BUNICUL MEU A FĂCUT PARTE DIN PRIMA GENERAȚIE ÎNCĂLȚATĂ CU PANTOFI.
D-le Doldurea, cine sunteți, de fapt, și ce legătură aveți cu orașul cultural Caracal?
Sunt născut în Caracal. La un moment dat, un prieten foarte bun, prof. Cornel Manolescu, s-a dus în arhive, să vadă de unde vine numele de Doldurea. A vrut să-mi facă o surpriză. A reușit să-mi facă o bucurie. Am constatat că toți cei cu numele de Doldurea vin din aceeași zonă, din cartierul Bold a orașului Caracal, țărani, agricultori. Cel mai în spate strămoș al meu se numește Stana Doldurea și este născută în 1808, în cartierul Bold, iar soțul ei, Stancu Doldurea, este născut tot acolo. Iar de acolo vin toți strămoșii, până în zilele noastre.
Eu am doi feciori, unul dintre ei mi-a dăruit un nepot. Am făcut un arbore genealogic. De la 1808, toți sunt din Bold.
Etimologia cuvântului Doldurea este următoarea: din plin, mult, abundență. De-a lungul timpului, nu s-a dovedit a fi un neam cu prea multă abundență materială, dar au fost oameni muncitori, înstăriți, oameni care, întotdeauna, au fost mai răsăriți decât ceilalți. Dovadă că și bunicii mei au avut ceva pământ. Bunicul meu a lucrat chiar în această casă în care ne aflăm, din 1924, la Societatea româno-americană de telefonie. Bunicul meu a făcut parte din prima generație încălțată cu pantofi.
MÂNDRIA NOASTRĂ A FOST ȘI ESTE PUBLICUL
Ce simțiți d-voastră pentru Caracal?
Părinții, bunicii și soția sunt de aici, am crescut în acest spirit, am crescut cu Romanațiul și cu Caracalul în suflet. Pentru mine și nu numai pentru mine, sunt foarte mulți oameni care gândim la fel, Caracalul a însemnat foarte mult. Caracalul ne-a învățat foarte multe și prin faptul că am avut un teatru, la care am mers din clasa a II-a și până am terminat liceul. Am dansat, am făcut piese pe scena Teatrului din Caracal. La Caracal, a fost un profesor, Crăciun, un nemaipomenit om de cultură, au fost oameni care, întotdeauna, au știut să mențină și să perpetueze valorile culturale ale zonei și ale orașului nostru. Dovadă este faptul că, ușor, ușor, spiritul locului s-a transmis, din generație în generație, lucru pe care și noi încercăm să-l transmitem generației viitoare, prin diverse forme. Prin Asociația „Fiii și prietenii Caracalului”, prin Asociația „Marius Bunescu”. Prin tot ceea ce întreprindem și ce facem, încercăm ca pruncii și nepoții noștri, tinerii din oraș să înțeleagă că au în spatele lor valori pe care trebuie să le transmită mai departe.
Am satisfacția că, la Caracal, lansăm cărți, că avem o activitate culturală intensă, activitate care unora li se pare ciudată. Chiar de curând, am avut Trio-contraste, un concert foarte reușit, cu muzică de jazz, populară, muzică din filme, sub bagheta unor mari profesioniști. La masă, după ce am terminat, au fost încântați, căci nu credeau că, la Caracal, există asemenea public. Mândria noastră a fost și este publicul. S-au simțit atât de bine aici, încât ne-au spus că nici în Timișoara sau în alt mare oraș, nu au simțit publicul atât de cald și atât de aproape. S-au întrecut pe ei înșiși, un spectacol care trebuia să țină o oră și zece minute, după cum ne înțeleseserăm cu ei, a durat o oră și 50 de minute, după trei bis-uri…
ÎI MULȚUMIM D-LUI PAUL STĂNESCU PENTRU INIȚIATIVĂ
Există, la orizont, o temă cu revenirea în denumirea județului Olt, județul Romanați, capitala de altădată. Dar este o formă ciudată, chiar senatorul Paul Stănescu vrea să-i spunem Olt-Romanați. Cum vi se pare acest lucru? Știu că aici sunt unii „fundamentaliști” care nu acceptă această variantă, părându-li-se puțin superficială…
Noi trebuie să pornim de la realitățile cotidiane și de la niște realități care trebuie să fie ancorate în ceea ce se întâmplă în zilele noastre. Sigur că și eu mi-aș dori reînființarea județului Romanați, și eu mi-aș dori Caracalul reședință de județ. Nu se poate! Deci, este clar ceea ce vrea d-l Paul Stănescu, căruia îi mulțumim pentru inițiativă. Este o reparație morală. Noi susținem ideea și nu dorim schimbarea reședinței de județ, nu dorim un alt județ, nu dorim ca instituțiile statului să se mute dintr-o parte în alta. Dorim, pur și simplu, ca o reparație morală, adăugarea la numele județului Olt a cuvântului Romanați. De ce spun asta? Pentru că cele două județe au existat.
În august, am sărbătorit 520 de ani de atestare documentară a județului Romanați. Cele două județe au existat în paralel, față în față. Județul Olt – în Oltenia, județul Romanați – în Oltenia, numai Oltul le-a despărțit întotdeauna. Ele au fost ca două siameze, de o parte și de alta a Oltului.
Chiar și Episcopia se numește Episcopia Slatinei și Romanaților. Nu deranjează pe nimeni.
Am foarte mulți prieteni în Slatina, în tot județul Olt. Am discutat cu ei și au înțeles, pentru că nu se vrea nimic altceva. Se vrea, pur și simplu, adăugarea acestui cuvânt la numele județului Olt. Nu se schimbă buletinele, carnetele de șofer, nu sunt costuri suplimentare. Atunci, când eu o să-mi schimb buletinul, o să se scrie că aparțin județului Olt-Romanați!
Este foarte important să subliniem aceste lucruri, pentru ca oamenii să nu înțeleagă altceva. În special, prietenii noștri din Slatina sau din restul județului. Ne dorim o reparație morală legată de acest ținut al Romanațiului, care a existat dintotdeauna. Romanatis înseamnă cetățeni cu privilegii romane, Romula vine tot de la Roma, iar atunci când acestor cetățeni din zona noastră li s-au dat acest privilegiu, de a avea aceleași drepturi ca și cetățenii romani, se considera a fi romani născuți în afara Romei.
E păcat ca denumirea unui județ care cuprinde în el esența, noțiunea de roman, să nu fie actualizată… Dacă privim puțin în scrierile lui Alexandru Xenopol, înțelegem bine: Romanați a fost singurul județ din România care atestă clar originea romană a poporului român. Este foarte important să nu uităm cest lucru, mai ales în condițiile de astăzi.
TREBUIE SĂ NE ÎNVĂȚĂM CU LUCRURILE FRUMOASE, CU LUCRURILE BUNE, CU RAFINAMENTUL…
Caracalul este o așezare nobilă, un oraș boieresc, aristocratic, cu sânge albastru, un oraș cultural. D-voastră sunteți considerat un filantrop și un amfitrion al artelor. Ce vă mână în această chestiune, acum când cultura, la noi, este trecută într-o zonă întunecată a Kitsch-ului și Manelei?
Am dese discuții cu prietenul meu, prof. Botar, care mă întreabă aceeași chestie. În primul rând, pentru că eu iubesc Caracalul, iubesc cultura. Acesta este un prim răspuns. În al doilea rând, o fac pentru prietenii mei, pentru semenii mei, pentru oamenii care lucrează la firma mea, pentru oamenii din oraș. Nu trebuie să ne uităm tradiția și trebuie să ne învățăm cu lucrurile frumoase, cu lucrurile bune, cu rafinamentul…
În acest moment, în societate, este prea multă ură, prea multă tensiune, prea multă invidie, prea mult negativism. Atunci, cultura vine cu acel lucru cald, omenesc, firesc. Cultura este ceva firesc. Oamenii de cultură se deosebesc de ceilalți.
Este foarte important să scoatem oamenii din cârciumă, să-i ducem la teatru, la o expoziție, la o lansare de carte. Este foarte bine când reușim să scoatem oamenii din zona întunecată, cum ziceți, și să le punem o carte în mână.
FORMA CEA MAI ELEVATĂ A OMENIRII ESTE CULTURA
Prin cultură – la libertate, zice un proverb german. Aveți impresia că onor-cultura ne poate elibera?
Fără discuții. Întotdeauna, cultura te face să te simți mai liber, mai împlinit. Care este deosebirea dintre oameni și animale? Forma cea mai elevată a omenirii este cultura.
ÎN 2011, AM ÎNCEPUT REPARAȚIILE LA CASA BANCU, AZI CASA DOLDUREA
Vorbim, astăzi, într-o casă de patrimoniu, cu rezonanțe istorice deosebite. Unde suntem, de fapt, aici?
Suntem într-o casă construită în 1881, de către un latifundiar din zona noastră care se numea Teodor Bancu. Au fost doi Teodor Bancu, cel care a construit casa, și fiul său, cu același nume, fost senator de Romanați, avocat, cu studii la Paris. Foarte multă lume din Caracal făcea studii la Paris, era o obișnuință. Acest om, Teodor Bancu, a făcut studiile de drept la Paris și apoi a venit și a ocupat o funcție în Senatul României. Această casă a închiriat-o sau a donat-o și, mai târziu, a fost Poșta Romanațiului, o clădire care a slujit acestui scop până în 1947, când a fost un fel de centru militar de recrutare. Până în 1956, aici au fost și ofițeri ruși. În 1956, dintr-un document pe care-l avem, am aflat că această clădire a fost dată spitalului și a avut mai multe utilități, printre care și o secție de Stomatologie.
