D-le Belinski, ostilitatea dintre actuala conducere a CJ Olt și senatorul Ion Toma (șeful dvs. de partid) afectează în vreun fel relațiile dvs. cu președintele CJ Olt, d-l Paul Stănescu?
Nu există ostilitate între conducerea CJ Olt și d-l senator Ion Toma, deci nu se pune în niciun caz problema neînțelegerilor pe plan politic. Chiar dacă au existat, cândva, divergențe, acestea au fost, probabil, de natură personală și nu de ideologie politică.
Sunteți un profesionist recunoscut, atât în domeniul administrativ, cât și în sfera politicii. Credeți că această despărțire a apelor, dintre PNL și PSD, a dus la o mai bună clarificare a scenei politice românești sau electoratul este și mai bulversat?
USL s-a creat între două partide cu doctrine total diferite, iar în timp s-a dovedit că această coabitare este greu de realizat. Fiecare partid politic a dorit să-și impună doctrina lui, ceea ce a dus, în final, la despărțirea lor.
Nu există o bulversare a electoratului. Din acest motiv și consider că electoratul social-democrat este mai puternic ca oricând.
Ce măsură administrativă necesară, precum oxigenul, ați lua dvs. în CJ Olt, dacă ați avea puteri depline, pentru o mai dreaptă și mai rațională repartizare a bugetului către primăriile județului Olt?
De la data instalării mele ca vicepreședinte, nu am observat că ar exista o diferențiere substanțială în repartizarea bugetului primit de la organele centrale, funcție de culoarea politică a primăriilor.
Ca expert în domeniul urbanistic, ce credeți că-i lipsește, la această oră, Slatinei noastre, ca să se înscrie în plutonul orașelor civilizate?
Consider că orașul Slatina se înscrie deja în plutonul orașelor civilizate. În discuțiile purtate cu colegi din alte orașe, aceștia au avut numai cuvinte de laudă la adresa Slatinei noastre. Cred că va trebui să depunem eforturi mai susținute, pentru creșterea gradului de educație, în special în rândul unor tineri, pentru a acorda o mai mare atenție mobilierului urban, respectării dotărilor publice, protejării și păstrării bunurilor care înfrumusețează orașul și, mai ales, mai clar, pentru păstrarea disciplinei și ordinii civice.
Care este fișa postului dvs. în CJ Olt?
În funcție de organigrama Consiliului Județean, un vicepreședinte are repartizate niște compartimente, pe care le coordonează. Personal, mă ocup de coordonarea următoarelor compartimente: Finanțe-Contabilitate, Informatică, Administrativ. Când este cazul, mă implic și în rezolvarea altor probleme.
Concret, cum colaborați cu celălalt vicepreședinte al CJ Olt, mai tânărul Marius Oprescu?
Fiind colegi mai vechi în domeniul activității politice, eu am colaborat cu d-l Marius Oprescu și înainte de a fi vicepreședinte al CJ Olt, chiar dacă, în ultima perioadă, fiecare dintre noi am activat în partide diferite, însă amândouă cu doctrină social-democrată. Colaborarea a fost și este foarte bună.
D-le Belinski, credeți că după alegerile prezidențiale, România va apuca pe un drum drept?
Mai mult ca oricând, foarte multă lume așteaptă ca aceste alegeri prezidențiale să ducă la o detensionare a activității politice, să dispară divergențele între guvern și președinție, să se vorbească aceeași limbă între cele două instituții fundamentale.
Prin aceasta, consider că activitatea economică va fi îmbunătățită substanțial, aceasta ducând la un trai mai bun pentru toți cetățenii României.
Care este mesajul dvs. către cetățenii Oltului?
Chiar dacă în această perioadă există probleme din punct de vedere economic, cetățenii Oltului trebuie să aibă încredere în conducerea Consiliului Județean, care va depune toate eforturile pentru ridicarea nivelului de bunăstare pe care ni-l dorim fiecare dintre noi.
Dumitru SÂRGHIE