Biblioteca Județeană „Ion Minulescu” din Slatina a găzduit, recent, o lansare de carte, cu totul și cu totul specială. Este vorba, dragi cititori, despre volumul „Noaptea strugurilor amari”, carte semnată de scriitorul Marin Trașcă, stabilit de ani buni în îndepărtata Spanie.
Ca de obicei, evenimentul a fost moderat de Florin Cârstea, generosul director al bibliotecii noastre de toate zilele… De remarcat prezența artistului plastic, editor și promotor cultural, Tudor Șerbănescu, ilustratorul cărții lansate, stabilit și el în Spania, dar și prezența scriitorului Virgil Elisei din Teleorman.
Invitat special a fost rapsodul popular Ion Crețeanu, prieten de suflet al autorului și, la fel ca acesta, un român desăvârșit.
Au fost prezenți la manifestare intelectuali de toate calibrele, oameni de cultură distilați, dar și dintre cei care în loc să vorbească despre autor au vorbit despre sine… Unde ești tu, Țepeș, Doamne?
Una peste alta, a fost o atmosferă caldă cu o carte minunată și un scriitor pe măsură. Prezentăm, în continuare, cuvântul ziaristului Dumitru Sârghie, prezent și el la această cinstită adunare!
«Pe Marin Trașcă îl cunosc de peste un sfert de secol… Am lucrat împreună la mai multe jurnale post-decembriste, dar cel mai mult timp la Gazeta Oltului. Atunci, am constatat că el nu este un simplu corespondent la ziar, ci că este un scriitor, cu un filon nativ, filon pe care aveau să-l constate ceva mai târziu și confrații mei într-ale jurnalismului, dar și oameni de specialitate, îndrituiți să dea verdicte literare.
Marin era scriitor la ziar, cum se spune, iar eu eram redactor șef adjunct și, în acea vreme, îmi treceau prin fața ochilor tot felul de materiale, pe care le vizam sau nu spre publicare. Pe cele ale lui Marin le aprobam cu ochii închiși, pentru că, într-un fel, îmi semăna. Nici eu nu făceam jurnalism pur, ci literaturizam totul, amândoi fiind înclinați spre alt gen de presă. Pe amândoi ne atrăgea literatura și respingeam pe cât ne permiteau patronii pe atunci articolele despre violuri, crime, infracțiuni financiare și altele. Pamflet politic făceam amândoi, cu o oarecare dexteritate, care se baza pe lecturile pe care le aveam, având în vedere accesul nelimitat la cărțile pe care comuniștii ni le interziseseră până atunci.
De altfel, cred că eu și cu Marin am fost primii care ne-am reunit, fiecare în parte, editorialele în câte un volum de proză, și anume cartea mea s-a chemat Viol pe muzică de Bach, iar a lui Singur printre ziariști.
La un moment dat, Marin Trașcă a plecat în lume, eu pierzând pentru un timp legătura cu el. Tehnica, însă, ne-a ajutat și, într-o bună zi, ne-am regăsit on-line și chiar i-am publicat, în Linia Întâi, mai multe materiale triste și întristătoare despre înstrăinarea sufletească a românilor din Diaspora.
Acest Panait Istrati al Sudului, Marin Trașcă, are Oltenia în sânge, el vorbind și prin somn despre matricea lui spirituală, despre casa părintească, Doamne, care nu se vinde niciodată, despre credința străbunilor, despre folclorul românesc și despre românism în general.
Avem un prieten comun, pe Ion Crețeanu, marele nostru rapsod popular, care a coborât de pe Columnă, ca să ne spună precum Jean Moscopol că „Tot ce-i românesc nu piere!”
În cartea de față, Marin Trașcă își rafinează până la lacrimi înstrăinarea, nutrind speranța întoarcerii lui la vatră, nu neapărat a unei întoarceri personale, ci – mai degrabă – a întoarcerii universale a românului ACASĂ…
Numai ACASĂ viața are rost, ne spune sfâșietor Marin Trașcă, acest poet pribeag care se consolează de neantul lumii, scriind despre sufletul românesc, despre cântecul și zbuciumul acestei vieți de nevoi a românului desțelenit de țărâna lui maternă.
În Noaptea strugurilor amari, banii fără suflet, câștigați în cele țări străine, nu au nici duh, nici valoare, dacă nu-i cheltuiești cu ai tăi, în țara ta „Bună, Populară și Română”, ca să-l citez pe un alt mare înstrăinat, scriitor de rang înalt, Paul Goma. Din păcate, așa cum ne spune Marin, „politicul de la București” nu are, la rându-i, nici un dram de umanitate, niciun gând cald față de Diaspora românească, milioanele de români plecați în lume fiind, pentru politrucii noștri, doar niște numere reci, o statistică searbădă, niște umbre călătoare care vin, din când în când, în „vizită de lucru”, pe plaiurile lor natale…
Marin Trașcă se încăpățânează să creadă în parabola întoarcerii fiului rătăcitor, pentru că nu vrea să-și piardă rădăcinile, nu vrea să-i dispară din gând și suflet Balșul lui Petre Pandrea și Mihail Drumeș, nu vrea să piardă nici cântecele de vatră ale tinereții, nici pe Eminescu și nici pe Sorescu, fiindcă totul și toate cele din carne, din sânge, din oase și suflet converg spre ACASĂ!
Spune Marin Trașcă, în Noaptea strugurilor amari: „Haideți să ne strecurăm la masa celor fără de acasă, plecați în lume pentru ceva mai bun, să facem palmele căuș ocrotitor, pentru toate lacrimile picurate de dorul de toate.
Aici, pentru noi, boabele de struguri nu sunt altceva decât roua ochilor cu care ne spălăm neputința de a fi altfel. Suntem biete statui mișcătoare, albite pe alocuri de sclipirea banului trudit din greu, statui goale definitiv de mirosul țărânii de ACASĂ.”
Îl îmbrățișez confratern pe Marin și, împreună, vom pune la cale o dublă lansare de carte, la Madrid, eu – „cu o săptămână înainte de niciodată” sau poate cu ceva mai cutremurător, anume cu volumul de poeme „Încurc lumea, mamă!”, și el – cu „Noaptea strugurilor amari”, în acordurile Lirei Trace a Ion Crețeanu, fratele nostru întru românism… Doamne-ajută!»
Ionuț DUMITRESCU
