Consiliul Județean Olt, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Cultural Olt și Primăria Călimănești organizează, în perioada 3-9 iulie 2017, cea de-a XV-a ediție a Taberei de Creație „Maestru și ucenic. Meșteri cu mâini de aur”. Aceasta se va desfășura la Călimănești, în județul Vâlcea, iar deschiderea oficială va avea loc miercuri, 5 iulie 2017, ora 16.00, în parcul din localitate.
„Maestru si Ucenic. Meșteri cu mâini de aur” își propune să adune laolaltă meșterii populari și cei mai buni ucenici ai acestora, într-o tabără care a fost concepută nu numai ca o recompensă pentru cei mai buni ucenici ai fiecărui meșter în anul respectiv, ci și să ofere posibilitatea de a învăța de la personalități ale artelor populare tradiționale și specialiști în domeniu, despre rolul acestora, în noul context socio-cultural, despre necesitatea perpetuării acestor meșteșuguri, despre păstrarea obiceiurilor și tradițiilor populare, mergând până la arta negocierii atunci când trebuie să își comercializeze produsele.
„Dumitru Liceanu – nea Mitrei – cum îi spun prietenii, cojocar de la Vădastra, unul dintre cele 43 de Tezaure Umane Vii pe care le are România la acest moment, Ionel sau (Nelu) Cococi din Vădastra, specialist în ceramica neagră specifică Culturii Vădastra, Ștefan Trușcă, din Româna-Balș, urmașul unei celebre familii de olari de pe Valea Oltețului, Alexandru (Sandu) Stan de la Corbu, meșter popular specializat pe sculptura tradițională în lemn, Olguța Alexandrina Filip de la Cezieni, meșter cu mâini de aur în realizarea de costume populare și ii specifice zonei Romanați din care provine, Daniela Voicu de la Balș, meșter încondeietor de ouă dar și în împletituri, Petre Ciobanu de la Călui, nu numai un meșter încondeietor de ouă, dar și un creator de școală care a învățat, alături de Tudor Diaconeasa, generații de copii care au preluat acest meșteșug atât de rar în zona de sud a țării. Sunt nume binecunoscute pentru măiestria și pasiunea lor pentru artele populare tradiționale și care au adus, în fiecare an, în această tabără de creație, ucenici care astăzi pot sta cu mândrie alături de meșterii lor, iar meșterilor despre care vorbim nu le este rușine cu ei ci dimpotrivă, le sunt motiv de bucurie și de mândrie.
Ideea de bază pentru caracterul itinerant al acestei tabere este aceea de a face meșteșugurile tradiționale și pe reprezentanții acestora cât mai vizibili iar în felul acesta să facem cunoscut numele Oltului și renumele pe care acesta îl are în rândul creatorilor și păstrătorilor de artă populară din toata țara. Suntem, iată, la cea de-a XV-a ediție a acestui regal de artă populară autentică. Timp de o săptămână, pe aleile parcului din Călimănești și pe faleza Oltului, meșterii și ucenicii lor vor face demonstrații ale meșteșugului lor, vor avea ateliere deschise, vor purta discuții cu vizitatorii, prezentându-și produsele dar și promovând zestrea bogată a celor trei mari zone etnofolclorice: Oltul, Romanațiul și Câmpia Boianului”, a declarat Valeru Ciurea, consultant artistic al CJCPCT Olt.
Ionuț DUMITRESCU