Între anii 1956-1980, a aparținut Spitalului din Caracal. Apoi, până la Revoluție, a aparținut ICRA. Clădirea se degradase deja, a fost ca un depozit, unde se aduceau sticle de vin și ce mai comercializau ei. Se numea Întreprinderea de Comerț cu Ridicata și era depozit.
După Revoluție, din partea foștilor proprietari, cineva din familia Bancu a revendicat-o, a obținut-o și, la un an și ceva, a vândut-o unui profesor din București, Pristavu, care a făcut o Școală de Asistente – „Biosfera”. A funcționat 12 ani. Clădirea se degrada din ce în ce mai mult. Dumnealui a avut o tentativă să înceapă reparațiile, dar când a văzut costurile destul de mari, a încercat să scape de ea, vânzând-o către Dolchimex, în 2009. În 2011, am început reparațiile la Casa Bancu, azi Casa Doldurea.
UNII SPUN CĂ E O NOUĂ MINUNE A… CARACALULUI!
I-ați redat onoarea de altădată. Cu ce eforturi?
Cele materiale nu aș vrea să vi le spun, sunt imense. Totul a fost luat de la zero, casa arăta într-un mod foarte rău. Am lucrat la ea cinci ani de zile. În 2016, am forțat puțin nota… Și iată ce a ieșit. Unii spun că e o nouă minune a… Caracalului!
PE 4 MARTIE, RECITAL EXCEPȚIONAL – „POEZIE EMINESCIANĂ” – RECITATĂ DE ACTORUL DOREL VIȘAN
Viceprimarul Stănescu v-a adus mulțumiri pentru ceea ce ați făcut pentru redarea onoarei Caracalului istoric. Ce aveți de gând să mai faceți, în continuare, și mă refer la această misiune de filantrop și amfitrion al artelor?
Pe 4 martie, avem un recital excepțional – „Poezie eminesciană” – recitată de actorul Dorel Vișan, împreună cu Ion Bogdan Ștefănescu, la flaut. Dorel Vișan ține foarte rar aceste concerte, pentru că este ocupat cu altele, iar asta este plăcerea lui, să recite din Eminescu. A rămas unul dintre foarte puținii noștri mari recitatori. Au fost foarte mulți dar, din păcate, generația lor s-a dus și se duce, și văd că nu apar noi recitatori, care să dea frumusețea poeziei. Prin modul în care reciți, prin modul în care reprezinți poezia, pui în valoare metafora…
GREU A VORBI DESPRE EMINESCU
Sunt denigratori care spun că Eminescu este scheletul nostru din debara…
Denigratori și oameni de cultură până la călcâiul broaștei se găsesc tot timpul.
E atât de mare Eminescu, încât nici nu trebuie vorbit despre acești denigratori. E așa de imens Eminescu comparativ cu moluștele și nevertebratele acestea, încât nu are rost să ne pierdem vremea… Nicolae Steinhardt, evreul nostru ortodox, se închina la poezia lui Eminescu și spunea: „Greu a vorbi despre Eminescu!”
NE TREBUIE BANI MULȚI ȘI O LEGE STRICTĂ PRIVIND PĂSTRAREA CASELOR DE PATRIMONIU
Transmiteți un mesaj către administrația locală sau către oamenii de cultură din Caracal!
Mesajul meu este acela să sprijine, prin tot ce pot, pentru că și la ei posibilitățile sunt destul de limitate. Eu cunosc foarte bine ce obiective, ce șanse avem ca să reabilităm case de patrimoniu. Este păcat de aceste case de patrimoniu, pe care cu cât de salvezi mai târziu, cu atât cheltui mai mult. Ne trebuie bani mulți și o lege strictă privind păstrarea și reconsiderarea caselor de patrimoniu.
Avem unele case care sunt private și nu avem ce le face. Dar avem și case care sunt proprietăți publice și pe care cu greu vom reuși să le reabilităm, în primul rând din cauza birocrației. E atâta birocrație, că oamenii de bine sunt dezarmați, se lasă păgubași…
Caracalul are foarte multe case de patrimoniu. Avem teatrul, care este făcut de austriacul Bilec, făcut de italieni. Când s-a construit teatrul, au venit peste 100 de meșteri italieni, care și-au întemeiat familii aici, multe dintre ei și-au pierdut originea italiană.
Am avut tâmplari de elită. Priviți aici o fotografie făcută în 1890, cu Școala de Tâmplărie!
Dumitru Sârghie
