AcasăOpiniiMONUMENT ANTIROMÂNESC (ȘI) LA LUDUȘ!

MONUMENT ANTIROMÂNESC (ȘI) LA LUDUȘ!

Patriotismul nu incită la ură

Cuprinși de o frenezie hungarofobă împinsă până la sadism nevrotic, în deja obișnuitul lor dispreț față de orice normă de conviețuire pașnică, mai ales atunci când își propun să cinstească memoria celor care de-a lungul istoriei au necinstit țara în care au migrat, România, încălcându-i ostentativ Legea fundamentală prin aceea că nu o respectă (Art.51), nu îi sunt cetățeni fideli (Art.50, 1), se raportează la ea ca și cum nu ar avea nici un fel de obligații (Art.15, 1), o defăimează îndemnând la ură națională, la discriminare, separatism și violență publică (Art.49, 1) etc, lideri ai U.D.M.R. nu ratează nici un prilej să se manifeste astfel, sub masca unui fals patriotism sintetizat atât de bine de cel mai mare poet al Ungariei, Ady Endre: „Am învățat… că este patriotic să înjuri germanii, sârbii, românii, slovacii. Așa să fie? Dacă este așa, eu declar solemn că nu sunt patriot” („Nagyvarodi Naplo”, 16 iunie 1903).

costel neacsu 570
Costel Neacșu

De hungarismul acesta de paradă politică, al unui mult invocat drept istoric milenar axat pe obținerea de drepturi pe care de altfel maghiarii nu le-au acordat niciodată altor naționalități, ca să nu mai vorbesc de faptul că până și în zilele noastre ei nu doresc pur și simplu egalitatea cu românii, ci drepturi suplimentare, s-au delimitat și alți intelectuali de vază ai țării vecine: Béla Bártók, Jozsef Attila, Albert Szentgőrgyi etc. Aceste câteva exemple pozitive sunt suficiente, desigur, ca să înțelegem că nu toți maghiarii sunt la fel, căci, după cum știm cu toții, nici nu există pădure fără uscături…

Și încă mai știm și o vorbă sfântă, atât de potrivită și pentru acei concetățeni maghiari care scot sabia urii interetnice, sub pretextul inaugurării pe tot cuprinsul Transilvaniei a unor monumente istorice cu simbolistică antiromânească, „cine seamănă vânt, culege furtună”… Cam cu un astfel de limbaj i s-a adresat și președintele Ceaușescu, în 1988, omologului său maghiar Gyula Horn, iar tot cam asta a vrut să spună și generalul Paul Keller, de la tribuna Alba Iuliei, la aniversarea a 72 de ani de la Marea Unire, când invoca faptul că doar Armatei a IV-a Transilvania (al cărei comandant a fost) îi sunt suficiente nu mai mult de 48 de ore ca să ocupe Budapesta! Cu siguranță că, aducându-și aminte de memorabila zi de 3 august 1919, ora 16, când Armata Română, cucerea Budapesta, acest general român și-a dorit să fixeze și mai bine în anumite conștiințe gestul caporalului Bivolaru, din Severin, de a așeza prea hulita de ei opincă românească în vârful steagului Ungariei, de pe sediul Parlamentului ungar, unde a stat o săptămână, în timp ce pe celebra stradă Andrássy avea loc defilarea de onoare a Diviziei I-a a Armatei Române, în fața generalului-comandant Gheorghe Mărdărescu, numai așa, ca un fel de răspuns potrivit la atâta batjocură adusă de maghiari națiunii române de-a lungul unui mileniu însângerat…

Petőfi Șandor (și) la … Luduș!     

