale de dispariție. Satul românesc, cu toată dimensiunea lui spirituală / mitologică este într-o descompunere accelerată.
Emigrarea masivă și abandonarea agriculturii și a creșterii animalelor accelerează această disoluție, iar pe de altă parte Biserica pare rătăcită , deși chiar Ea trebuia să asigure, să închege o parte din viața colectivă. Într-o lume din ce în ce mai grăbită, Biserica are o voce slabă, pierdută, iar mesajul neadaptat, desuet. Legislația incoerentă (parcă voit așa!), corupția și incompetența din administrația publică au închis tabloul de cauze.
Pământul nu mai este sărutat precum țăranii care l-au inspirat pe Rebreanu, iar animalele au devenit inamicul suprem pentru că put. Valurile epizootice au lăsat țăranul fără păsări și fără porci. Iar vaca este atât de urâtă/dușmănită încât expresii precum: „a pleca de la coada vacii”, „a ajunge la coada vacii” sunt intrate în folclor în sens peiorativ, deși, în același timp, și paradoxal!!!, mulți privesc cu jind la fermierii străini care au însă 3-4-5 generații în spate de truditori.
Calul nu mai este simbolul lui Sân’ Toader, de fapt cai nici nu prea mai sunt prin sat, țăranii s-au cam lăsat de munca onorantă a câmpului, iar cei care încă muncesc pământul, puțini!, si-au cumpărat, firesc!, tractoare și utilaje moderne.
Așadar, satul românesc dispare ușor, ușor și, odată cu el, și toată zestrea mitologică pe care o poartă. Veșnicia lui e în pericol, lumina lui e pe cale să se stingă, pâlpâie… Cum facem să îi păstrăm veșnicia proaspătă?
LINIA ÎNTÂI
