Motto: „O babă murdară pe picioare, care stă în fața Maicii Domnului, în Biserică, față de un laureat al Premiului Nobel ateu – baba e Om, iar laureatul Premiului Nobel e dihor!” (Petre Țuțea).
Dialogul panortodox și interconfesional, inițiat de Teodor Baconschi și Adrian Papahagi, întru unificarea celor trei dogme (ortodoxă, catolică și protestantă) este aplaudat de două entități intelectuale diametral opuse. Pe de o parte, de pletora politică a celor doi politruci băsiști, care au amirosit sub-fustele mini ale Elenei Udrea, cale de cel puțin un deceniu, precum și dorsalul lui Băse, piratul politicii dâmbovițene, iar, pe de altă parte, într-un număr infinit mai mic, de cărturari onorabili, nemânjiți politic.
Din punctul nostru de vedere, inițiativa celor doi, care, în fond, este visul de aur al omenirii întru integritatea unirii bisericilor lui Hristos, pare necredibilă tocmai pentru faptul că, la butoanele ei, se află cele două personaje absolut compromise moral. Cum să mai creadă oamenii simpli, în sinceritatea celor „doi dihori atei”, al căror șef ideologic, Elena Udrea, a manglit și mințit „creștinește” și care, împreună cu Tătucul ei doctrinar, Traian Băsescu, a făcut din România o Vale a Plângerii?
Trecutul lor politic apropiat, în ochii românilor de bună credință, îi discreditează, iar actualul lor demers pare a fi un joc politic subversiv (știți, calea spre Iad e pavată cu intenții bune), pentru a ne da de lucru nouă, „celor mulți și proști”, și pentru a ne îndepărta privirea de la actuala catastrofă politică, socială și culturală, generată de acest guvern struțo-cămilă, al cărui arhitect, Klaus Werner Iohannis, a ridicat băsismul la rang de mândrie națională.
Nu mai putem să credem în sinceritatea gestului înălțat de ei până la Cer, având în vedere antecedentele lor de politruci lipsiți de coloană vertebrală („Trebuie să fac eforturi monumentale, să nu cad sub farmecul tău, în calitate de coleg!”, îi spunea Baconschi blondei de la Golden Blitz), însă nu le putem contesta anumite merite intelectuale pe care ei, băsiștii lu’ Pește, le au, individual, fiecare în specializarea lui. De asemenea, nu-l putem învinovăți pe același Baconschi de păcatele tatălui său (poetul A.E. Baconschi), care a fost un veritabil turnător la Securitate, mai ales în ceea ce-l privește pe cel care a fost discipolul lui Lucian Blaga, fostul scriitor și deținut politic, I. D. Sîrbu.
„Vorba lungă e sărăcia omului”, spune un proverb românesc. Deie Bunul Dumnezeu ca eu să nu am dreptate, în tot ceea ce am scris aici, dar e greu de presupus că cei doi „atei progresiști” vor nimeri vreodată Raiul, prin aceste demersuri nesincere, care, în ochii bietului popor român, par a fi doar niște jocuri de reideologizare a străvechii noastre religii creștin-ortodoxe.
În ceea ce mă privește, deși nu mă domină deloc optimismul, mă alătur figurilor onorabile care susțin lista „unificării”, cu sentimentul, fie și naiv, că Baconschi și Papahagi vor plăti, cândva, în fața lui Dumnezeu, pentru incongruențele lor politice din trecutul apropiat.
Dumnezeu să-i ierte, pentru noua lor religie politică, „o frază de dânșii inventată”, cum ar spune Mihai Eminescu. Să fie clar: noi nu condamnăm sau minimalizăm cultura lor, ci ipocrizia de care au dat și dau dovadă!
Dumitru Sîrghie
