Vă salut prieteni dragi care ați trecut prin Inspectoratul Școlar Județean Olt de-a lungul anilor, care mai sunteți acolo și care veți mai fi în continuare oameni de omenie. Destinele noastre ale dascălilor sunt hotărâte de alții, purtători ai unor principii corecte sau deformate. Pentru cei de jos, de la talpa țării, aceste persoane ce hotărăsc destine se numesc frecvent directori, inspectori etc. fiindcă noi interacționăm în mod direct cu dumnealor și nu cu ministrul, secretarul de stat sau cu prefectul. De foarte multe ori, atitudinea și hotărârile lor nedrepte ne provoacă tristețe și descurajare. Cum ajung să chinuie oameni și destine acești incompetenți? E ușor de presupus că ei au fost promovați de alți incompetenți aflați pe o treaptă superioară în ierarhia instituțiilor. Aproape permanent, rolul de transportor pe funcțiile de conducere îl au mediocritățile din partidele politice. Și uite așa, ei ne tăvălesc prin noroi, justificând că au ocupat posturile prin „concurs” și doresc să igienizeze zona care le-a fost încredințată de partid. Există și excepții, adică persoane cu bună credință, ce reușesc să asigure un echilibru acolo unde au fost plantate. Respectul pentru faptele bune a existat dintotdeauna, dar și gustul amar provocat de colegii puși vremelnic să ne controleze. Comentând, în rândurile ce urmează, cum arată un personaj real, poate anticipăm speranța că un astfel de „model” să nu mai existe, deoarece prezența lui demobilizează și pune frână învățământului. Persoana în cauză este de genul feminin, însă, din păcate, nu este singura „proprietară” a „calităților” descrise, pentru că sunt și altele și alții (cu funcții mai mari sau mai mici). E adevărat că sunt cazuri particulare regretabile, dar ele există și nu pot fi considerate entități cu nonvalori neglijabile. Într-o colectivitate apreciată, „academică” sau „intelectuală”, prezența acestor exemplare este toxică așa cum poate fi un pește alterat într-o găleată cu pești consumabili.
Profesoara (inițial subinginer pe post de maistru care ținea evidența la șuruburi și alte piese, toată stima pentru aceste profesii tehnice), ca să ajungă inspector școlar (inspectoreasă) s-a agățat de gâtul substantivelor proprii din politica locală. Nu știe și n-a știut să facă propagandă, dar clănțănea permanent ca să fie remarcată sub coviltirul de la șatra partidului. Ardea tămâie pe la ușa partidului și cânta acatiste în momente oportune la ușa președintelui. Și, astfel, a reușit să facă parte din oborul politic al Inspectoratului Școlar Județean. Noua funcție nu i-a schimbat nici obiceiurile și nici apucăturile, ba din contră a devenit mai incisivă. A început să cultive ca o țață agricolă savoarea controverselor politice. La un nivel foarte jos, a continuat să manevreze un calabalâc ideologic iritant ce provoca auditorului profesoral o scârbă cumplită de minciună și manipulare. Cu un discurs primitiv dospit în venin politic, ea încurajează lăcomia unor colegi ca fiind o excelentă oportunitate învelită în demagogie. În mijlocul admiratoarelor din școli și inspectorat se considera un bun agitator local, care vântură idei revoluționare. La mintea dumneaei, habar nu avea că vorbește aiurea și fără să observe că sunt multe interese ascunse în mătasea propagandei de partid. Ca și colegele din alte partide, vedea pe terasamentul șinelor de cale ferată numai zarzări înfloriți. Această opțiune vizuală deformată este valabilă pentru toți îndoctrinații la extrem care, deși imaginea partidului arată ca o casă cu geamurile sparte, „România leșină de bine”.
Deci, doamna profesoară după ce a înotat prost prin mai multe școli, s-a înecat la Inspectoratul Școlar. Concluzionăm prin deducție că inspecțiile efectuate de dânsa nu aveau efect terapeutic ci unul devastator. Era șocant să fii inspectat ca să constați atâta prostie și dezorganizare în capul unui inspector. Prin urmare, apărea evidentă decepția și dezgustul dascălului eliberat din povara inspecției. Trist e că avea și obiceiul să suspecteze orice profesor care îndrăznea să se apropie de vârfurile inspectoratului. A fost și președinte sau responsabilă de comisii la diverse concursuri profesionale sau olimpiade școlare. Sub semnătura acestei persoane, s-au promovat și respins directori de școli. Se înțelege că respectivele concursuri nu au fost competiții ale valorilor (cu mici excepții) ci acreditarea unor persoane vânturabile prin sitele politicii. E foarte clar că nu avea competența să aprecieze, dar era cea mai recomandată ca exemplu de fidelitate pentru a executa ordinele primite, știind că în caz contrar va fi devorată de haită, dacă vine în dezacord cu lista partidului. Și totuși, ca să-și conserve interesele personale, a reușit să promoveze și directori cu duplicitate politică, dar cu abilitate și zâmbet mefistofelic. În procesele verbale semnate a lăsat numeroase dovezi de amatorisme ilegale și impresia priceputei care știe să contorizeze greșelile din partitura educativă, unde se consideră expertă. Dumnezeu ne-a lăsat pe fiecare așa cum suntem, dar lucrurile se complică atunci când catranul din suflet se conjugă cu imaginea inspectoarei ce umple spațiul didactic cu multă gargară verbală și cu fizicul personal.
În avalanșa cuvântărilor rostește fraze chinuite și confuze. Se dezechilibrează ușor având un limbaj repezit și derapant. Atunci lungește vocale și lăbărțează silabe. Face acrobații în comunicarea curentă, ce te duc cu gândul că, dacă instituția o acceptă și o apreciază, înseamnă că acolo poate exista un spațiu de repaus intelectual. Ca să-și ascundă „buna” pregătire în diverse domenii, strivește verbal interlocutorul incomod, privindu-l în final cu dispreț și indiferență. Se comportă ca o mediocritate agresivă după ce a scăpat de navetă și de mirosul motorinei arse pe muzică furajeră. Are o infatuare fudulă, atacă și insultă gratuit, umilește și desființează. Ce vorbe murdare poate să scoată pe gură! (Nu confidențial la o șuetă particulară, ci într-un secretariat plin cu personal receptiv). Are defecte native pentru cariera didactică. Atunci când devine obraznică este antipatică și arogantă, compromite, atacă și terfelește. Este un blestem ca omul nepotrivit să se afle la locul nepotrivit. Se autoizolează foarte departe de „gingașul meșteșug al dascălului” din cărțile de pedagogie. Poate că va obosi odată și va deveni un om oarecare; atunci n-o să mai rumege gânduri de dominație când te privește. Visează că, într-un timp relativ (înainte să fie „ruină bătrână”), se va retrage într-un colț al Europei civilizate, de unde ne va transmite salutări nouă, fraierilor, care ne-am educat copiii să învețe carte aici și să rămână în România (bârfită permanent de gașca dumneaei).
Dincolo de nefericirea celor ce trebuie să-i suporte țâfnele și incompetența, poate exista și un sentiment al milei creștine. Poate că are sistemul nervos avariat și din acest motiv nu de puține ori se află într-un derapaj patologic ; deci, poate avea circumstanțe clinice. Rămâne admiratoarea celor care suferă de un delir autoritar prostesc, ce pot să ne sufoce cu o politică școlară sulfuroasă. Ca purtătoare de impulsuri anarhice sau autodistructive, ne amintește de fresca cu draci dintr-o mănăstire. Inspectează și conduc asemenea persoane fiindcă nu există o proporționalitate a mărimilor (valorilor) variabile. Și valorile din învățământ urcă sau coboară, atunci când guvernele practică o politică devastată de păcate. Formatorii de opinie din inspectoratele școlare pot să complice viața profesorilor și să rătăcească politic mintea elevilor. Sunt multe excepții pentru că permanent poate exista și o rață printre lebede.
E la dispoziția noastră posibilitatea ca să ne facem viața mai frumoasă sau mai urâtă. Câteodată scriem (dar nu ne citește nimeni) din dorința de a ne regăsi și a ne dezintoxica (sau să ne protejăm de Covid 19). Totdeauna pulberea de aur a amintirilor intră în departamentul uitării.
Suntem anonimii striviți de alții la comanda altora și, ca să ne apărăm e practic imposibil, e foarte greu fiindcă noi n-am fost rude cu numele străzilor, bulevardelor sau statuilor. Nesimțirea lor e atât de mare, încât ei mărturisesc cu dezinvoltură argumentele indicațiilor primite direct de la partide (prin inspectorate, consiliu, prefectură, minister sau guvern). La orice selecție prin „concurs”, POLITICA DEMOLEAZĂ COMPETENȚA. Un personaj real din opera și jurnalul scriitorului ION LAZU (absolvent al Colegiului „Radu Greceanu” din Slatina) zicea că „a ținut la principiile sale și nu s-a putut racorda la rigorile unui timp ticăloșit”.
Mențiune cu valoare sentimentală de recunoștință : Amandus este numele nașului meu, Ungher Amandus, director și inginer de mine (absolvent al Politehnicii din Paris) a cărui fiică Ungher T., căsătorită cu ambasadorul Austriei în Turcia, a fost de acord să creștineze un pui de om în religia ortodoxă.
AMANDUS N.
