„O viață este suma nulă a unui Cândva, Acum și Nimic” (Claudiu Iordache – Homo Posteritas)
Într-o Românie în care Dumnezeu este încă prizonier, un artist popular de talia lui Nicolae Nica din Chilia Făgețelului nu avea cum să fie prețuit la adevărata lui valoare, nici în timpul vieții și nici acum, după moarte, când cenușa lui încă nu s-a răcit. Trebuie spus, stimați cititori, că – încă din timpul vieții – Nicolae Nica a lăsat cu limbă de moarte să fie incinerat, din rațiuni pe care nu le vom ști niciodată și care s-au transformat, odată cu el, în cenușă. Cenușă care – în curând – va fi împrăștiată în direcția celor patru puncte cardinale care străjuiesc celebrul muzeu din Chilia copilăriei acestui artist atât de prețuit pe meridianele lumii și prea puțin în județul care l-a plăsmuit.
Marele artist Nicolae Nica nu a trăit niciodată așa cum trăim noi, muritorii de rând. De fapt, el a ars incandescent, și la propriu, și la figurat, până la ultima mistuire, ajungând astăzi – așa cum v-am spus – cenușă, într-o casetă a destinului…
Inutil se străduiesc unii farisei, după moartea sa (la memorabila vârstă de 97 de ani), ca să recupereze memoria acestui Brâncuși al Oltului, dacă n-au știut să profite de înțelepciunea și de respirația lui, atâta timp cât a fost în viață.
Îmi amintesc că, la lansarea cărții „Trei mari artiști populari ai județului Olt – Nicolae Nica, Constantin Nițu și Ion Crețeanu”, în septembrie 2013, o parte a mass-mediei locale n-a catadicsit să fie prezentă, din rațiuni pur politice și din cauza faptului că subsemnatul – „un nimeni” a îndrăznit să scrie despre Nicolae Nica.
A fost ultima scoatere în lume a Maestrului și sunt foarte fericit că, datorită cărții pe care am semnat-o, o sută de intelectuali ai Slatinei l-au putut vedea în carne și oase. De altfel, grație lui Vali Ciurea, supranumit „protectorul artiștilor populari ai județului Olt”, dar și cu sprijinul inegalabilului rapsod popular, Ion Crețeanu, din Voineasa Oltului (membru al Academiei Române), micul volum „Trei mari artiști populari…” a fost primit cu entuziasm, în cadrul unei fastuoase lansări, la Muzeul Țăranului Român – „Dimitrie Gusti”, din București.
Românism nealterat, surâs și candoare, patriotism nedisimulat, scepticism și suferință – iată ce ne spun, prin tăcerea lor încrustată în lemn și os, toate obiectele acestea divine, cioplite de Nicolae Nica. Cu o discreție aproape regală, arta lui va supraviețui de-a pururi, pentru a le arăta generațiilor viitoare suferința și extazul unui artist popular care a rezistat cu stoicism în anii tulburi ai celui De-al Doilea Război Mondial, în așa-zisa modernitate comunistă și apoi în era cripto-comunistă de azi, sfârșind, iată, la frumoasa vârstă de 97 de ani.
Cu niște unelte primordiale, acest Brâncuși din Chilia Făgețelului, a fost ultimul purtător de stindard al ideii de a nu lăsa să se piardă ori de a nu lăsa să se uite nimic, din tot ceea ce înseamnă curgerea noastră prin istorie, dar și de a isca, pentru Oltenia și pentru lumea întreagă, frumuseți noi, obiecte de înaltă artă populară, venite din eternitatea și sufletul acestui popor. Muzeul său, cu sute de piese a căror valoare nu poate fi precizată, poartă patina și patima anilor și a generațiilor care, în mersul lor prin istorie, și-au încrustat și acordat, în lemn, os, piatră, lut și fier, bucuriile și tristețile, lacrimile și cântecul, viața și moartea, dar – mai ales – focul interior al olteanului din această zonă, pe care acest artist de excepție l-a surprins magistral în creația sa…
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dumitru SÂRGHIE
