Continuare din numărul trecut
Măsurile anticriză ale fostei puteri, luate în ansamblu, au fost bune sau nu?
Nu sunt unul dintre cei care cred în politicile de austeritate. Cred că economia și societatea funcționează pe alte criterii și cred că politicile de austeritate sunt împrumutate în mare măsură dintr-o viziune religioasă, protestantă asupra societății și că societatea actuală funcționează altfel decât își imaginează protestanții. Sunt mulți economiști care au susținut lucrul acesta. Pe de altă parte sunt convins că, atunci când au luat deciziile, pedeliștii au crezut că iau cele mai bune măsuri, mai ales că au fost măsuri impuse și de Fondul Monetar Internațional. Plus că, au existat și studii europene care au justificat măsurile de austeritate, iar acum sunt puse sub semnul întrebării. Criza actuală durează mai mult decât criza precedentă, prima fiind între 1929-1933, iar criza actuală a început în 2008 și ține și acum.
Perspectivele nu par să fie bune nici în 2013. Chiar și China, care părea că nu are probleme, începe să se supraîncălzească în ceea ce privește creditarea. Ori, câtă vreme nu se va găsi un numitor comun între SUA, China și Europa, soluția ieșirii din criză nu se va găsi. În 2010, președintele Obama a cerut europenilor, și în special doamnei Merkel, să nu aplice politicile de austeritate, pentru că vor trage SUA în jos, în măsura în care SUA sunt o locomotivă a economiei mondiale. Privind retrospectiv lucrurile, este evident că Obama a avut dreptate, iar Merkel a greșit. Merkel crede în continuare, datorită unor experiențe istorice sociale, că aceste politici de austeritate sunt cele mai bune. Surpriza este că nu se întâmplă așa. Ba dimpotrivă, sărăcia devine din ce în ce mai mare în foarte multe state, lucru pe care nu l-au luat în calcul economiștii neo-liberali , iar acest lucru nu duce la dezvoltarea economiei. Cred că statul social are un rol important și este strâns legat de democrație. Mă tem că renunțarea la statul social va însemna în același timp și renunțarea la democrație, pentru că democrația trebuie să ofere nu doar șansa de îmbogățire a unora, ci și o stare de bunăstare tuturor.
Am și eu niște temeri cu această regionalizare. Vor apare voievodate? După împărțirea țării de către baronii locali, vom avea voievozi, în loc de președinți de consilii? Vor fi ca în cărțile de istorie, cu paloș la brâu și pană de cocoș la cușmă? Vor umbla călare, vor avea tron, iar consilierii vor forma Sfatul Bătrânilor sau Divanul? Se va reintroduce iobăgia?
Din ce am discutat cu domnul Dragnea, este important să se stabilească ce raport va exista între regiune și județ. Vom avea o structură administrativă care va presupune existența localităților, județelor și regiunilor. În orice caz, un stat regionalizat, va fi automat și un stat descentralizat. Harta regionalizării, în principiu, va arăta așa cum arată astăzi pe site-ul Ministerului Dezvoltării. Singura problemă rămâne cu Bucureștiul. Dar, va exista, o regiune a Moldovei de Sus, a Moldovei de Jos, Oltenia, Muntenia, Transilvania. Însă, se pune o întrebare. Are România nevoie de regiuni? Am să vă fac o mărturisire. Am constatat la dezbaterile la care am participat până acum că, există o mare neîncredere în această regionalizare, în special la primarii din zona rurală. Iar, cum primarii pot manevra mase de votanți, după cum le cere interesul, ne-am putea aștepta la mari probleme cu procesul revizuirii Constituției din partea lor, care ar putea convinge electoratul din comunele pe care le conduc să voteze împotriva reformei. Studiile realizate până acum, din punctul meu de vedere, justifică realizarea regionalizării, care ar aduce o serie de avantaje în absorbția de fonduri europene. Nu uitați că, Polonia, stat regionalizat, are o rată a absorbției de fonduri europene de 60%, în timp ce România are o rată de 20%. Diferența dintre România și Polonia constă în regionalizare și administrarea fondurilor structurale. România a ratat evident startul cu absorbția fondurilor europene, fapt ce ne clasează pe penultimul loc, înaintea Bulgariei. Aici trebuie menționat faptul că, și Adrian Năstase în 2003 și Emil Boc în 2011 au încercat regionalizarea, dar ambele inițiative au eșuat. Oare regionalizarea înseamnă doar transferul puterii unor baroni de la nivelul județean, la nivel regional? Altfel spus, se pot crea structuri de putere la nivel regional mult mai structurate decât există acum la nivel județean. Dezbaterile de la Congresul PSD din 20 aprilie sunt pe tema regionalizării, pe mâna căror președinți de consilii județene o să încapă regiunea din care o să facă parte, în urma regionalizării. Iar cei care candidează la funcții de vicepreședinți sau președinți în PSD la acest congres, vor fi viitorii președinți de consilii regionale. Consider, că cei de la PSD au furat startul , chiar sub ochii noștri.
