Candidatul la funcția de primar al unui oraș m-a „criticat”, pe un ton obidit care nu îmi lăsa nici un fel de replică, pentru că am scris în termeni pozitivi despre o persoană considerată de respectivul politician ca fiind extrem de nefastă în societate! Ineditul situației m-a făcut să ezit, o fracțiune de secundă, dar apoi i-am răspuns cam așa: „Uite: voi vă ocupați de ce este mai urât în caracterul unui om, iar eu mă ocup de ceea ce este mai frumos în el”! Apoi ne-am despărțit cordial, plecând fiecare pe „drumul său”, însă filosofia dialogului în cauză mi-a întărit totuși sentimentul de tristețe, de fapt de compasiune, față de acei semeni care fie nu înțeleg, fie nu pot, că omul este un univers atât de complex în reacții încât nu se poate reduce, definitiv și iremediabil, la greșeala dintr-o anume vorbă sau faptă.
De ce? Pentru că nu ne este dat nouă să știm ce lucrare mare, insesizabilă, când ne grăbim să judecăm lucrurile la suprafață, este în adâncul inimii unui om! Spun aceasta deoarece, bucurându-mă de o atitudine recentă a președintelui rus Vladimir Putin (o persoană de altfel destul de detestată de reprezentanți ai media din polul opus intenției sale de a pune bazele Uniunii Eurasia, ca o contrapondere la U.E.), care poartă pe „umeri” responsabilitatea enormă de a ține în frâu Colosul de la Răsărit, destul de refractar uneori în istorie față de noi, dar aceasta și din vina unei diplomații românești care nu a fost și nu este chiar la înălțimea cuvenită raportării față de o țară imensă, pe care o poți traversa cu trenul în 7 zile și 7 nopți!
Salutara atitudine a președintelui Putin, pe care o invoc, s-a petrecut de curând, la Clubul Internațional de Discuții Valdai, unde, lăsând explicit să se înțeleagă dezacordul său și al Rusiei cu arhitecții „elitiști” ai instaurării unei noi ordini mondiale (care au și pornit război împotriva Bisericii și în general a tot ce reprezintă identitatea națională, atât de vitale sufletelor care vor să se mântuiască), a criticat ferm politica de stat a unor lideri europeni care și-au abandonat popoarele în fața „invaziei” de false valori (citez: „fără valorile din inima creștinilor și fără norme morale, modelate timp de milenii, oamenii își vor pierde în cele din urmă demnitatea umană”), subliniind totodată poziția oficială a Rusiei față de minoritățile sexuale – legislația rusească interzice propaganda homosexuală – printr-o pledoarie care ar trebui să îi pună pe gânduri pe toți cetățenii care își mai doresc integritatea conștiinței și perpetuarea ființei naționale: „Europenii (occidentalii – n.a.) se sting… și căsătoriile homosexuale nu produc copii (…) Să facem alegerea noastră (…) Orice identitate națională… inclusiv identitatea sexuală, este respinsă…Este o politică ce pune semnul de egalitate între familiile cu mulți copii cu familii de acestea sexuale, credința în Dumnezeu cu cea în Satana… Dreptul oricărei minorități de a fi trebuie respectat, însă dreptul majorității nu trebuie pus sub semnul întrebării”.
La această splendidă atitudine creștină aș vrea, în România, să îi auzim și pe politicienii noștri că folosesc astfel de cuvinte onorante sau să îi vedem, după modelul lui Putin, cum sprijină Biserica și se roagă în ea ca niște veritabili demnitari ai statului! Aș dori ca și soțiile acestora să urmeze cu sinceritate exemplul Svetlanei, soția fostului președinte Medvedev, care a fost prima persoană pe care patriarhul Kiril a împărtășit-o în Catedrala Hristos Mântuitorul. Și, nu în ultimul rând, m-aș bucura și mai mult dacă ierarhii Bisericii Ortodoxe Române s-ar delimita și ar dezavua cu zel și mai mare legiferarea unor anomalii prin care ne auto-distrugem ca popor, după aceleași principiu călăuzitor al ierarhilor Bisericii Ortodoxe Ruse: „Valorile Rusiei sunt diferite de valorile Vestului”! Iar valorile noastre, români, unde sunt? Sunt cumva la „vizionarii” de astăzi și de mâine ai Washingtonului, or la strămoșii noștri?
Costel Neacșu, consilier parlamentar
