Aflați parcă într-un calvar interminabil, promovat cu plăcere sadică de niște televiziuni care și-au pierdut definitiv până și cele mai vagi funcții ale echidistanței și educației în masă, telespectatorii țării au avut ocazia să „savureze” încă o dată – până când oare? – senzaționalele „numere de circ național” ale examenului de Bacalaureat! Am avut din nou ocazia să asistăm, cu precizarea că de această dată Ministerul Educației a reușit, în sfârșit, să asigure confidențialitatea comunicării subiectelor grație STS, la scene deplorabile de corupție din care, evident, nu au lipsit molestarea polițiștilor și a jandarmilor, intervenția Procuraturii, presiunea amenințătoare a părinților, frica profesorilor de a mai asista la examene și a corecta lucrările etc.
Cauzele pentru care s-a ajuns până aici sunt, bineînțeles, multiple. Sau, cum pare că ar zice cu seriozitate un număr tot mai îngrijorător de elevi senini în mediocritatea lor, „e multe și e grele”! Dar să-i lăsăm pe elevi, să trecem mai bine la cadrele didactice! Și nu la cei implicați în procesul de învățământ, ci la cei care conduc „reforma” în Educație. Oare gândesc aceștia cum trebuie? Dacă da, atunci ar fi trebuit să nu le „fure” profesorilor demnitatea, să nu accepte sub nici o formă implicarea unor profesori în majorate și banchete (mai ales că sunt părinți care nu au bani nici de mâncare sau de îmbrăcăminte), să aibă grijă ca manualele să aibă un conținut mai relaxant informativ, să nu mai accepte cu atâta complicitate imorala organizare a mascaradei examenului de Bacalaureat, cu implicații câteodată până la nivelul corectorilor etc.
Concluzia ar fi că, în tot acest spectacol mediatic al Bacalaureatului, ieftin în formă și inutil în fond, reprezentanții de frunte ai statului nostru promovează o politică de indiferență față de orice fel de diplomă de absolvire (și de liceu și de facultate) – nu contează pentru ei că sunt practic în situația de a rămâne pe drumuri inclusiv tineri cu o pregătire excepțională! Nu ar fi, deci, cazul ca cineva de sus, mai exact de la Ministerul Educației (dar și noi, fiecare în parte) să conștientizeze ce se întâmplă, ca să se poată rezolva „cu cap” problema învățământului actual și, în definitiv, să se anuleze acest simulacru de Bacalaureat și să se revină în sfârșit la introducerea examenului pentru admiterea la facultate?
COSTEL NEACȘU, consilier parlamentar