Când se va rupe USL, și dacă da, în ce condiții?
E greu de spus când se va rupe USL, dar e evident că este o alianță conjuncturală, iar teoretic, când motivul pentru care s-a înființat va dispărea, respectiv când Traian Băsescu nu va mai fi președinte, alianța se va destrăma. Pe de altă parte, se poate destrăma și mai repede, în măsura în care ambele partide vor avea candidați separați la alegerile prezidențiale. Probabil, dacă va avea loc o despărțire, ea va avea loc cel mai devreme în 2014, dar nu înainte de 2014. Riscul ca USL să se destrame, este ca România să intre în criză politică, pentru că, în momentul în care USL nu mai asigură o majoritate a guvernării, intrăm într-o fază de instabilitate asemănătoare celei din 2009.
TRAIAN BĂSESCU NU ȘI-A SPUS, ÎNCĂ, ULTIMUL CUVÂNT ÎN POLITICĂ
Domnule Pârvulescu, haideți să facem un exercițiu de imaginație. Ați vedea următoarea rocadă, Traian Băsescu premier și Victor Ponta, președinte al României?
Putem să ne imaginăm orice, inclusiv o asemenea rocadă. Problema că orice viitor politic a lui Traian Băsescu depinde de un vector partinic, iar în momentul de față, dânsul nu are nici un partid politic pe care să se bazeze, și are foarte puțin timp la dispoziție pentru a crea o formațiune politică viabilă, în condițiile în care nu este în cel mai bun moment al popularității. Dimpotrivă, este un președinte contestat. Este greu să construiască un suport politic pentru a ajunge la funcția de premier. Dar, nu e neapărat să aibă o majoritate politică pentru a ajunge premier, ci e suficient să aibă un potențial de șantaj sau de negociere. În cazul în care Traian Băsescu ar reuși să construiască o formațiune politică care să obțină 10-15% în Parlament și să fie esențială pentru formarea unei majorități, în acel moment ar putea deveni prim-ministru. Sunt însă convins că Traian Băsescu nu și-a spus încă ultimul cuvânt în politică. Mai dorește să participe la viața politică cu siguranță.
Există viață inteligentă cu drept de vot în România?
Viață inteligentă există peste tot, indiferent că e sau nu cu drept de vot. Sigur, s-ar putea ca unii extrem de inteligenți să nu meargă la vot, dar cred că mulți dintre cei care merg la vot își exercită inteligent dreptul la vot. Dacă vă gândiți la comercializarea votului , am să vă dau un exemplu din Moldova, mai exact din Bucovina. În urmă cu câțiva ani de zile, un țăran mi-a spus că a fost și a mâncat și a băut de la toți cei trei candidați la primărie, și în final i-a votat pe toți trei! O dovadă de inteligență…
Ciprian Traian STURZU
