Am cunoscut-o, de curând, pe Carmen Crefelean Cârje, din Târgu Mureș, cu ocazia lansării volumului său de debut „gânduri ascunse” (poezie) – Editura Hertzog, Tg. Mureș, căruia i-am făcut o scurtă prezentare. Am avut, amândouă, sentimentul că ne cunoaștem dintotdeauna și că, între noi, s-a înfiripat o conexiune ce va dăinui.
Ceea ce ne aseamănă și ne unește cumva este acest tărâm nobil al Educației, pe care-l însămânțăm amândouă, chiar dacă eu – la sfârșit și ea – la început.
Deși are o specializare în Finanțe-Bănci-Piețe de Capital-Contabilitate, Carmen Crefelean a început, în urmă cu 10 ani, și după un curs postuniversitar în psihopedagogie, un demers ce tind să cred că este unic, cel al învățării limbii române de către copiii maghiari din oraș.
Totul a început cu „Poveștile de seară”, spuse, la început, doar copiilor săi, pe pătura din petice, în părculețul din fața blocului, și cu o adevărată declarație de dragoste venită din partea unei fetițe, „cu ochii mari, adânci”, care, lipită de ea, a întrebat-o, în limba maghiară, dacă nu vrea să fie mama ei. Cum numărul copiilor, adunați în jurul poveștilor ei de seară, creștea, iar ea realiza cât de greu le era unora să deslușească acest univers al copilăriei, a hotărât să înființeze un club de lectură, intitulat „Lumea lui CSIPIKE”.
Carmen Crefelean a fost, astfel, provocată să găsească o alternativă la o programă școlară rigidă. O programă care „îi vrea pe copiii maghiari, specialiști în lingvistică, în timp ce ei nu știu să ceară un pahar cu apă, în limba română. Care îi învață regionalisme și arhaisme, iar ei nu înțeleg de ce râde copilul român de ei, dacă au folosit un cuvânt anume, că doar l-au învățat pe de rost din carte.”
Carmen Crefelean nu înțelege de ce autoritățile educaționale nu pricep că „nu înveți să ciripești, doar pentru că alergi prin pădure, alături de păsări, sau să latri, pentru că te joci cu un câine”. Ea consideră că pe copil trebuie să-l faci curios, ca să-și dorească să învețe limba română. Și, mai ales, să nu-l pedepsești, pentru că te va urî. E convinsă că „de la iubire începe totul, nu de la drepturi și obligații, ci de la fericirea de a învăța, eu de la tine și tu de la mine”. Pentru că multiculturalitatea este o normalitate: „Dar ca să primești, dă din limba ta și bucură-te să-i mulțumești, în limba lui.”
Astfel, cu un geamantan cu cărți și jucării, o dată pe săptămână, după serviciul ei de la BNR (Agenția Tg. Mureș) și după orele de curs ale copiilor maghiari, Carmen Crefelean îi ajută pe aceștia să învețe limba română, într-o formă atractivă și accesibilă, ca o alternativă la sistemul rigid al școlii.
Așa a început să deseneze mustăți de pisici, pentru fiecare cuvânt învățat în limba română și să înșire mărgele pe ață, pentru fiecare cuvânt ghicit. Ba, chiar să-și pună stetoscopul, pentru a asculta bătăile inimii. Și au descoperit că inimile copiilor maghiar și români bat la fel. Și, bineînțeles, că sunt cuprinse de aceleași emoții și bucurii. Au fost chiar și la cumpărături împreună, pentru a învăța să-i ceară și să-i mulțumească vânzătoarei, în limba română. Au ieșit, pe stradă, să vadă semafoarele și copacii și să învețe să le numească. Au făcut, din jucării, ferme și orașe, învățând, astfel, nume de animale și elemente din peisajul urban. Au dat chiar și cu zarul, pentru a învăța, în acest fel, denumirea cifrelor, în limba română. Și au dansat, pentru a putea „să rostească – muzică!”
În prezent, la cursurile ei, vin copii de toate vârstele, de la clasele 0+1, la clasele 6+7+8, cu o întâlnire pe săptămână și un abonament lunar, care acoperă costul materialelor folosite și cele administrative. În fiecare toamnă, după ce „se așază” orarul, se adună, cu toții, „în jurul aceleiași bucurii – limba română!” „Nu-i colțișor al minții rămas neîntors pe dos, ca să ghicesc ceva frumos, pentru următoarea întâlnire!”, îmi mărturisește Carmen Crefelean.
Bucuria cu care vin copiii maghiari o impulsionează să găsească, de fiecare dată, „un cadru nou și activități, prin care ei să descopere limba română”. Și părinții sunt mulțumiți: „Copilul meu a fost cel mai bun la evaluare, a luat nota maximă!” Copilul acela, cu ochi mari și adânci, a făcut-o pe Carmen Crefelean să înțeleagă că „acolo unde e iubire, este TOTUL și se poate TOTUL!”
Și, atunci, „cum să nu iubești acest copil? Și să-i spui, în toate limbile din lume, dar, mai ales, în cea a sufletului tău: «TE IUBESC, puiul meu drag!»”
Felicitări, Carmen Crefelean-Cârje și mulțumiri pentru acest demers nobil în care te-ai angajat!
Elena Sîrghie