În obișnuita pompă a discursurilor cu impregnații naționaliste ale hungariștilor, în frunte cu fostul ministru al culturii Kelemen Hunor (de profesie medic veterinar), s-a inaugurat de curând la Luduș un monument istoric pe al cărui postament tronează bustul revoluționarului pașoptist Petőfi Șandor – un șovin perceput în mediile lor ca fiind poetul național al Ungariei! Până aici, să zicem, ar cam fi în regulă… Ceea ce nu știu însă ludușenii, în special consilierii români (PDL a votat în același ton cu UDMR, iar PSD s-a abținut și doar PNL a fost împotrivă) care au fost de acord cu amplasarea acestui monument antiromânesc, este ce anume a reprezentat Petőfi Șandor pentru istoria unei țări care, iată, îi găzduiește bustul. Îmi rezerv o minimă datorie morală, acum, când parcă unii politicieni de-ai noștri s-au prăbușit definitiv sub „hipnoza” unei nepermise lipse de demnitate națională, votând de-a valma astfel de monumente insultătoare și pe la Tg. Mureș sau la Valea lui Mihai în Bihor, că acest scriitor, Petőfi Șandor, a folosit în lirica sa cele mai injurioase poezii la adresa românilor etc! Obraznic, dar și de un cinism nemaiîntâlnit în literatura universală, Petőfi Șandor i-a numit pe români cu apelative greu de suportat chiar și de hârtie: gunoaie, scârboși, păduchi, corbi hulpavi, mișei etc.

Pe când era la vârsta de 25 de ani, nu numai că a adresat poporului maghiar chemarea de a se ridica „împotriva acestei turme nemernice” (a românilor – n.a.), dar, devenind mâna dreaptă a generalului Bem, cu grad de maior, a plecat la război împotriva românilor din Transilvania și ar fi murit la 31 iulie 1849 în bătălia de la Sighișoara. Am scris ar fi murit pentru că trupul nu i-a fost găsit, iar istoricul maghiar Lendvai subliniază că ar fi cerut azil politic în Rusia, unde ar fi și murit în 1894! Oricum ar fi, însă, trebuie reținut că nu toți românii intrați în politică sunt dispuși la concesii când este vorba de onoarea patriei! Este și cazul primului primar al Clujului, domnul Alexandru Șerban, care, după 1989, și-a păstrat verticalitatea declarând că „urmează a fi schimbată strada Petőfi, care poartă numele unui poet care n-a fost câtuși de puțin prieten al poporului român”. S-a auzit, politrucilor români?

Trădătorii istoriei naționale

Că noi, românii de jos, am fost trădați în sentimentele cele mai profunde de cei de sus, în această politică iresponsabilă de compromitere dezolantă a propriei noastre identități naționale în ce privește conservarea monumentelor, ne-o dovedește și situația de la Arad, acolo unde s-a pus punct final unei revoluții, cea de la 1848-49, în care maghiarii se fac vinovați de masacrarea a circa 40.000 de români! Ordinele pogromului antiromânesc au fost date atunci de 13 generali, motiv pentru care toți au fost judecați și executați din ordinul comandantului armatei austriece. Și aici, la Arad, cu un tupeu incalificabil, maghiarii de după 1989 au exercitat presiuni pentru reamplasarea „Monumentului libertății”, dedicat celor 13 criminali! Ce credeți că s-a întâmplat, în condițiile în care absurdul situației a fost înțeles corect de edilii arădeni, care au refuzat în 1999 să dea curs inițiativei maghiare? „Marele” om de cultură Andrei Pleșu, în ton cu fostul prim-ministru de tristă amintire Adrian Năstase, a semnat actul cu pricina și… „problema” cu monumentul antiromânesc s-a rezolvat! La fel de vinovat ca Pleșu este și fostul ministru al culturii Răzvan Theodorescu!

De nenumărate ori, fie că au știut sau nu ce decizii iau!, „anesteziatele” noastre autorități politice și culturale, centrale sau locale, au manifestat aceiași indolență crasă și în aprobarea inaugurării unor monumente istorice ale altor criminali de război maghiari (cum ar fi Lajos kossuth, Albert Wass, Márton Áron etc, în timp ce bustul fostului șef al statului român, Ion Antonescu, acești impostori au acceptat fără pic de demnitate și bărbăție să fie prigonit, izgonit și „ascuns” de ochii românilor săi din (și în) București, Cluj, Mureș (Sărmașu) etc.

Un alt exemplu dezonorant îi reprezintă „grupul statuar Matei Corvin” din Cluj, unde românul Matei Corvin (regele Ungariei)  este prezentat artistic ca un învingător în fața căruia, deși Ungaria nu a cucerit niciodată Moldova, steagul Moldovei este aplecat! Ca să „salveze” cumva situația, marele nostru istoric Nicolae Iorga a menționat expres pe o tăbliță anexată pe monument că de fapt, Matei a fost învins la Baia (până și istoricul maghiar Lendrai precizează că acest rege, de origine română, deși n-a repurtat „nici un război victorios”, a „întrupat strălucirea națiunii ungare și apogeul puterii ungare”). Bineînțeles, „tăblița” savantului român, care punea în ordine realitatea istorică, a fost îndepărtată de autoritățile române, evident, la presiunea maghiarilor!

Vandalizarea monumentelor istorice românești!

Dacă monumentele maghiare anterior enumerate tronează bine-mersi în public, sub un soare care își revarsă generos razele și peste cei buni și peste cei răi, în schimb monumentele ridicate celor mai de seamă români au fost devastate de maghiari de-a lungul vremii (în special între anii 1940-44, când, sub teroarea imperativă și inumană a maghiarilor, nenumărați români din Transilvania au fost asasinați și expulzați, ceea ce l-a determinat pe prim-ministrul Ungariei de atunci, Teleky Pál, „patronul ororilor”, să declare în Parlamentul de la Budapesta, în oct.1941, că „asemenea fapte opresive luate împotriva unei populații pașnice și dezarmate sunt incompatibile cu ținuta unui stat civilizat” (iar în scrisoarea sa de adio, înainte de se sinucide prin împușcare, poate cuprins și de remușcările față de violența antiromânească, a scris: „suntem cea mai detestată națiune și vom deveni profanatori de cadavre. Sunt vinovat că nu v-am oprit!”).

Din respect față de adevărul istoric, care ține în acest caz de barbarismul și păgânismul din om, vă prezint faptele reprobabile săvârșite de maghiarii fanatici împotriva monumentelor cu simboluri scumpe pentru națiunea română: bustul poetului George Coșbuc din Năsăud a fost tăiat cu bomfaierul și aruncat în WC; obeliscul lui Mihai Viteazul de la Guruslău a fost aruncat în aer; la Oradea au distrus statuile regilor Ferdinand I și Carol al II-lea, a reginei Maria, a lui Delavrancea, a generalului Train Moșoiu, a lui Mihai Eminescu (au aruncat-o în Crișul Repede); troița lui Baba Novac de la Cluj a fost deteriorată; statuia lui Nicolae Bălcescu de la Sovata a fost devastată la 10 martie 1990; după 1989, maghiarii au făcut presiuni ca monumentul ecvestru al lui Avram Iancu de la Tg.Mureș să fie mutat în Țara Moților, iar „Lupoaica” de la Cluj nu a scăpat nici ea de obsesiile lor naționalist-șovine! Nu cred că ar mai fi ceva de spus. Decât, sigur, să ne împrejmuim cu semnul sfintei și dătătoarei de viață cruci!

Epilog

Români! Oricât de îndurerat ar fi trecutul nostru în relațiile cu maghiarii (atunci când ne gândim că aceștia au invadat în Podișul Transilvaniei, după ce ni l-au ucis pe voievodul Gelu (850-901) sau că ni l-au ars pe rug în centrul Clujului pe Baba Novac – „mâna dreaptă” a lui Mihai Viteazul și chiar pe Mihai Viteazul – sau că ni i-au arestat și executat prin tragere pe roată pe Horea și Cloșca, ori că pe Emil Rebreanu l-au spânzurat, pe Octavian Goga și Liviu Rebreanu i-au condamnat la închisoare, iar pe Ioan Slavici l-au arestat etc), să ne ridicăm gândul la Dumnezeu, căci răzbunarea a Lui este, nu a noastră, dar să luăm aminte că toți avem datoria sacră să veghem la integritatea teritorială a țării, prin folosirea ori de câte ori este nevoie a armei legii, pentru restabilirea ordinii și liniștii publice. Și, nu în ultimul rând, cum ne și spunea poetul George Coșbuc, să fim gata cu prețul vieții să ne apărăm pământul dar și, evident, credința strămoșească, personificând mesajul din poezia sa, „Moartea lui Gelu” (Gelu a fost un brav român pe al cărui monument, la Gilău, stă scris: „Aici a căzut jertfă în urmă cu 1100 de ani voievodul Gelu, erou și martir al luptei de apărare a Transilvaniei împotriva triburilor maghiare”): „Și-armat voi ieși eu afară, // Și veseli vom trece noi iară // Prin suliți și foc înainte // Să ție potrivnicii minte // Că-s vii când e vorba de țară // Și morți-n morminte”!

Prof. Costel Neacșu,
Liga Scriitorilor din România


1 COMENTARIU

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments