Citesc printre veștile cutremurătoare care definesc profilul societății umane la acest moment istoric și o informație absolut benignă, dar plină de semnificație. Undeva, prin America (!), a fost deschisă o „capsulă a timpului” care a stat îngropată într-o biserică timp de o sută de ani. Contemporanii noștri au descoperit un stilou al președintelui de atunci și un fonograf în perfectă stare, alături de înregistrări cu vocile contemporanilor săi, care transmiteau peste timp mesajul timpului domniilor lor. Mă întreb: dacă astăzi cineva din România (!) ar dori să înregistreze pentru posteritate mesajul contemporanilor noștri, oare ce ar fi în stare să spună cei care au astăzi puterea de a decide pentru noi, pentru istoria noastră, pentru viitorul nostru… Mă tem sincer de un răspuns sincer.
Și totuși, fără a avea posibilitatea de a transmite viitorului semnele unei identități a vremurilor pe care le trăim (sau, mai degrabă, a timpului care ne trăiește el pe noi), cred că este foarte important să facem acest exercițiu de imaginație: ce am putea transmite (real, important, semnificativ) despre NOI, unui locuitor terran din generația stră-stră-strănepoților noștri?! Printre atâtea și atâtea răspunsuri posibile, îndrăznesc să ofer o variantă: ce-ar fi dacă am pune la păstrare, pentru ipotetica viitorime, și eforturile (dovedite, recunoscute și bine documentate) ale unor oameni talentați, vizionari, pasionați, lucizi și dedicați profilului umanist (spiritual-cultural-artistic) al cetățeanului contemporan din Slatina (!), care au renunțat la „oferta” succesului strălucitor (deși atât de trecător) obținut din politică, afaceri, concurență și mediatizare și au construit în jurul lor o stare de grație, un univers de aspirații, o atmosferă de idealuri și o bucurie a trăirii spre împlinirea lor. Ce ar fi dacă am depune ca mărturie a trecerii noastre rapide prin istoria contemporană și numele (plus renumele, activitatea, semnificația, valoarea și importanța) unui concetățean (de Onoare!!!) cu care ne-am mândrit și de la care ne-am definit (fiecare în felul său) propriile aspirații și realizări. Ce-ar fi dacă am contrazice (chiar public) gurile strâmbate de impostură, deformate de incompetență și „înmiresmate” cu duhoarea nerecunoștinței patente, a minciunii sfruntate, a furtului intelectual dovedit și a intereselor personale meschine și am susține (cu modestele noastre puteri) resuscitarea valorilor din care ne tragem și în care ar trebui să credem mai abitir acum, când ni se interzice libertatea de a fi sinceri, ni se impozitează bucuria de a crede, ni se întunecă orizontul speranțelor.
Dacă cititorul acestor rânduri este de bună credință, va încerca să afle despre ce caz real vreau să dau seama prin aceste gânduri general valabile. Și va descoperi cât de repede uităm (ba chiar ne și dezicem de) ceea ce, de fapt, a însemnat devenirea și construcția noastră interioară, sufletească, spirituală. Ne putem referi la dascălii și profesorii noștri, ne putem referi la prietenii și colegii noștri, ne putem referi la artiștii deveniți modelele noastre și la modelele noastre devenite artiști, ne putem referi la perioada rece când visam (cu inima caldă și cu ochii deschiși) la un viitor pe măsura aspirațiior pe care tocmai le descopeream și tocmai ni le însușeam. Și despre care ar trebui să lăsăm o foarte sinceră mărturie. Azi, despre ieri, pentru mâine!
P.S. Probabil că recursul la memorie este uneori atât de dureros, încât devine capabil să întunece (cel puțin temporar) conștiința personală. De aceea nu am vrut să ofer dinților detractorilor materialul uman aflat în țesătura de cuvinte înșiruite mai sus. Și totuși, pentru menținerea dreptei judecăți și a ocalei nefalsificate (și nesmântânite), trebuie să-l îndemn pe cititor să descopere (documente reale există încă, slavă Domnului) cine a fost Visi GHENCEA (și ce a însemnat el pentru cei din jurul său) și ce a însemnat pentru cei din jurul nostru SCEIS (și cine au fost cei care au suferit și au crezut în importanța valorilor pe care le-a susținut). Dacă la ipoteticul următor fonograf urmașii vor asculta înregistrarea vocilor noastre interioare (și total contemporane), ar putea să asculte cu reală uimire „ce nemaipomenită harababură” se petrecea în vremea luptelor dintre „pietonii văzduhului” și „ucigașii fără simbrie”. A bon entendeur, salut*!!!
Mihai Lungeanu
(prietenii lui Visi știu de ce!)
*Celui qui a bien compris ce qui a été dit est alors prévenu, à lui de faire attention.
Asa e m,mai Vali Ciurea,dar si pe tine te-am facut om asa cum l-am facut si pe Lungeanu…Dar el recunoaste,tu insa esti un ingrat si blestemele mele te vor ajunge in curand….
De cand a pasit in Slatina, acest Lungeanu a trait pe umerii si pe numele lui Visi. Nici acum nu se dezminte si incearca pe toate caile sa ajunga din nou aici, unde a primit prea multe onoruri si bani la care, fara Visi si numele acestuia, nu mai are acces. Si sufera.