AcasăActualitateÎNVĂȚĂMÂNTUL DIN COTEANA – 185 DE ANI DE EXISTENȚĂ

ÎNVĂȚĂMÂNTUL DIN COTEANA – 185 DE ANI DE EXISTENȚĂ

Ca vatră veche de viață și de muncă, așezare de cânezi, oameni liberi din tată în fiu, locuitorii comunei Coteana au avut, cu certitudine, oameni pe care i-au împuternicit să-i reprezinte în fața autorităților.

Aceștia, desigur, că ar fi trebuit să știe să scrie și să citească.

Slugilor domnești despre care glăsuiește hrisovul din 8 august 1438, emis de Voievodul Vlad Dracul, că se întărește lui Taeîncoș, lui Stan și lui Coltea, ocină în Coteana, pentru care s-au înfrățit, desigur că li se impune cât de cât cunoaștere „de scris”.  Știutori de carte, credem că au fost și Stroie Vornicul din hrisovul lui Radu Mihnea Voievod emis la data de 18 ianuarie 1622 în care este menționată Coteana și Cârstian din Coteana menționat în hrisovul din 25 iunie 1644 al domnitorului Matei Basarab și apoi și alții.  Pierderea situației de libertate, declanșată la începutul veacului al XVII-lea a impus necesitatea ca locuitorii să-și susțină drepturile în fața organelor administrative și judecătorești și, în acest caz, un om recrutat din rândul obștei sătești trebuia să scrie și să citească, să întocmească plângerile sătenilor. Schimbările sociale din secolul al XVIII-lea, cu nenumărate frământări din lumea satelor, manifestate pe cale petiționară, întâlnim semnături pe toate jalbele individuale sau colective adresate organelor în drept, întărind credința că, în satele Coteana și Cotenița, existau știutori de carte. Secolul al XIX lea este numit pe bună dreptate secolul ,,propășirii” . Se întâlnesc știutori de carte care transmit și altora tainele cărții. În Cartografia Eparhiei Argeșului, la 1824, satul Coteana din Plasa  Oltului de Jos, înregistra oficial cinci știutori de carte: preoții Ioan Duhovnicu, Ghiță, Grigore, Cârstea și diaconul Stancu (Ion Ionașcu, Catagrafia Eparhiei Argeș la 1824, București 1942, pag. 78).

Localitatea Coteana aflată lângă vadul de trecerea Oltului la Ipotești. Este de presupus că aici existau oameni care să fi îndeplinit sarcinile cerute vameșilor și la care se impunea știința de carte și scrisul. Necesitatea vieții social-economice impunea crearea unui învățământ organizat. Încercările din 1832 și 1836 vor birui inerția, în anul 1838, când legislația prevedea înființarea învățământului primar obligatoriu, întreținut de stat. Are loc trecerea de la epoca învățământului în mănăstiri, după cărțile slavone și cu dascăli nepregătiți, la epoca învățământului reglementat după carte nouă și un corp de dascăli pregătiți în acest scop.

Erau necesare, deci, școli și pentru dascăli și pentru cei care aveau să primească învățătura de la dascăli.

În capitolul al VIII-lea lecția IV a  Regulamentului Organic, se prevedea  faptul că învățământul devine o problemă de stat, iar școala – o instituție permanentă de instrucție și educație. Se stabilește de asemenea că limba de predare să fie limba română. Articolul 30 din Regulamentul Școalelor vorbește despre programa învățământului începător în care materia este astfel reprezentată:„ în clasa I vor învăța să scrie și să citească după metodul lancarstic, în al II -lea an se vor deprinde după același metod să scrie    dictando și a citi slobod pe cărți care se vor hotărî pentru aceasta , se vor deprinde cu cele patru lucrări de aritmetică”. Școlile   comunale sau sătești nu aveau clasele a III-a și a IV-a. Așadar Școala satului Coteana a avut doar două clase. În anul 1864 școala comunală va avea patru clase. În cursul anului școlar care se deschidea cu sfeștanie oficiată de preotul satului, în prezența autorităților,  se țin două examene: unul la finele lui martie și al doilea la sfârșitul lui iulie, când avea loc și închiderea.

