În cadrul Festivalului „Doine și Balade”, de la Drăgănești, un moment important l-a constituit lansarea unei cărți de excepție. În sfera sufletului. Viața unui artist – Traian Zorzoliu, semnată de Elena Turbatu – Antonescu, fiică a Drăgăneștiului.
Acest minunat volum de interviuri, apărut la Editura Granada din București, este un elogiu adus marelui dispărut Traian Zorzoliu, acest „țăran imperial”, care a fost, pe rând și laolaltă, făuritor de monografii, meșter popular, muzeograf, colecționar de artă populară și modernă, poet, etnograf, folclorist, contabil, moralist, proiectant, pictor etc.
Deși așa-zisa intelectualitate din orașul Drăgănești nu s-a înghesuit la această manifestare importantă pentru memoria unui OM de excepție, probabil din invidie și neputință, putem spune că volumul semnat de Elena Turbatu –Antonescu este una dintre cărțile cele mai valoroase pe care le-a putut lăsa posterității un autor care s-a născut pe aceste meleaguri.
În Cuvântul înainte al cărții, Elena Turbatu – Antonescu, ea însăși atașată valorilor noastre istorice, etnografiei și artelor plastice, își exprimă crezul care a impulsionat-o ca să scrie această bijuterie editorială.
«(…) Nu foarte multe au fost prilejurile când am stat de vorbă cu profesorul, dar cele spuse de domnia-sa îmi captau atenția. Fascinația celor oferite cu privire la viața acestor înaintași trăitori în adâncul timpului, însoțea orice semn aflat, venind din acel trecut, trezindu-mi, cum spun, un plăcut fior. La un asemenea moment de conversație, voi face cu profesorul câteva înregistrări, pe casete audio, spre neuitare. O dată vorbind și despre vârstele noastre în relația reciprocă, am constatat că eu sunt cu câțiva ani mai vârstnică. Astfel, cum într-o conversație intraserăm, firesc, în atmosfera de demult a satului, ne-am regăsit ca într-o familie cu frați și surori. Apelativul „dădică” pe care, cu emoție, mi l-a adresat a fost cum am fi atins o culme a unei trăiri sufletești atemporale. „O, frățioare…!”, atât am putut și eu pronunța în aducerea în prezent, ca printr-un miracol, a vieții de demult a cetății. Și, cum gândul meu de așternere pe hârtie a celor ce țin de viața, activitatea și pasiunile domniei-sale se făcuse prezent nu de mult timp, nu știu cum, abia de vreo câțiva ani încoace m-am concentrat asupra demersului scrisului. Și, iată, a rezultat lucrarea de față.
Accentuez ideea: este de consemnat ceea ce nu trebuie uitat cu privire la trecutul străvechilor timpuri când aici, pe pământul pe care și noi călcăm azi, trăia o societate ce ne-a lăsat urmele existenței ei pe care eroul meu ne-o arătă acum.»
LINIA ÎNTÂI
