Ion Toma, senatorul care a readus greutate politică funcției de lider de grup parlamentar

Chiar mai mult decât cel din Camera Deputaților, liderul de grup din Senat, unde sunt mai puțini membri și, deci, fiecare vot cântărește mai greu, a devenit personajul care este mai puternic chiar decât vicepreședinții unui partid, pentru că strategia politică a unui partid parlamentar depinde în mod direct de cât de bun, de cât de puternic și de cât e abil este liderul grupului parlamentar.

Lucrurile nu au stat mereu așa. Până nu cu mult timp în urmă, funcția de lider de grup nu echivala cu funcția unui lider de armată, care caută strategii și tactici și care negociază totul la sânge pentru partidul său, ci era un cadou pe care partidul îl făcea câte unui lider însemnat. În loc să fie o armă tăioasă, funcția de lider de grup era un simbol.

Cea mai bună exemplificare a acestui fapt este faptul că, în 2008, cel mai mare partid politic din România nu știa să se folosească pe deplin de instrumentul politic al liderului de grup. Ion Iliescu, fostul președinte al României și al partidului, ales între timp senator, primise, ca un simbol, funcția de lider de grup al senatorilor PSD, ceea ce s-a văzut și în performanțele parlamentare ale opoziției de atunci.

Apoi, după primele alegeri desfășurate pe sistem uninominal, în decembrie 2008, senatorul Ion Toma a fost ales lider de grup. Acest lucru a permis formarea unui Guvern de coaliție susținut de o majoritate parlamentară covârșitoare la acel moment, majoritate care permitea inclusiv modificarea Constituției. Iar atunci când evoluțiile politice au condus la ruperea Coaliției, capacitatea de a face opoziție din Parlament a devenit esențială. Acesta a fost momentul în care importanța și abilitatea unui bun lider de grup se putea dovedi utilă. Conduși de Ion Toma, senatorii PSD au reușit, alături de colegii de la Camera Deputaților și de aliații din PNL și UDMR, ca în luna octombrie 2009 să adopte prima moțiune de cenzură din istoria României, cu 254 de voturi pentru, în condițiile în care aproximativ 50 de voturi au venit doar de la echipa condusă de Ion Toma.

Acesta a fost momentul în care importanța liderului de grup a început să fie remarcată și de președinții de partid, iar liderul de grup a câștigat tot mai multă putere și influență, devenind o funcție atât de râvnită și de influentă încât acum este deținută de un personaj precum Ilie Sârbu.

După momentul moțiunii de cenzură și al alegerilor prezidențiale, nevoile pentru PSD în Parlament s-au schimbat. PSD trebuia să păstreze un echilibru în Legislativ pentru a compensa abuzurile din Executiv, iar Ion Toma s-a dovedit, și de această dată, omul potrivit la locul potrivit, capabil să conducă eficient și corect parlamentarii social-democrați.

Vreme de mai bine de un an zile, Guvernul condus de Emil Boc a fost blocat la mantinelă în Senat de aproape fiecare dată. Inițiative abuzive ale Guvernului care trecuseră fluierând prin Camera Deputaților au fost îngropate la Senat, unde echilibrul politic stătea într-un fir de păr, iar diferența între adoptarea și respingerea unei legi era de doar câteva voturi. Nu puține au fost momentele în care abilitatea lui Toma a generat tactici care i-au lăsat pe reprezentanții Puterii cu buza umflată. Exemplar în acest sens este modul în care Toma a condus grupul PSD atunci când PDL încerca în mod abuziv să-l înlăture pe Mircea Geoană din funcția de președinte al Senatului, în primăvara lui 2010. Atunci, vreme de câteva săptămâni, grupul condus de Toma a reușit să respingă rând pe rând toate asalturile PDL.

Ion Toma, atât ca lider de grup, dar uneori doar ca simplu senator, a fost de numeroase ori factorul de echilibru din Senat, reușind să negocieze alianțe de moment pentru adoptarea sau respingerea unor legi în funcție de cum acestea afectau interesele cetățenilor care l-au votat. Ba au fost chiar situații în care votul lui Ion Toma a fost votul de care a depins soarta unor legi sau inițiative. Toate acestea au fost momentele care au permis ca liderul de grup să crească și mai mult în influență și să devină acest personaj cu importanță parlamentară pe care îl vedem astăzi.

Trebuie spus faptul că, în afara momentelor în care Ion Toma conducea cea mai mare echipă de senatori, nu au mai existat momente de echilibru atât de fin în Senat încât să se poată pomeni ca miniștrii Guvernului care erau și senatori să vină, să voteze, să facă lobby și să dea asigurări, de teamă că în absența lor legile Guvernului erau respinse de opoziția condusă atunci de Toma. De menționat faptul că Ion Toma a reușit nu doar să conducă senatorii PSD, dar să-i și unească. Aceasta ar fi fost, spun unii, și secretul succesului lui Toma, care reușea să obțină performanță cu senatorii, pentru că el crease un sentiment aproape de familie între ei, organizând numeroase întâlniri de socializare și vizite în diverse județe ale grupului și ale comisiilor din care aceștia făceau parte. Consecința acestui fapt este că, în ciuda faptului că PSD era într-o opoziție dificilă, trădările și defectările de la Senat au fost extrem de puține în comparație cu cele de la Camera Deputaților. S-a văzut, în toamna lui 2010, când Ion Toma a fost schimbat din funcție, cât de important era rolul său în dinamica parlamentară.

Cert este că Ion Toma nu doar că a redefinit importanța liderului de grup, dar a reușit să ridice ștacheta atât de sus, încât a fost nevoie ca un fost ministru, un lider deosebit de influent al PSD, Ilie Sârbu să vină în locul lui, pentru că niciun alt senator nu ar fi reușit să atingă performanțe măcar parțial similare cu cele ale lui Toma.

LINIA ÎNTÂI