“Omul, în adâncul său, caută ceva care este altceva decât el, cineva pe care să-l iubească și care să-l iubească”, spunea Fericitul Augustin, parcă intuind motivul pentru care Dumnezeu atotștiutorul s-a întors către Adam și a creat femeia. Și de atunci și până astăzi, Adam nu a încetat să se minuneze de acest altceva rupt din el, după chipul și asemănarea sa, totuși diferit, iradiind neîntrerupt o vrajă care-l predispune în orice moment la încălcarea din nou a poruncii divine. Privind peste toată Creația, comparând-o pe Eva cu tot ce a creat Dumnezeu – cerurile și pământul, soarele și stelele, lumina și întunericul, viețuitoarele din ape și de pe uscat – Adam este convins că Ea este cea mai bună idee a Lui și nu obosește să-L laude pentru acest moment de inspirație.
După 1989, în iraționalul elan negativist ce a urmat răsturnării unei lumi, au ieșit în față destui care, cu fondul intelectual complet defrișat, s-au gândit să desființeze Ziua Femeii, pe motiv că e o sărbătoare cu rădăcini în vremuri comuniste, deci nepotrivită cu spiritul noului calendar în care sfinții se orânduiau după alte canoane. Ei bine, numai cine nu a iubit niciodată o femeie poate să ridice piatra și să încerce să spulbere fastul acestei zile dedicate celei care întruchipează iubirea noastră cea dintâi și de pe urmă, din zâmbetul căreia se naște lumina în fiecare dimineață și al cărei sărut este cheia care deschide porțile cerului. E ziua în care bărbații, căutând în inima lor, regăsesc chipul femeii adorate și-l prind în rama recunoș-tinței, mulțumind aceleia care le-a dăruit viața sau aceleia care, prin copiii lor, le-a dat dreptul la nemurire, ori celei care le poate fi iubită, soră, colegă de serviciu.
Ziua Femeii continuă așadar să trezească în noi suficiente emoții încât, măcar pentru miracolul nașterii cu care Dumnezeu a înzestrat femeia, și măcar în această zi, să considerăm toate femeile niște zeițe, ele reprezentând cu adevărat fața luminată de soare a lumii. Să le sărutăm mâinile și să ne gândim că societatea modernă este de neconceput fără aportul lor semnificativ. Să avem în vedere că-n ziua de azi femeile muncesc cot la cot cu bărbații, multe dintre ele câștigând chiar mai mulți bani decât soții lor, iar unele conduc state sau iau decizii care schimbă destine la nivel mondial. Preluând multe dintre atuurile rezervate până mai ieri bărbaților, femeile contemporane au închis definitiv în istorie mitul slăbiciunii lor fizice și intelectuale. Nimeni în ziua de azi, dacă vrea să fie luat în serios, nu mai poate susține că femeile, prin datul lor natural, ar fi inapte pentru unele activități
A fost spulberată și prejudecata că femeia nu ar fi în stare decât de procreare, nicidecum de creație, pentru aceasta lipsindu-i „organul” metafizic sau artistic. Or, rezultatele obținute de femei în artă, filosofie, știință, sport contrazic flagrant această prejudecată, având rădăcini în modul de organizare al societății tradiționale, în care femeile erau obligate să se ocupe exclusiv de gospodărie și de copii. În societatea modernă a devenit un fapt obișnuit ca și soțul să preia o parte din atribuțiile soției: cumpărăturile zilnice din piața agro-alimentară, curățenia, bucătăria, îngrijirea copiilor etc. Societatea modernă pune în balanță ambele jumătăți ale speciei umane și nu poate supraviețui decât în condițiile unui echilibru real și stabil. Sănătatea și normalitatea noului tip de societate nu pot fi concepute fără aportul egal al celor două emisfere genotipice.
Societatea contemporană, depinzând vital de modul în care sunt formate noile generații, operă care cere implicarea ambilor părinți, nu se poate ca tocmai pe partea luminată de soare a lumii, să nu răsară florile optimismului, ale încrederii în viitorul acestei specii binecuvântate de un Dumnezeu care de la bun început a înțeles că-și poate încununa opera numai dacă alături de Adam este și Eva.
Constantin Smedescu
