AcasăCulturăO LANSARE ÎN PREMIERĂ NAȚIONALĂ – „POARTA VÂNTULUI”, DE PAN. M. VIZIRESCU

O LANSARE ÎN PREMIERĂ NAȚIONALĂ – „POARTA VÂNTULUI”, DE PAN. M. VIZIRESCU

În ziua de 18 februarie, a.c., ora 11, la Biblioteca Județeană „Ion Minulescu”, din Slatina, va avea loc, în premieră absolută, lansarea cărții „Poarta Vântului” de Pan. M. Vizirescu, o ediție restitutivă, îngrijită de Viorel Pintea, directorul Centrului Județean de Cultură și Artă – Olt. Evenimentul are două componente fundamentale. Prima componentă este legată de venerația pe care trebuie să i-o aducem lui Pan. M. Vizirescu, „ultimul gândirist” sau „omul secolului”, cum l-au numit scriitorii mai tineri, după 1990, când i-au înmânat titlul de Președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din România. Ce păcat că menestrelul Mircea Dinescu, emanatul președinte al Uniunii Scriitorilor din acele vremuri post-decembriste tulburi, nu i-a acordat respectul cuvenit, respect pe care nu i l-a acordat nici Academia Română, o altă instituție fosilizată, încremenită în proiect. Mai târziu, marele critic Eugen Simion, în dialogurile mele cu el, a regretat oarecum acest lucru și chiar m-a îndemnat, cu prietenie, să muncesc la restituirea operei lui Pan. M. Vizirescu.

A doua componentă a acestei manifestări este aceea de a-l felicita pe d-l Viorel Pintea pentru această operă de restituire, care va rămâne, fără doar și poate, în istoria literaturii române. Despre cele 12 narațiuni cuprinse în cartea „Poarta vântului” am scris detaliat în postfața acestei bijuterii literare, al cărei conținut, deși scris în plină perioadă proletcultistă, nu se abate sub nicio formă de la doctrina gândirismului, promovată în epocă de filosoful naționalist Nichifor Crainic, cel care a lăsat posterității cartea „Nostalgia Paradisului” și a cărui mână dreaptă a fost chiar eroul nostru Pan. M. Vizirescu, fiu de țărani din Bârza fostului județ Romanați, patriot de linia întâi, poet, eseist, dramaturg, jurnalist de marcă și reporter de front, trimis de Guvernul Antonescu direct în tranșeele de la Stalingrad, ca să înștiințeze țara de mersul războiului.

 A scris la celebrele reviste interbelice „Universul literar”, „Bilete de papagal”, „Gândirea”, „Familia”, „Sfarmă Piatră”, „Revista Fundațiilor Regale” și multe altele…

 Ca o paranteză, atunci când mi-am susținut teza de doctorat intitulată „Pan. M. Vizirescu – opera unui destin tragic”, un distins profesor universitar mi-a reproșat amical că, în lucrarea mea, prea am jucat rolul de avocat al lui Vizirescu, neținând cont că el a scris  și la unele ziare reacționare din epocă, cum ar fi „Sfarmă Piatră”. Eu i-am răspuns, la fel de amical: „Dle profesor, dacă nu aveam o mare empatie față de Pan. M. Vizirescu, nu puteam să fac o lucrare de aproape 500 de pagini. Apoi, să știți că nu mi-am putut reprima bucuria că, deși Vizirescu a străbătut toate dictaturile – carlistă, antonesciană, dejistă, ceaușistă, dar și cele criptocomuniste, de după 1989, nu a scris la „Secera și ciocanul”, nici la „Scânteia” sau „România liberă” și nici măcar la „Flacăra” lui Păunescu. A încercat la „România Mare” a lui Vadim, dar a renunțat repede, căci acolo erau prea mulți securiști care l-au urmărit, din 1944 până la Revoluție și după, până și-a dat obștescul sfârșit”. Cred că i-a plăcut răspunsul meu, pentru că mi-a zâmbit complice.

Vă reamintesc faptul că, în perioada de autoclaustrare, în așa numitul „Exil de taină”, în care a vorbit doar cu Dumnezeu,  cale de 23 de ani, Pan. M. Vizirescu, în urmă cu peste 70 de ani, a scris romanul „Păcătoasa”, pe care l-am restituit, la rându-mi, literaturii române, tot în premieră absolută. Așa cum am restituit, într-o notă critică, conferințele sale susținute la Radiodifuziunea Română, începând cu anii ’30, până la sosirea tancurilor sovietice.

Ca în mai toate scrierile sale, și în „Poarta vântului”, Pan. M. Vizirescu a urmat direcția naționalismului românesc, teoretizat de Eminescu și consolidat de Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti, Vasile Voiculescu, Constantin Rădulescu-Motru, Nichifor Crainic, alături de ceilalți mari autohtoniști de la revista „Gândirea”, care au plătit scump, cu libertatea chiar și cu viața, pentru încercarea lor de a consolida „temeiurile naționalismului românesc, într-o Românie a spiritului”.

Citiți, vă rog, această carte, egală, metaforic, cu greutatea ei în aur, și veți înțelege „dimensiunea românească a existenței” așa cum o vedea, cândva, filosoful Mircea Vulcănescu  sau, mai târziu, Nichita Stănescu, care a statuat celebra expresie „limba română e patria mea”.

Închei, felicitându-l cu sinceritate maximă pe dl Viorel Pintea, promițându-i că, la rându-mi, voi continua opera de restituire a înaintașului său, având, în acest sens, un proiect bine bătut în cuie, cum se zice, iar următoarea carte ar putea fi „Jurnalul de la Gândirea”, după un manuscris original semnat de „ultimul gândirist”.

Dumitru SÎRGHIE


RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments