AcasăActualitateFLORIN ROGNEANU

FLORIN ROGNEANU

Unul dintre cei mai statornici prieteni ai Muzeului Județean Olt a fost Florin Rogneanu, directorul Muzeului de Artă din Craiova. A absolvit Liceul de Artă din Craiova (clasa prof. Ilie Marineanu?). Tatăl său a condus renumitul ansamblu folcloric „Nicolae Bălcescu” (1953-1970). Mama sa, Lucreția, a lucrat de la înființare (1954) la Muzeul de Artă din Craiova. Pe urmele mamei, Florin Rogneanu și-a legat numele de Muzeul de Artă din Craiova, instituție pe care a slujit-o cu pasiune, din 1975 până la moarte. Aici a lucrat ca muzeograf, șef de secție și, din 2004, director.

florin rogneanuS-a implicat în menținerea în pas cu timpul a Muzeului de Artă din Craiova, una din instituțiile emblematice ale artei contemporane românești. Sub conducerea sa muzeul a intrat într-un amplu proces de modernizare care era aproape de finalizare. Nu a apucat să taie panglica. Cei care o vor face  își vor aminti cu siguranță de eforturile sale.

Era prezent în viața culturală a Craiovei. Eseurile sale critice au văzut lumina tiparului în revista Lamura în a cărui colectiv redacțional a fost ani de-a rândul. A colaborat cu generozitatea-i cunoscută și la alte publicații craiovene

În ultimii ani, Florin Rogneanu a fost nelipsit de la expozițiile organizate de muzeul din Slatina. A putut fi ascultat prezentând expozițiile de pictură, grafică sau caricatură ale lui Nicolae Truță, Gabriel Bratu, Vitalie Butescu, Marcel Duțu, Ion Popescu-Negreni, Paul Tudor-Balș, Ștefan Popa (Popa’s), Traian Zorzoliu, precum și expoziții colective: „Salonul Caricaturiștilor Olteni”, „Un secol de artă cultă în țara Oltului de Jos”, etc.

Le prezenta competent, cu dăruire, fără părtinire. Vom aștepta zadarnic să-i mai auzim considerațiile critice la viitoarele noastre expoziții.

Prin dispariția sa fizică (luni, 25 noiembrie 2013), neașteptată și mult prea înainte de vreme, Muzeul Județean Olt a pierdut un mare colaborator, iar noi, cei ce l-am cunoscut, am pierdut un prieten, un om, o conștiință, un caracter.

Muzeul Județean Olt
Director,
Laurențiu Guțică-Florescu

- Advertisment -

Most Popular