AcasăOpiniiGenerație furată

Generație furată

Se vorbește adesea despre tinerii născuți în ultimii ani de comunism că reprezintă o generație invizibilă,în comparație cu generația părinților lor, cea de pe urma căreia România lui Ceaușescu s-a ales cu „mormanul de fiare vechi” al unei industrii așa-zis ineficiente și megalomanice. Tocmai în perioada care a coincis cu anii de domnie ai ultimului dictator  comunist din Europa, a avut loc marea explozie industrială, însoțită de modificarea profundă a structurii sociale și a aspectului localităților românești. Faptele, sacrificiile și acțiunile celor care, începând cam de prin 1965, de când generația născută în primii ani postbelici a ajuns la maturitate, au împodobit plaiul mioritic cu o salbă de fabrici și uzine sunt evocate mai mult cu dispreț de noii politruci ai perioadei postdecembriste.

ctin smedescu 587
Constantin Smedescu

Generația postbelică este acum la pensie și plătește greul tribut al umilinței, cu niște pensii de nimic, din care abia dacă își pot duce traiul de azi pe mâine. Dar măcar dacă fiii și nepoții lor ar duce-o mai bine! Ei, cu sacrificiile lor deosebite, le-au creat urmașilor o zestre care să le permită o viață de muncă pentru un trai decent și care să le ofere posibilități nelimitate de manifestare a talentului și creativității, prin care să ducă opera lor mai departe. Dar, nu! Tot ce a creat generația postbelică a fost declarat „mormane de fiare vechi” și ras de pe fața pământului. Fiii și fiicele lor – noua generație – s-au văzut repede în postura de șomeri, nevoiți să bată drumurile Europei în căutare de lucru. Totuși, majoritatea tinerimii române este încă acasă, cei mai norocoși reușind să-și găsească de lucru și să trăiască din salariul minim pe economie. Cei mai mulți însă trăiesc la modul întâmplător, din câștiguri ocazionale sau  de-a dreptul din furturi și tâlhării, ca ultimă soluție.

Cercetările referitoare la tineret, atâtea câte sunt, nu aduc nimic interesant, se încheie de obicei fără soluții care să-i readucă pe tinerii de azi pe terenul răspunderilor și valorilor. Îi lasă în zona invizibilă a societății, în care nu se pot remarca prin nimic deosebit, în care regăsim, din păcate, și mulți tineri cu înalte studii, care nu se pot înrola în profesia pentru care s-au pregătit. Și care preferă, mai degrabă, ca să iasă din această zonă invizibilă, să ia calea Europei, sub soarele arzător al grijii pentru ziua de mâine. Vreau să spun că nu s-a conturat nimic, după 1989, care să le dea tinerilor un ideal și o speranță, în țara lor. Nicio guvernare de stânga, nici cele câteva guvernări de dreapta, din perioada 2004-2012, nu au reușit să aprindă vreo stea pe bolta speranței. Dimpotrivă, sărăcia și nesiguranța zilei de mâine au înflorit precum trandafirii, fie ei roșii, portocalii sau chiar galbeni, la butoniera nesimțirii transpartinice.

Noroc că între timp Europa și-a înghițit granițele interioare, devenind ca o țară mai mare, în cadrul căreia România se regăsește cu identitatea ei milenară și cu tot elanul unui popor care nu prea mai are ce spera de la conducătorii săi. Europa a devenit așadar ca un munte de speranță, cu vârfuri atingând norii, pentru escaladarea cărora se pregătesc acum candidați din tot spectrul politic românesc. Cine vor fi aleșii vom vedea pe 25 mai. Noi le urăm tuturor succes, dar cei care în cele din urmă vor fi desemnați în postura de alpiniști să nu uite că la poalele versanților românești s-a adunat atâta dezamăgire, încât o alunecare de teren cât de mică poate fi la originea unei avalanșe care să-i măture pe toți incompetenții și aventurierii. Și-n urma căreia, o întreagă generație furată de zestrea părinților lor să poată înflori, în sfârșit, precum crinii de avalanșă.

Constantin Smedescu


- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments