AcasăOra SatuluiLocuitorii comunei Sâmburești îmi acordă, în continuare, un imens sprijin moral și...

Locuitorii comunei Sâmburești îmi acordă, în continuare, un imens sprijin moral și susținere, iar eu trebuie să mă ridic la înălțimea încrederii lor!, a declarat Iulian Preda, primarul comunei Sâmburești

Iulian Preda, primarul comunei Sâmburești – veche obârșie a podgoriilor renumitei familii liberale Brătianu – este, credem noi, unul dintre puținii primari rurali pesediști din Olt și din țară, care își asumă un discurs etnocratic, naționalist, în formă și fond, ortodoxist, autohtonist, deplin și fără… rest. Că e bine sau rău, pentru partidul său sau pentru viziunea guvernamentală pro euro-atlantică a PSD-PNL, rămâne de văzut. Este foarte popular, în comuna sa, și, se pare, că nu are nici adversari politici care să-l împiedice a-și duce proiectele sale până la capăt, așa cum l-a învățat tatăl său, cel care a plecat, anul trecut, la stele, după cum ne mărturisește d-l primar: „Anul 2023 a fost un an foarte trist din punct de vedere personal… Mi-am pierdut tatăl. De acolo de unde este, sunt sigur că e mândru de mine și de toată munca mea. Nu îl voi dezamăgi, nici de acum înainte. Îi mulțumesc, pentru tot ceea ce m-a învățat!”

Dar, să-i dăm cuvântul primarului în exercițiu, Iulian Preda…

D-le primar, sub ce auspicii începeți noul an, având în vedere situația economică și politică a țării?

Profit de ocazie, spre a ura locuitorilor comunei Sâmburești, tuturor celor ce citesc aceste rânduri, să fie sănătoși! România este ținută, intenționat, într-o situație economică precară de către marile puteri ale UE, care o fură legal și o secătuiesc de resurse naturale: bunurile solului și ale subsolului, precum și forța de muncă tânără, ieftină, calificată. Din punct de vedere politic, văd anul 2024 ca unul extrem de mizerabil moral, în care se vor spăla lucruri murdare, în public, plin de conflicte pregătite minuțios, o bătălie între găști cu ochi albaștri, pentru bani și putere.

Constat că, atât în rândul politicienilor români, dar și în rândul oamenilor (și asta e foarte trist), a devenit rușinos să ne mândrim cu naționalitatea noastră, a devenit oarecum infracțional, să folosim, din inimă, cuvinte precum patriotism, naționalism, să ne exprimăm, public, recunoștința față de conducători ai acestei țări, care au făcut lucruri bune, pentru România. A fi patriot a devenit un fel de rușine de care trebuie să ne depărtăm. Personal, părți ale presei centrale (oare la observarea atentă și la sugestia cui?) m-au numit, pe rând, antivaccinist, neiubitor de șacali, putinist, folosind niște etichete goale de logică, parcă produse la ordin de serviciu pe unitate. Însă, așa cum se întâmplă în viață, timpul mi-a dat dreptate, în totalitate.

Îmi păstrez optimismul și cred, cu toată inima, că acest popor va răzbi sus, pe culmi, fiind extrem de dotat intelectual, pregătit profesional, descurcăreț, cu structuri statale, puține ce-i drept, care pot menține dreaptă coloana vertebrală a țării. Plus că Dumnezeu a înzestrat România cu bogății, pe care Europa reunită nu le are.

Ce proiecte ați finalizat, în acest mandat, ce aveți în derulare și ce vă propuneți, pentru viitor?

Referitor la proiecte, sunt multe. Am finalizat alimentarea cu apă, avem 4 foraje (două la adâncimea de 355 de metri, două la 250 de metri). Am pus în funcțiune 17,5 km de canalizare menajeră, cu 10 stații de pompare și o stație de epurare. Am extins sistemul, pe bani locali, cu încă 2 km, racordând mai multe străzi la sistemul existent.

Punți metalice peste pârâurile Sâmburu și Cungra
Punți metalice peste pârâurile Sâmburu și Cungra

O realizare imensă este obținerea finanțării pentru reabilitarea fostului spital, un obiectiv fundamental de care se leagă viabilitatea localității. Un alt obiectiv, unicat în județul Olt, este lucrarea pe situații de urgență denumită „Consolidarea zonelor supuse alunecărilor de teren, pe strada Dealul Viilor”, realizată în proporție de 90%, o lucrare care constă în construirea a mai multor ziduri de sprijin, pe o înălțime de 65 de metri.

Combatere eroziuni sol, str, dealul Viilor, Sat Mănulești
Combatere eroziuni sol, str, dealul Viilor, Sat Mănulești

Am finalizat lucrările de salvare a străzii Nucilor, o eroziune de sol, care afecta direct locuințele oamenilor. Am finalizat lucrările de reabilitare a Școlii Sâmburești. Am finalizat betonarea străzii Melodiei. S-a asfaltat DJ 678 G, unde au mai rămas de finalizat 400 de metri în acest an. Am construit un număr de 6 poduri și punți pietonale metalice, cu lungimi cuprinse între 36 și 56 de metri fiecare. Am construit peste 1,5 km de șanțuri betonate. Am asfaltat peste 30 km de străzi, în cele 3 mandate.

Avem în execuție încă 7 km de asfaltare de străzi, din care s-au realizat 4,8 km, iar într-o lună, două, în funcție de starea vremii, vom începe construirea podului de beton armat, în lungime de 56 de metri (120 de metri cu rampe cu tot), pe strada Speranței. Începem, foarte curând, lucrările de reabilitare pentru sediul primăriei. Suntem în stadiu avansat cu construirea unui parc fotovoltaic al comunei, pentru acoperirea, în totalitate, a consumului public de energie electrică (10 SPAU-uri, o stație de epurare, peste 700 de lămpi de iluminat stradal, consum școală și primărie, 4 foraje de apă și 3 gospodării de apă). Începem lucrările de supralărgire a străzii Dealul Viilor, pe o lungime de 1,5 km, de la lățimea de 4,5 metri la 7,5 metri. Avem în construcție un bloc de locuințe sociale de 12 apartamente.

Școala Sâmburești – reabilitată
Școala Sâmburești – reabilitată

Sunt multe proiecte, majoritatea dintre cele arătate fiind finalizate în ultimul mandat. Avem, în implementare, un proiect de dotare școli, plus unul de digitalizare. De asemenea, unul pentru stații de încărcare vehicule electrice. Avem în stadiu avansat de implementare: extinderea rețelei de canalizare cu peste 5 km, în comuna Sâmburești, pentru satele și străzile care nu erau racordate la sistemul existent; betonarea a mai multor străzi, care se vor executa anul acesta. Sunt mult mai multe în diferite stadii de implementare, despre care voi vorbi la timpul potrivit.

Scena de spectacole, din proximitatea primăriei
Scena de spectacole, din proximitatea primăriei

Cu ce problemă stringentă se confruntă, actualmente, localitatea dvs.?

Probleme stringente cu care se confruntă UAT comuna Sâmburești: depopularea localității și creșterea vârstei medii (problemă națională); calitatea slabă a actului de învățământ (problemă națională); exodul forței de muncă tinere. Localitatea Sâmburești, ca mai multe alte localități din țară, este afectată de creșterea numărului de șacali și, în ultimul an, de apariția urșilor (un fenomen regizat de structuri ale statului român); pot să vă mai menționez aici lipsa unui cadru legislativ național, care să permită dezvoltarea gospodăriilor individuale, România fiind expusă otrăvurilor și hranei modificate generic, așa zisei hrăni artificiale (o crimă a sistemului globalist mondial).

De asemenea, o problemă este și lipsa unor magazine de tip Unirea (înființate pe timpul lui Dragnea, prin OUG 114/2018), care să colecteze producția agricolă a țăranilor.

Cum ajută administrația locală pe fermierii de pe raza localității dvs., pentru accesarea fondurilor de orice natură?

Primăria, prin aparatul propriu de specialitate, acordă tot sprijinul în depunerea cererilor de sprijin pe suprafață. Accesarea de fonduri se izbește de o problemă gravă, încă nerezolvată: lipsa titlurilor de proprietate, comuna Sâmburești fiind singura necooperativizată anterior lui ’89.

Ansamblul de dansuri populare Plaiurile Sâmbureștiului, înființat în anul 2011 de către fostul primar, Ghițu Călugăroiu. Câștigător al mai multor premii interne și internaționale...
Ansamblul de dansuri populare Plaiurile Sâmbureștiului, înființat în anul 2011 de către fostul primar, Ghițu Călugăroiu. Câștigător al mai multor premii interne și internaționale…

La capitolele Cultură, Sport, Biserică și Educație, ce ne puteți spune?

Avem, în stadiu avansat de execuție, un ștrand public, conceput ca un punct de atragere a populației locale, dar și de agrement. Suntem în fază avansată de implementare a unui proiect de suflet, reabilitarea Bisericii satului Sâmburești, monument istoric datat de la 1592. Se constată a scădere continuă a numărului de elevi și preșcolari. Oferim toate condițiile materiale desfășurării actului de învățământ.

Câte dosare aveți la ajutorul social și pentru persoanele cu dizabilități?

Avem aproximativ 50 de dosare de ajutor social, aproximativ 40 de dosare de handicap, iar persoane apte de muncă, la ajutor social, maxim 10.

Schimbăm registrul: ce componență politică are Consiliul Local?

Referitor la Consiliul Local Sâmburești, trebuie să mulțumesc conlucrării excelente dintre cele două autorități locale: primarul și Consiliul Local, funcționare superbă, în litera și spiritul legii.

De asemenea, trebuie să mulțumesc locuitorilor comunei Sâmburești, care și-au pus, necondiționat, întregul sprijin în mine și în echipa mea, cheia clară a unei munci de administrație eficiente. Opoziție nu înseamnă o luptă oarbă între partide, pentru preluarea puterii. Opoziția în spiritul legii înseamnă conlucrarea, în înfăptuirea interesului public general, dar și arătarea constructivă a greșelilor administrației publice. Înțelegerea, în alt mod decât cel expus, a relației primar-Consiliul Local, înseamnă doar abuz în serviciu în dauna interesului general.

La dvs. funcționează alianța PSD-PNL?

Avem un consilier local PNL și 8 PSD. Nu sunt probleme de colaborare.

Care este relația administrației locale cu Consiliului Județean Olt?

Relația UAT comuna Sâmburești cu Consiliul Județean Olt este una bună. Domnul Președinte Marius Oprescu cunoaște foarte bine problemele noastre locale și ne-a acordat întregul său sprijin, ori de câte ori am apelat, în limita bunului simț și a legalității. CJ Olt a asfaltat DJ 678 E Sâmburești-Dănicei.

De asemenea, a asfaltat DJ 678 G Sâmburești-Ciomăgești, pe o lungime de 2 km, iar în acest an va asfalta și ultimii 400 de metri din acest drum.

Adresați un mesaj locuitorilor pe care îi păstoriți, având în vedere că alegerile ne bat la ușă!

Nu mă interesează alegerile din acest an. Locuitorii comunei Sâmburești îmi acordă, în continuare, un imens sprijin moral și susținere. La noi, problema se pune un pic altfel: ca eu să mă ridic la înălțimea încrederii lor. Ținând cont de faptul că, din punct de vedere al infrastructurii, începem să punem toate lucrurile la punct, anunț încă de pe acum că viitorul meu mandat se va axa, în special pe dezvoltarea comunei (economică, turism, ecologie, repopulare). Chiar dacă îmi va aduce imense riscuri personale, voi lupta, până la ultima picătură, pentru acest țel. În altă ordine de idei, noi, primarii, va trebui să înțelegem cu toții că suntem singura părticică din politică/administrație care putem ridica această țară. Uniți, putem fi o forță a progresului. Acum, nu suntem. Să dea Dumnezeu să fim sănătoși! Eu sunt optimist, în mersul țării. Cu siguranță, se va ivi cineva care să ridice România din genunchi (nimeni din actuala clasă politică). Foarte importantă va fi conjunctura internațională.

Trebuie să ne debarasăm de statutul de slugă a UE ori să părăsim această adunătură de obedienți imorali vânduți globalismului. Sunt optimist, premise se ivesc, din ce în ce mai des. Multă sănătate tuturor!

Dumitru Sîrghie

2 COMENTARII

  1. În primul rând ați asfaltat în Ionicești ! Cum putem intra în curte dacă dumneavoastră ați încărcat peste jumătate de metru? Este datoria dumneavoastră să faceți poduri vreți să chem televiziunea?

  2. Omul si munca sfintesc locul….
    ,,Trec o singură dată prin această viaţă. Tocmai de aceea orice lucru bun pe care îl pot face, trebuie să-l fac acum, pentru că nu voi mai trece din nou pe aici,,.
    Citat din Maica Tereza.
    Felicitari, mult succes si multa putere de munca, Excelenta!

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments