Săptămâna trecută, foaierul Bibliotecii „Ion Minulescu” a fost „invadat” de iubitorii de poezie din Slatina. S-au prezentat aici mai multe volume de poezie, apărute, în ultimul timp, printre care și cartea de versuri „Luntraș al lumii de vise” a cunoscutului poet slătinean – medicul veterinar Grigore Călin.
Cu referire la această bijuterie literară, am aflat că scriitorul Nicolae Zărnescu a fost acela care a făcut o selecție riguroasă a poemelor scrise, de-a lungul timpului, de Grigore Călin, ocupându-se – de asemenea – și de „sfânta gramatică” a limbii române, care șchiopăta, pe ici, pe colo.
Din această muncă izbăvitoare, a rezultat o carte plină de rafinament, despre care scriitorul Ion Georgescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România a scris următoarele rânduri:
«(…) Rob al focului interior al creației, trăind alături de țărani, le-a preluat aspecte ale vieții lor și le-a tratat poetic. În „La Puțul cu lacrimi”, lacrima devine simbol al durerii și speranței: „Cumpănă, inimă spartă, / cu cine lacrima seacă / s-o-mpartă?”.
Caii copilăriei nechează veșnic în ființa autorului. Într-unul din cele mai frumoase poeme ale cărții întâlnim expresia „curbura dintre vremuri”, care pare a sugera curbura spațiului și timpului din celebra teorie a relativității a lui Albert Einstein: „Înlăuntrul meu nechează / caii albi cu stele-n frunte, / La curbura dintre vremuri / Și-n poienile din munte” (Caii care pasc lumină).
Între anotimpurile anului, toamna și iarna devin motive obsesive, cu fond adeseori declamativ, elegiac și evident bacovian: „E toamnă și veacul adoarme / curând alte clipe / vor să-l răstoarne” (E toamnă); „În toamna tristă / ce se-adună / pe maldărul de frunze seci, / curând se va albi cărarea / bătută-ntruna de ploi reci.” (Albul întins).
Format în atmosfera lirică minulesciană a Slatinei, conta-minarea intră în firescul creației stihuitorului: „Mă voi zidi / În recile cuvinte / ca să veghez / eternele morminte. / La guri de foc / ce îngrozesc betonul, / Voi face să se spintece atomul” (Potop de rugăciuni).
Energia poetului „tresare” în unele piese. În „Zborul” surprinde desprinderea de condiția umană și integrarea cosmică în regnul vegetal: „Eu trebuie să mă numesc copac, / să simt neobosit atingerea / cu cerul / Și-n stropi de rouă / raza s-o desfac”. În „Împotrivire”, aruncă durerile sub beția primăverilor: „Astăzi, nu mai port dureri / și blestemele pe cruce. / Am întins pe primăveri / lacrima să se usuce”.
Așa cum, pentru veșnicie, a spus Marin Preda marele adevăr: „Dacă dragoste nu e, nimic nu e” și iubirea constituie o permanență a liricii intime a lui Grigore Călin: „… e-o stâncă-n cădere. / Și ce m-aș face / De-i clipa un veac? / Aș iubi tot timpul / în durere” (Aș iubi în durere). Dragostea e, uneori, melancolică, iar înclinația către atmosfera romanțelor se simte și în alte poeme.
Grigore Călin este un introvertit și lumea sa interioară este bogată în culori, parfumuri și sunete, în lumini și umbre, bucurii și tristeți, dar și în reflecții filosofice existențiale.
Cu mici excepții, în care metrica prozodică este albă, modernă, el cultivă muzicalitatea versului clasic, rima, urmând îndemnul poetului francez Paul Verlaine: „De la musique avant toute chose”.
Poemele semnate de Grigore Călin și cuprinse în cartea „Luntraș al lumii de vise” dau măsura unor trăiri lirice intense, în care imaginile artistice sunt construite cu har, cu intensa lucrare a minții și a sufletului.»
Felicitări, Grigore Călin!
Dumitru Sârghie