La 24 ianuarie 1838 Departamentul Treburilor din Lăuntrul Țării Românești înștiințează Eforia Școalelor Naționale că a trimis poruncă cârmuitorilor de județe, cerându-le ca, prin înțelegere cu proprietarii moșiilor să se înființeze în toate satele școli „comunale”. După Regulamentul Școalelor din1838 cursurile începeau de obicei după 26 octombrie și se țineau până la 26 aprilie. În restul  timpului, copiii erau lăsați să ajute părinții la muncile câmpului sau la treburile gospodărești. Programa școlară era alcătuită din: „Citire după table care cuprind maxime morale și religioase, scrierea după modeluri de caligrafie, catehismul legii creștine, aritmetica elementară, lucrarea pământului și iconomia casei”. O problemă serioasă a constituit-o stabilirea localurilor de școală. Atât Eforia Școalelor cât și Marea Vornicie știau cu ce ochi privesc unele fețe boierești și bisericești această problemă și cum vor primi sarcina ce li se punea în preocupare de a ridica localuri.  Dar, având în vedere că de partea Eforiei se afla și Domnitorul țării, cele două autorități îndatorează pe proprietari și în sate pe locuitori să facă rost de săli și mobilier. Administrația moșiei Brâncovenești care stăpânea mare parte a satului Coteana a pus la dispoziție o încăpere adecvată și astfel la jumătatea anului 1838 se va deschide școală „pentru învățarea copiilor”.

În lista școlilor comunale din Plasa Mijlocu cu arătarea stării localului, a numărului de enoriași și purtarea „candidatului” pentru satul Coteana și Ipotești sunt consemnate datele: „228 enoriași, 38 școlari, candidat fiind Enca Ghinescu, de fel din Cioroiu de peste Olt, în vârstă de 30 de ani, însurat”.

Drumul școlii nu a fost ușor, greutățile  se țineau lanț. Cu toate acestea, școala își urmează cursul său ascendent. Într-un raport întocmit de către subrevizorul Plășii Mijlocu către Revizor și către Directorul Școlii Normale „Ionașcu” Slatina se notează: „lăcașul de școală e bun, are lemne și candidatul are purtări bune”. Școala funcționa cu clasa I și a II-a. Nu există  documente cu situația școlară. Așa a funcționat până la Revoluția din 1848 când școlile au fost închise și slujitorii lor au fost alungați.

Redeschiderea școlilor s-a făcut la date diferite: 1851, 1853, 1858 și chiar 1859. Unirea din 24 ianuarie 1859 și suita de reforme vor privi și școala.

Domul Unirii – Alexandru Ioan Cuza a declarat la 6 decembrie 1859 în Sala Adunării Elective: „Eu țin numaidecât ca fiecare locuitor să știe în curând a scrie și a citi, doresc o instituție primară și cea secundară să fie larg răspândită”.(St. Bârsănescu, Istoria Pedagogiei, București 1979, pag. 345)

Legea Instrucțiunii Publice din 1864 prevedea că școala era obligatorie și gratuită pentru copiii de ambe sexe de la vârsta de 8 până la 12 ani. Un copil nu poate fi retras din școală înainte de a dobândi un certificat de 4 clase. „Conform acestei legi satele Coteana și Ipotești vor ține școala împreună iar cei 622 enoriași vor trimite la clasă 15 școlari”. Numărul elevilor înscriși este mic față de numărul celor îndreptățiți a urma școala raportat la numărul de familii. Învățătorul Școlii primare este numit la 15 septembrie 1864 Petre Burian, un tânăr sătean în vârstă de 20 de ani. Nu se cunoaște nici localul școlii, nici situația școlară. Cert este că dascălii școlii care plecau pe drumul înnoirilor prevăzute de Legea din 1864, având exemplul  înaintașilor  lor au învins neajunsurile și au slujit cu sufletul lor. La Școala Coteana întâlnim în anul 1873 ca învățător pe Preda Marinescu, localnic, un produs al Reformei Instrucțiunii din 1864.

În 1879 școala din Coteana este transformată în Scoală model gradul I nominalizată cu rezultate meritorii. Nici din această perioadă nu se cunosc prea multe, decât din spusele bătrânilor. Primele documente din arhiva școlii datează din anul 1883.

Cercetând Arhiva Școlii ce se află în păstrarea Arhivelor Naționale Olt, dosarul nr. 1 cu un număr de 31 de file îngălbenite și roase de vreme atestă cele de mai sus. Pe lângă o serie de adrese între oficialitățile vremii (subprefectul Plasei de Mijlocu, Revizorat, Primărie, Învățătorul Școlii) se află și o filă ce pare a fi un raport statistic de sfârșit de an școlar. Raportul este întocmit de învățătorul școlii și este datat 5 iulie 1883 și aflăm că au fost înscriși 165 de elevi dar localul fiind neîncăpător  cursurile au fost frecventate de 40 de elevi în trei clase: clasa I – 20 de elevi, clasa a II-a – 12 elevi, clasa a III-a 8 elevi. „Examenul general s-a ținut de la ora 9-12 a.m și de la 3-5 p.m în fiecare zi de la 16 până la 22 iunie inclusiv. Prin invitațiile ce am făcut, la acest examen a asistat și a chestionat pe elevi prin intermediul subscrisului, comitetul școlar, notabilii comisiei și alte persoane străine demne de considerațiune”. Aflăm, apoi, că au promovat din clasa I în a II-a 10 elevi, din clasa a II-a in a III-a 3 elevi și din clasa a III-a în clasa a IV-a nu s-a putut promova niciunul din cauză că o mare parte din  materia cuvenită a rămas nepredată, din cauza permutărilor iraționale din acest an care a bântuit această circumscripție”. Care or fi fost aceste permutări, nu știm.

Învățătorul este Nae Pădureanu. Așadar este vorba de anul școlar 1882-1883 fiind vorba de 3 ani de studii. Acest lucru ni l-au confirmat și câțiva octogenari cu care am stat de vorbă în anul 1961, pe vremea studenției mele. Local propriu nu exista și școala se desfășura în casele unor oameni mai avuți, dar ce este important că învățătorul ținea foarte mult la documentele școlare și au fost păstrate cu sfințenie. Bătrânii cu care am stat de vorbă știau că nu erau oameni care să scrie și să citească. Auziseră ei că era unul Moș Gubernea care se străduia să-i învețe pe răboj- o scândură pe care scriau cu cretă sau cărămidă. Din investigațiile noastre am aflat că acesta nu era altul decât învățătorul Preda Marinescu de care aminteam mai sus. Acesta a avut urmași, un nepot al său învățătorul Petre Marinescu a profesat la școala noastră până la pensionare –1947.

Bătrânii cu care am discutat știau și ei că, în 1885, s-a construit un local de școală ce funcționa cu primăria la un loc. Unul dintre ei a întocmit chiar o schiță pe care  mi-a dat-o și o voi prezenta alăturat. De fapt localul s-a dat în folosință în anul 1886. Așa reiese din Arhiva școlii pe care am cercetat-o cu multă atenție și răbdare.

Despre existența școlii în comuna Coteana, aflăm și dintr-un izvor scris, este vorba de „Dicționarul geografic al Județului Olt” aparținând autorilor C. Alessandrescu și I. G. Sființescu, editat de Tipografia și Fonderia de litere Toma Basilescu în anul 1895. Citez: „Școala s-a înființat de 12 ani, funcționează fără întrerupere. Localul e în proprietatea comunei și în stare bună. Frecventează cursurile 42 de elevi (37 băieți și 5 fete) din totalul de 407 (213 băieți și 194 fete) de vârstă școlară. Știutori de carte 127 bărbați și 5 femei.”

Interpretând datele din acest dicționar și spusele bătrânilor chestionați de noi, aflăm că nu sunt mari deosebiri. Învățătorul și preotul satului sunt două figuri ale satului care se bucură de mult respect. Din documentele studiate din arhivă, aflăm că li se interzice categoric acestor figuri luminoase ale satului „ a consuma băuturi alcoolice în cârciumi, ba chiar frecventarea cârciumilor.” Deci, etica profesională este pe primul plan. Aflăm că și ținuta vestimentară era reglementată pentru învățător. O adresă din 15 octombrie 1883 a Primăriei către învățătorul școlii se spune: „avem honore a vă pune în vedere ca Dumneavoastră să vă purtați în costume reglementare ce vi s-au impus a le purta în tot timpul și locul.”

Învățătorul școlii, Nae Pădureanu, era un învățător destoinic, cu multă dragoste pentru copii, înzestrat cu multă pricepere. Datorită lui, învățământul din Coteana a avut continuitate, a sprijinit înființarea de școli și grădinițe de copii și în cătunele aparținând comunei, până în 1908. El a înființat primul cor de copii și adulți( printre primele patru din județ), prima grădiniță de copii din județ (mediul rural).

Sunt multe de spus și despre grădinița de copii, dar voi reveni cu date despre această instituție într-un articol viitor.

Revenind la școală, subliniem faptul că începând cu anul 1886 s-a dat în folosință noul local. În anul școlar 1886/1887 (anul dării în folosință) aflăm din „Starea morală și materială a școlii” că numărul copiilor cu etate obligatorie pentru școală era de 290 (din care 150 băieți și 140 fete), numărul elevilor înmatriculați de 56, în martie 1887 școala e frecventată de 47 elevi și una elevă, ca la examenul general din iunie să se prezinte 27 (26 băieți și o fată). Situația materială se îmbunătățește grație conducerii administrației comunei. Se înființează al doilea post de învățător. Învățământul devine obligatoriu de 5 ani, anul școlar se desfășoară în trimestre. Școala are 20 de stupi proveniți de la cetățeanul Țucu Rădoi. Învățătorul Nae Pădureanu urmează cursuri speciale de apicultură, îndeletnicire pe care a  transmis-o elevilor săi care au practicat-o tot timpul și au lăsat-o moștenire urmașilor până în zilele de astăzi. Știința de carte prinde rădăcini  tot mai adânci și mai multe familii de țărani doresc să-și dea copiii la învățătură. Numărul elevilor ce urmează școala crește simțitor. În anul școlar 1904/ 1905 în școala mixtă din Cătunul Coteana din cei 405 copii de vârstă școlară (182 băieți și 223 fete) primeau educație 152 (116 băieți și 36 fete)- dosar nr.6 Arhiva Școlii. E ceva! Evenimentele din 1907 lasă mai puține urme asupra învățământului cotenean. Țăranii sunt mai „cuminți”. Ei se învățaseră minte cu 8 ani în urmă când plătiseră cu 7 vieți.

Faptul că treburile școlii merg bine, învățătorul școlii este bine cotat de superiorii săi și școala intră mai mult în atenția autorităților județene. Casa Școalelor propune construirea unui local nou de tip urban, primul din satele din județ. Construcția începe în anul 1915. Vine războiul, încep greutățile, ceea ce duce la abandonarea lucrărilor. Totuși, localul este ridicat la roșu și acoperit. În anul 1918/1919, se improvizează o sală de clasă. Dintr-un proces verbal din 16. 02. 1919 aflăm  încadrarea: diriginte Ghica Pădureanu (frate mai mic al lui Nae Pădureanu care fusese avansat revizor școlar) normalist definitiv și instituiește divizia a II-a și a III-a. divizia I este împărțită în A și B. La A și divizia a IV-a Ion Guran. La B și divizia a V-a Petre  Marinescu, ambii normaliști provizorii. Începând cu anul școlar 1919/1920 funcționează două școli: Școala de tip urban nr. 1 (cea descrisă mai sus) și Școala primară nr. 2 fiind „o creațiune nouă” după cum reiese din procesul verbal de inspecție din 13 decembrie 1919, condusă de dl. Marin Țonescu, normalist provizoriu. Cele două școli au funcționat paralel timp de 3 ani, prima în noul local de școală, a doua într-un local închiriat ( de fapt acasă la părinții dlui Țonescu). Un proces verbal din 28 septembrie 1925 atestă noul local al școlii terminat, bine întreținut. Acest local nou schimbă mult fața comunei. Toți care vizitează comuna sunt impresionați. „Este cel mai frumos local din câte se pot număra în comunele județului Olt” consemnează într-un proces-verbal revizorul Mircea Andreescu la data de 5.11.1926.

O fotografie a localului școlii apare în manualele de citire din anii școlari următori.

Cu greu se face trecerea la învățământul de 5 ani, apoi de 6-7 ani. Mentalitate oamenilor nu se schimbă ușor. Abia în anul școlar 19335/1936, deci după zece ani, întâlnim primii absolvenți a 7 clase- sunt în număr de 5, în anii următori la fel: 5,7,12,7,4 absolvenți. Abia în anul școlar 1949/1950 numărul crește la 28, 22, 35,30,31 absolvenți.

În anul școlar 1956/1957 numărul înscrișilor e mai mare, sunt câte două rânduri de clase în fiecare an școlar, astfel că începând din anul 1935/1936 până în anul 1962/1963 (ultima promoție cu 7 clase) au absolvit un număr de 639 elevi. Începând cu anul școlar 1964/1965 (prima promoție cu 8 clase) și până în anul școlar 1989/1990 au absolvit un număr de 1285 elevi.

Apoi între anii 1990/1991, până în anul 2002/2003, până la apariția cărții mele în colaborare, la 165 de ani de învățământ cotenean, au absolvit un număr de 306 elevi. Procentual în scădere… Din anul școlar 2003/2004 și până în prezent au absolvit un număr de 387 elevi. Procentual mult în scădere. Așadar, astăzi în ceas aniversar, când învățământul cotenean împlinește 185 de ani de existență putem raporta cu mândrie că școala noastră a fost absolvită de un număr de 2896 elevi. Trebuie să menționez că între anii 1958 și 1962 a funcționat pe lângă școala noastră o Școală agricolă ai cărei absolvenți au fost oameni de bază în cele două gospodării agricole colective reunite apoi într-o cooperativă agricolă colectivă. O parte din absolvenți au continuat studiile ajungând tehnicieni agricoli sau ingineri în domeniu, de asemenea între anii 1989 și 1991 a funcționat clasa a IX-a și a X-a. Nu  mai punem în calcul sutele de cetățeni ai comunei care și-au completat studiile până la clasa a VIII-a, la fără frecvență, impunându-li-se de la locul de muncă pentru a putea fi promovați sau pentru acordarea unor categorii de muncă.

Așadar dacă ar fi necesar să calculăm numărul absolvenților Școlii gimnaziale Ion Conea din Coteana de la începuturi până astăzi numărul ar depăși cu mult cifra de trei mii. Să nu uităm că avem date începând cu anul școlar 1882/1883.

Menționez că s-au întâmpinat multe greutăți în toate etapele parcurse de societatea noastră. Dacă ar trebui să ne referim la perioada de după 1964, când învățământul de 8 clase a devenit obligatoriu, vom arăta următoarele:  începând cu acest an școlar s-a introdus în programul de studiu la obiectul Agricultura, practica agricolă de două săptămâni pentru elevii claselor V-VIII. În primii ani a fost cum a fost – uneori aveam de lucru cu elevii, alteori nu. Ne rezumam la niște vizite prin sectoarele C.A.P.  Încet, încet gluma se îngroașă. Migrația locuitorilor de la țară, spre platformele industriale din județ sau țară influențează negativ munca în agricultură. Forța de muncă scade simțitor. Mergeam cu elevii la toate lucrările agricole ce presupuneau recoltatul: porumbi, sfeclă de zahăr, vie, grădina de legume. Cele două săptămâni de practică agricolă se prelungeau mult.  Dimineața mergeam cu elevii la cules, iar la ora 13 la școală. Închipuiți-vă când mai aveau timp bieții elevi să-ți facă temele. De multe ori școala era întreruptă cu aprobări de la Inspectoratul Școlar la  „rugămintea” organelor de partid. Se muncea dimineața până după amiaza la orele 4 sau 5. Nu țineam cont de ploile reci de toamnă și de multe ori unele zăpezi mai timpurii ale iernii.

În plus seara noi, cadrele didactice, prestam muncă culturală, stăteam la repetiții până seara târziu. Erau rare serile când ajungeam acasă înainte de ora 20. Copiii ne așteptau de multe ori singuri în casă. Fiecare dintre noi ne plângeam în sinea noastră, n-aveam ce zice. Primarul comunei era reprezentantul partidului, tăia și spânzura. Se ajunsese până acolo să se trimită cadrele didactice să încaseze și impozitele de la oameni, să lămurească  oamenii să dea lână de oaie cotă la stat, miei, erau primii obligați să contracteze un porc pe an cu statul, deși nu aveau dreptul la un lot agricol ajutător.

Cu toate acestea, putem arăta cu mâna pe inimă că au fost în școala noastră slujitori ai învățământului nu de nota 10, ci de 20.

Când intram în clasă toate gândurile rele le lăsam la ușă. Elevii ne ascultau cu atenție, erau cuminți, de bun simț. Își făcuseră timp și pentru teme și învățat. Noi știam cum să recuperăm materia pierdută din cauza întreruperilor cursurilor. Ne mândrim cu elevii noștri. Am avut colegi minunați, care s-au dăruit școlii trup și suflet. Stau mărturie celor spuse de mine cei peste 500 de absolvenți ai școlii noastre cu studii superioare: profesori, profesori universitari, ingineri, juriști, economiști, preoți, cadre militare începând de la soldat până la cinci generali și contraamiral. Adaug sute și sute de maiștri și tehnicieni, muncitori cu înaltă calificare în toate domeniile de activitate ale societății noastre. Nu voi da nume, nu aș vrea să  nedreptățesc pe cineva. Se știu ei foarte bine și îi știu și cei care vor citi acest modest articol. Așadar, cam acesta este bilanțul învățământului din comuna Coteana acum, la ceas aniversar.

La mulți ani, Școala Gimnazială „Ion Conea” – Coteana!

 Profesor Dumitru M. TINU


RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments