*Nu a existat și nu există duhovnic, fie el și cel mai cast, care să nu fi cunoscut ispita și nici stareță care să nu-l fi încurajat întru înfăptuirea păcatului originar… Măcar așa să-i verifice rezistența la căderea în lume…
*La intersecția politicii românești cu mocirla, un nufăr stă gata să înflorească. Pe surse, am aflat că acesta va vesti capitularea neocomunismului nostru mioritic!
*Când am văzut pentru prima dată Marea, am avut o senzație de zbor, nu de înec. Pesemne, am confundat-o cu Cerul!
*O melodie, ca o părere de rău…
*O Românie nirvanizată sau Renunțarea la sens ! – iată titlul unui editorial pe care nu am curajul să-l scriu!
*În democrația occidentală, gelozia n-ar mai avea niciun temei, atâta timp cât unul sau altul dintre parteneri e liber să facă exact ceea ce vrea. Numai că, sufletește, Omul n-are nicio legătură cu democrația… E absolutist.
*În dragoste, îți poți pierde, mai întâi, inima și, apoi, mintea, sau pe amândouă, într-o singură „ședință”.
*Norocul este un păcat? Poate să-mi răspundă cineva la întrebarea aceasta? Mă gândesc doar la faptul că, pentru a avea noroc, nu-ți cere nimeni nicio competență! Conform proverbului: „Prost să fii, noroc să ai!”
*Democrația, spunea Petre Țuțea, ignoră valoarea intrinsecă a celor aleși prin sufragiu universal… De parcă tirania ar opera cu vreun criteriu axilogic.
*Artă pentru artă sau Poezie cu mesaj? Varianta secundă mă duce cu gândul la mesajele găunoase ale șefilor de stat!
*Ca poet consacrat, când abandonezi o poezie, care stătea gata-gata să se nască, ar trebui să fii judecat de atentat împotriva spiritului…
*Parafrazând o strigătură populară: Nu stă țara-ntr-un român, ba stă, zău, dacă-i stăpân!!
*Să iubești nesfârșit, cu dorul de-a iubi!
*Singur, singur, într-un trup departe!
*Între viață și moarte, cel mai scurt drum e iubirea!
*În dragoste, tăcerea este asurzitoare… Spune atât de multe, încât îndrăgostiții preferă să se sufoce într-un sărut prelung, pentru a-i pune tăcerii capăt!
*Adevărul în dragoste suferă de lipsa sa de mister. Ori, în dragoste, tocmai misterul face splendoarea…
*La 17 ani, gândurile ți se ondulează precum trupul. Doar sânii îți rămân fermi și imperturbabili…
*Dragostea uzează de uzul legitim al nesincerității…
*Tristețea devine artă și meșteșug, atunci când o așezi în poezie…Muza și îngerii poeziei nu vin la tine, atunci când ești ghiftuit de fericire…
*Dacă nu-i gâlgâie în piept gustul amar al singurătății, poetul scrie o poezie insidioasă, festivistă, arogantă și chiar marxistă…
*Freamătul iubirii, ca și religia, e curată metafizică… Sexul e materialism dialectic!
*Strigătul de nefericire al femeii e o onomatopee de Wagner – pe clapele orgii, într-o catedrală din Trier!
*Dragostea e prea frumoasă ca să fie sinceră!
Dumitru Sârghie
