Moartea pe care o invoca Mircea Dinescu, într-una dintre cărțile sale de poezie apărute după Revoluție, nu mai citește ziarul. Ea, moartea acestui ciocoi de stânga, care siluiește des limba română, citește meniul propriei bodegi intitulate pompos „Lacrimi și sfinți”.
De fapt, lacrimile sunt cele de crocodil ale Dinescului, iar sfinții sunt prietenii lui atei: Iliescu, Hrebenciuc, Dragnea, Voiculescu, Michi Șpagă, Viorica etc. Mircea Dinescu n-a fost cuvios niciodată. Nici în comunismul care l-a ridicat din fundătura lui spirituală, nici în capitalismul clientelar post-decembrist, din care el își trage seva bolșevică. Cuvioase sunt, însă, chiftelele pe care le prepară saltimbancul, dar și „jumările universitare”, cele pe care, în neștiința sa culinară, marele căftănit post-decembrist le stropește cu zeamă de portocală. În grandomania lui seacă, crede că și un c…t stropit cu zeamă de portocală, devine comestibil.
Urmează „ciulamaua republicană”, deoarece o ciulama regală i-ar sta în gât amicului lui Iliescu, cel care a dat ordin ca Regele Mihai I să fie întors de pe Autostradă, cu Kalashnikov-ul națiunii.
„Jumările universitare”, cele pe care el ni le oferă, arată frustrarea acestui Petrache Lupu ateu, care a absolvit cu Magna cumme Laude „Ștefan Gheorghiu”.
Uite-așa Mircea Dinescu se află mereu la dispoziția națiunii, adică în slujba câtorva prelați atei, considerându-ne, ca și ei, mulți și proști. „Beția (lui) cu Marx” e una eternă, el fiind sine die corigent la cele sfinte și repetent la bunul simț.
La rândul nostru, îi recomandăm Căpcăunului, în drumul său ideologic kremlinez, un meniu din propria-i listă, adică o „friptură de porc de pe frontieră” și o „salată de drum lung”, urându-i să ne lase în plata Domnului, că ne-am săturat de pâinea lui de cas(t)ă dar, mai ales, de circul lui mediatic extrem de ieftin.
„Adio, Cavalere Nimenea”, cum i-ar spune însuși unul dintre mentorii lui – Adrian Păunescu, care – la rându-i – era lipsit de caracter, dar care măcar avea talent liric nativ.
Dumitru Sârghie
