ÎN CĂUTAREA LUI ANNABEL LEE

Săptămâna trecută, Slatina a stat sub semnul poeziei. Într-un oraș în care actul cultural este ținut în frigider și iarna, dar și vara, o lansare de carte are darul de a dezgheța inimile. Asta s-a și întâmplat joi, 30 martie a.c., în sala de protocol a Casei Corpului Didactic din Slatina, instituție păstorită de fostul secretar de stat la Educație, Marius Bălașa, amfitrionul unui rafinat eveniment: lansarea volumului de poeme «În căutarea lui Annabel Lee», carte semnată de profesorul întru limbă și literatură românească Victor Iacobescu.

La această cinstită adunare, au participat cadre didactice, colegi și colege ale autorului, prieteni, elevi, oameni de poezie, presă de toate calibrele și chiar «inamici politici», având în vedere faptul că Victor Iacobescu este, fără doar și poate, unul dintre liberalii noștri de toate zilele.

Prezent la manifestare, ziaristul și poetul Dumitru Sârghie a deschis seria comentariilor privind cochetul volum liric al acestui poet născut și nu făcut!

Ionuț Dumitrescu

DUMITRU SÂRGHIE:

Victor recunoaște că își extrage substanța din cer

«Am primit de dimineață cartea din mâna autorului și, printre sarcinile de la ziar, am răsfoit-o și chiar mi-am permis să adaptez o mică povestioară, la acest minunat volum de versuri și la personalitatea autorului!

Poezia, precum Cerul, Pământul și Apele, a existat înaintea Facerii lumii. Era așa un fel de haos în mișcare și într-o relativă armonie. Poezia plutea nestingherită prin eter, coborând, din când în când, pe pământ, ca să îmblânzească pornirile fiarelor sălbatice, să înmoaie inimile și să înduioșeze ochii dinozaurilor, să însoțească alaiul nuntirii în rut al cerbilor și căprioarelor lumii, îndeplinindu-și astfel rolul social printre vietățile naturii…

Mai târziu, după ce Dumnezeu și-a susținut teza de doctorat în fața lui însuși, având ca probă practică crearea cuplului Adam și Eva, ai cărui urmași au împânzit lumea, niște ființe ciudate, poeții, și-au însușit samavolnic mari cantități de poezie din eter (e ca și cum ai introduce, pe bune, soarele în casă cu oborocul, ca-n poveștile lui Creangă), poezie grație căreia au trăit generații întregi, de la Geneză până în zilele noastre… Și mai trăiesc și astăzi, pentru că poezia adevărată plutește prin aer, e făcută de-a gata, numai că trebuie să vină un maestru al poeziei, precum este Victor Iacobescu, s-o capteze și s-o redea cititorului…

Concluzia e clară, ca apa de izvor : Orice poezie veritabilă are legătură cu transcendentul, fiind transmisă  de Dumnezeu… Poeți ca Victor Iacobescu o simt, o preiau din văzduh, apoi o transcriu…

Poetul adevărat Victor Iacobescu este un fel de culegător de poezie, care pune în valoare creația lirică a lui Dumnezeu… Dovadă că nu spun prostii, iată vă citesc poemul Călimara, care stă drept chezășie afirmațiilor mele.

Călimara

Numele tău se scrie cu o cerneală din cer.
Am pus stiloul în călimara
privirii tale
și am scris cum ne-am cunoscut, ce ne-am spus,
cum ne-am privit –
totul în proză – așa cum îți place ție să te joci
de-a iubirea pe tastatură.
Cu alineat începeam îmbrățișările,
iar cu majusculă ziua în care-mi era cel mai dor
de noi.
Pe la intrigă plecam să iau o pauză –
îmi era teamă să nu te plictisești.
Apoi rătăceam
cum rătăceau clipele
înainte să ne cunoaștem…
Ne apropiem de final călimara.
Scrie-mi tu ce mai fac personajele noastre!

Așadar, Victor recunoaște că își extrage substanța din cer (căci ce înseamnă cerneala poeziei altceva decât substanță?) și scrie cu penița sufletului poeme care vor brăzda orizontul și timpul, având de-a dreapta, ca intermediar, divinitatea și, mai nou pe Marius Bălașa! Felicitări!»