Străluminate spiritual de Săptămâna Patimilor, dar și de perspectiva Săptămânii Luminate, doamnele și domnișoarele din PSD Olt, păstorite de Felicia Man, șefa Educației pe județul Olt, au urmat, astăzi, preceptul biblic… „Ești cât dăruiești!”
Sub această deviză creștină, mai multe persoane nevoiașe din Slatina au primit ceea ce trebuie pentru Masa Credinței Pascale, după sufletul și pogorământul femeilor social-democrate de pe aceste meleaguri sudice.
De asemenea, „Feți Frumoși din Lacrimă”, copiii acestor slătineni săraci, au primit daruri, în numele credinței și solidarității românești. La această manifestare de suflet a participat și președintele CJ Olt, d-l Marius Oprescu, domnia-sa girând, la rându-i, sufletește, această manifestare a bunăvoirii.
La sfârșit, Felicia Man a acordat, în exclusivitate, un interviu, pentru Linia Întâi.
Despre ce a fost vorba, la această cinstită adunare, stimată doamnă?
Despre Paște, despre bucurie, despre bucuria de a dărui, despre solidaritate.
Ce ați preconizat pentru toate aceste fericiri?
Am preconizat să ne întâlnim cu oameni care au nevoie să zâmbească mai mult. Sunt oameni care nu zâmbesc îndeajuns și care nu sunt suficient de bucuroși. Am vrut să le dăm o picătură din sufletul nostru, ca să fie mai fericiți de Sfintele Paște. Am avut bucuria de a ne întâlni și cu copii. Au fot minunați.
Pentru noi, asta a însemnat marea bucurie a Paștelui. Faptul că am reușit să dăruim zâmbete și clipe de fericire.
Este o vorbă cu adânci conotații religioase: „Ești cât dăruiești”. Ați mai dăruit ceva, în afară de suflet?
Am făcut și mici cadouri de Paște, cele necesare pentru o masă de Paște normală, tradițională. Nu aș vrea să spun ce am dăruit, dar am dăruit tot ceea ce se cuvine să fie pe masa de Paște, de la ouă de Paște, până la cozonac și multe alte lucruri.
Organizația Femeilor Social-Democrate Olt a făcut această acțiune, organizație pe care o conduc, împreună cu colegele mele. Când spun organizație, mă refer la toate doamnele din organizația PSD. Nu pot să le spun numele, pentru că sunt foarte multe și mi-e teamă să nu uit pe cineva.
L-am avut alături de noi și pe președintele Consiliului Județean, d-l Marius Oprescu. A însemnat mult pentru noi, pentru faptul că ne-a spus că, ori de câte ori vom avea nevoie de sprijin, ne va fi alături. Ne-a fost și ne este alături, în permanență, în toate acțiunile pe care le desfășurăm.
Ce ar mai fi de spus?
Ar fi de spus că ar trebui să fie Paște în fiecare zi, în sufletele românilor. Cred că nu realizăm cât de important este, pentru sufletul nostru, să dăruim. Să fim solidari tot timpul anului, așa cum încercăm să facem acum. Cred că șansa noastră, ca națiune, este solidaritatea și dragostea de aproapele nostru…
Dar și de „departele” nostru, doamna „general”. Și când spun „departele”, mă gândesc la românii noștri care au împânzit Europa, și nu numai, pentru a-și câștiga existența… N-au mai avut loc în țara lor… Ia spuneți-mi, solidaritatea este un concept social-democrat?
Prin excelență… este și, de aceea, suntem aici, în acest partid. Cred că aceasta este rațiunea noastră de a rezista și de a combate înstrăinarea…
Săptămâna Patimilor culminează cu Învierea și urmează Săptămâna Luminată. Ce întâlniri mai aveți, în perioada aceasta?
Noi avem întâlniri în diferite forme, sub diferite forme, nu neapărat acestea de organizație. Fiecare dintre noi facem ceva pentru cei care au nevoie de sprijin. Acțiunile noastre nu ținem neapărat să le facem publice. Nu demult, am aflat de o fetiță aflată în dificultate, de la Ipotești, și s-a creat ceva, un declic al sufletului, nu numai în Organizația Femeilor Social-Democrate, în organizația pe care o conduc, dar și la nivelul simțămintelor individuale…
A fost o solidaritate teribilă cu fetița respectivă. Este internată într-un spital din străinătate, are nevoie de foarte mulți bani ca să fie operată, dar cu ajutorul lui Dumnezeu și al fiecăruia dintre noi, cred că va reuși să depășească această mare problemă din viața ei.
Creștinismul și simțământul religios există și la partidele social-democrate?
Eu cred că există în fiecare român sau ar trebui să existe în fiecare român. În sufletele noastre, ale tuturor, sigur există. Suntem creștin-ortodoxe toate și cred că și acest lucru ne unește. Simțim creștinește și a dărui cred că înseamnă să fim buni creștini.
Săptămâna Patimilor presupune și o oarecare pocăință. V-ați gândit și la asta?
Eu, da. Este pentru prima dată în viața mea, când am încercat să fac mai mult pentru suflet, decât am făcut până acum. Să sperăm că o să și reușesc, până la final. Oricum, eu mă pocăiesc în fața colegilor și în fața celor din jurul meu, totdeauna. Simt că e normal să fiu normală, adică la același nivel. Avem o organizație și cea a femeilor social-democrate, și cea pe care o conduc.
Avem o organizație unde comunicarea pe orizontală este foarte importantă și noi o practicăm în mod aproape exclusivist. Nu prea avem comunicare pe verticală decât în momente oficiale. De la comunicare și de la împărtășirea tuturor problemelor pe care le avem, de la sprijinul pe care ni-l dăm unul altuia, una alteia, cred că de aici pornește totul.
Iată că ne apropiem de Învierea Domnului. Ați încercat să simțiți lumina?
Abia acum! Abia astăzi, pentru că avem o viață extrem de tumultuoasă, de plină de evenimente, nu toate foarte plăcute, dar astăzi, în seara aceasta, văzând ochii copiilor plini de lumină, am simțit apropierea Paștelui. Am dăruit și am simțit că vine Paștele și la noi.
De obicei, Sărbătorile Pascale la români se petrec în familie. D-voastră în ce capitală europeană le petreceți?
Numai în familie am petrecut Sărbătorile Pascale, în capitala europeană, care se numește casa mamei și care este undeva, în Nordul județului. Acolo, cu mama, cu rudele, cu cumnata, cu fiul nostru care vine de la muncă, din străinătate.
Ce preparate preferați d-voastră, în aceste zile speciale?
Doar cele tradiționale. Voi face și eu miel, ciorbă sau borș de miel, ouă roșii, drob. Sper să am timp să le fac pe toate.
Vă mulțumim pentru gândurile dvs. curate. Doamne-ajută!
Și noi vă mulțumim. Orice pas spre iubirea aproapelui, dar și „departelui”, cum ați zis dvs., înseamnă un pas spre Dumnezeu!
Dumitru Sârghie