Profesorul în Drept Constituțional, Gheorghe Iancu a fost Avocatul Poporului. Acesta, în timpul exercitării funcției de Avocat al Poporului, a sesizat Curtea Constituțională legat de decizia premierului Ponta de a retrage de la primăriile PDL, banii acordați de fostul Guvern condus de Mihai-Răzvan Ungureanu. Din păcate, fostul Avocat al Poporului este un fel de Don Quijote îmbrăcat în haine de justițiar.
„ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ NU ARE RESPECT FAȚĂ DE CETĂȚEAN”
Domnule profesor, la ce-mi folosește mie, Cetățeanul X, Avocatul Poporului?
În Constituție se spune că folosul de care vorbeați dumneavoastră este menirea lui constituțională și anume apărarea drepturilor și a libertăților cetățenilor față de: administrația publică, indiferent care e ea, regiile autonome și serviciile publice, care sunt sub autoritatea administrației publice. Dar Avocatul Poporului mai poate face și altceva. Poate sesiza Curtea Constituțională, înainte și după promulgarea legii, poate sesiza instanțele de contencios-administrativ împotriva actelor administrative și, bineînțeles, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu recurs în interesul legii.
Apără legea din România omul de rând?
Interesantă întrebarea. Vreau să vă spun că legea nu este echitabilă. Legea este mai mult echitație. Ea nu este dreaptă, ea este lege, de aceea există principiul „dura lex sed lex”. Scopul legii este să reglementeze situația cetățeanului, cu respectarea drepturilor acestuia, iar – dacă drepturile nu sunt respectate – Curtea Constituțională se pronunță și poate să desființeze acea lege.
Care ar fi nedreptățile la care este supus poporul român?
Sunt cinci nedreptăți. Noi am luat toate drepturile și am făcut o ierarhizare. Primele cinci ca număr de drepturi încălcate demonstrează lipsa de respect a administrației publice, mai ales locală, față de cetățean și anume: dreptul la informație, dreptul de proprietate privată, dreptul de petiționare, dreptul persoanei vătămate de-o autoritate publică și dreptul la un proces echitabil în termeni rezonabili. Ăstea cinci drepturi care sunt încălcate demonstrează clar că administrația publică nu are respect, de principiu, că administrația publică nu are respect față de cetățean. Aici poate fi de vină și legea, dar și atitudinea administrației publice față de cetățean.
„PREMIERUL PONTA MI-A FOST STUDENT”
Premierul Ponta v-a acuzat atunci că faceți confuzie între poporul român și primarii PDL. Cum comentați?
Eu am spus, este o glumă din partea unui om care mi-a fost student. Sigur că eu am luat-o ca pe o glumă, dar dumnealui nu a fost foarte răspicat din acest punct de vedere. Un control de constituționalitate se face in abstracto. Pe mine nu mă interesează și nici n-am știut că în spatele acelei ordonanțe de acordare a banilor stau și primari PSD sau PDL. Habar nu am și nici nu mă interesează. Controlul înseamnă asta: pui într-o parte legea, într-o parte Constituția și verifici dacă cuvintele din lege corespund cu cuvintele din Constituție. Apoi, am să vă aduc aminte că, din toată activitatea mea, rezultă clar că nu am nicio treabă cu partidele politice. Și am să vă dau și un exemplu. Eram la Bacău și am fost întrebat de Antena 3 dacă fostul prim-ministru era sau nu în incompatibilitate ca premier desemnat și cea de șef al SIE. Și eu am spus că există o problemă pe care acesta trebuie să și-o rezolve, cu tot respectul pe care i-l port. Între timp fostul premier și-a rezolvat problema. Acesta este rolul Avocatului Poporului, să liniștească apele în condițiile legii. Atunci era vorba de fosta guvernare și de o majoritate pe care eu am atacat-o, cu ghilimelele de rigoare, direct, din acest punct de vedere. Un alt exemplu este județul Dolj, unde nu-mi aduc aminte să fie vreun mare PDL pe acolo. Este mai mult PSD. Dar un viceprimar de acolo a ieșit și a spus că banii primiți de la guvern sunt buni ca să se realizeze o contribuție a primăriei la un program european. Și această primărie PSD primise bani de la Guvern. În momentul în care astă-iarnă te-ai aprovizionat cu cărbuni n-ai avut bani să plătești, iar banii aceia de la Guvern au venit ca să se plătească acele datorii, în afară de contribuțiile la programele europene. Erau cheltuieli curente care nu au fost achitate, dar credeți dumneavoastră că cel care a fost aprovizionat acum un an, va mai fi aprovizionat și anul acesta, dacă n-a primit banii de dincolo? Problema este că primarul respectiv vorbea în numele colectivității locale, a cetățenilor pe care noi îi apărăm. Pentru asta am făcut sesizarea respectivă. Eu consider că nu este o glumă și domnul premier care este un jurist de marcă poate să înțeleagă. Din acest punct de vedere, consider că este o lipsă de comunicare, dar sigur nu s-a gândit la faptul că eu fac politică. Funcția asta nu am cerut-o eu, ci mi-a fost dată probabil datorită profesionalismului de care am dat dovadă.
Aș vrea să dau în judecată clasa politică. Sau mai concis, aș vrea să dau în judecată pe toți miniștrii Transporturilor de până acum. Cum mă poate ajuta Avocatul al Poporului?
Sincer să vă spun, în ceea ce privește expresia „clasă politică”, o accept așa cum e și nu o să fac alte comentarii. În situația în care dumneavoastră vreți să dați în judecată un ministru trebuie să constatați că acel ministru a săvârșit el personal o faptă. Dacă a săvârșit o faptă ca ministru și ca reprezentant al Ministerului, dați în judecată Ministerul. Sigur că și statul s-ar putea îndrepta împotriva lui, dacă constată o legătură între fapta ministerului și fapta lui. Dumneavoastră puteți să scrieți Avocatului Poporului și el vă va solicita informațiile de rigoare, iar dacă informațiile sunt conforme cu legea și cu ce ați spus dumneavoastră, atunci sigur va avea căile pe care legea ni le permite.
„ÎN MARE PARTE, ROMÂNII NU-ȘI RESPECTĂ OBLIGAȚIILE”
Cum se face că o mână de oameni din Parlament votează legi pentru 20 de milioane de români, un exemplu fiind chiar Legea Big Brother, votată cu majoritate, dar pe mine sau pe oricare alt cetățean, nu mă întreabă nimeni dacă sunt de acord sau nu cu acea lege?
Ha, ha, ha. Problema este următoarea. Există o convenție europeană în materie de protecție a datelor personale, convenție care a fost copiată în Legea 677 din 2001 și care a fost adoptată de reprezentanții noștri, de cei care reprezintă poporul. În lege se spune așa: nu poți să prelucrezi datele personale ale unui cetățean decât cu acordul lui expres și neechivoc. Este vorba de art. 5 din legea 677 din 2001 pe care eu am implementat-o. Alineatul 2, de principiu, spune că, în situația în care o asemenea prelucrare este prevăzută de lege pentru realizarea unui scop a unei autorități publice, atunci prelucrarea se face fără acel consimțământ. Asta s-a încercat acum, ca prin acea lege să se reglementeze această situație. Vă mai aduceți aminte că eu am intervenit și atunci când Poliția oprea conducătorii auto și le filma acțiunea și le înregistra vocea. După intervenția mea, Poliția nu a mai avut astfel de acțiuni. Dacă reprezentanții poporului spun că este posibilă o asemenea prelucrare în condițiile convenției europene, atunci prelucrarea nu mai este nicio problemă. Înregistrarea conținutului convorbirii respective se face doar la solicitarea autorităților judiciare, în niciun caz nu se înregistrează convorbirea, ci se înregistrează elementele de identificare , dată, oră, de la ce număr, etc. Este imposibil ca fiecare conținut din înregistrare al fiecărei persoane din România să fie înmagazinat. Dar să știți că înregistrările respective sunt destul de transparente, mai ales că persoanele în cauză sunt anunțate , oamenii știu că sunt verificați. Aceste date de identificare sunt doar niște elemente de pornire, în niciun caz nu se înregistrează convorbirea sau mesajul sau, dacă se face, nu se face decât în scop judiciar.
Poporul român are drepturi. Dar obligații nu are?
Întrebarea e ușoară, dar răspunsul e greu. Eu fiind profesor de Drept Constituțional pot să vă spun că fundamentul unui asemenea răspuns este responsabilitatea civică. Un om responsabil civic are și drepturi și obligații. Cel mai rău e că unii uită de obligații. În mare parte românii nu-și respectă obligațiile și constat personal acest lucru.
Atunci, pe fondul acestei realități, nu credeți că ați fost avocatul diavolului?
Avocatul diavolului înseamnă să fii de partea cealaltă, chiar dacă tu nu ești cu sufletul de partea cealaltă. Cel care realizează o apărare trebuie să fie obligat să-ți răspundă diabolic la niște întrebări diabolice , chiar dacă acele întrebări nu se vor pune în cauza în care el vă va apăra pe dumneavoastră. E bine să existe un avocat al diavolului , dar nu să invoci diavolul. Tatăl meu a fost preot și întotdeauna îmi făcea o cruce mare, atunci când auzea acest cuvânt. Un asemenea avocat este foarte bun pentru pregătirea unei apărări viitoare.
„POPORUL ROMÂN ARE UN IQ MARE”
Cum ați caracteriza poporul român ca și client al dumneavoastră din postura de avocat?
O spun cu toată responsabilitatea că-l consider un popor inteligent. Îngrozitor de inteligent. Eu am făcut multe pregătiri profesionale în lume , dar să știți că n-am văzut nicăieri o asemenea inteligență. Sigur, cu deșteptăciunea mai șchiopătăm , dar din punct de vedere al inteligenței suntem sus de tot. Poporul român are un IQ mare.
Dar ajungem și la vorbele lui Petre Țuțea, care spunea că poporul român plesnește de inteligență, dar duce mare lipsă de caractere…
Așa este. Dar știți ce se întâmplă? Prima poezie pe care o învățăm este „Cățeluș cu părul creț”, care fură rața din coteț. Apoi el se jură că nu fură, deși l-am prins cu rața-n gură! Asta e chestiunea care ne caracterizează.
Ciprian Traian Sturzu