AcasăCulturăPĂCĂTOASA LUI PAN. M. VIZIRESCU A AJUNS ȘI LA REVISTA „CURTEA DE...

PĂCĂTOASA LUI PAN. M. VIZIRESCU A AJUNS ȘI LA REVISTA „CURTEA DE LA ARGEȘ”!

Motto: „Mulțumiri celor doi oameni de cultură care au făcut posibilă apariția acestei opere: Dumitru Sîrghie, descoperitorul și editorul manuscrisului, și Nicolae Scurtu, prefațatorul cărții”. (Lia Maria Andreiță)

Că romanul „Păcătoasa”, scris de Pan. M. Vizirescu, publicat în Ediție Princeps, după 70 de ani de la zămislire, a pătruns în sferele rarefiate ale culturii române nu mai e niciun secret. Receptarea lui critică a plecat de la subsemnatul, apoi de la istoricul literar Nicolae Scurtu, precum și de la poetul și eseistul Paul Aretzu. A încăput, apoi, pe mâna și în mintea altor cunoscuți condeieri și publiciști de soi, precum Mircea Pospai, Ion Andreiță, Dumitru Augustin Doman și, așa mai departe, pe masa de scris a prim-vicepreședintelui Uniunii Scriitorilor din România, d-l Varujan Vosganian, precum și a celebrei scriitoare Doina Jela Despois. Mai nou, ineditul roman a intrat în vizorul unei doamne a diplomației românești, Lia Maria Andreiță, fost consul al României în Franța, Cipru, Italia, care i-a și dedicat o cronică literară ce a văzut lumina tiparului în prestigioasa publicație culturală „Curtea de la Argeș”, condusă de cunoscutul academician Gheorghe Păun. Inserăm, aici, un scurt fragment din revista sus amintită.

«În același timp, vicleanul iudeu s-a pus bine și cu garnizoana romană, cu conducătorul acesteia, căruia i-a turnat chiar pe tovarășii săi de acțiune, pentru că dorea să culeagă singur beneficiile victoriei, cu vise de mărire. Încercând să-l lingușească pe Lapidus, șeful garnizoanei, îl înfurie atât de tare, încât tribunul se năpusti asupra lui cu vorbe pline de dispreț: „Prețuiești tu, iudeu fățarnic, după cum se cuvine, fapta Procuratorului? Gândit-ai vreodată c-ai să poți sta sub ploaia dușului binefăcător, să-ți spele jegul tău secular.” Speriat, Naftuli reia lingușirea, spunând că el nu face ca Manase sau ca Baruch… „Eu strig tare întru cinstirea băilor și apeductelor lui Ponțiu Pilat.” În Biblie se pomenește de Lazăr sărmanul, care a stat la poarta bogatului cât a trăit, fără să primească de la acesta o bucată de pâine. Se sfârșește, ajungând în rai, iar bogatul în iad. Ars de fierbințeala smoalei, bogatul îl vede pe Lazăr la răcoarea îmbietoare a raiului și-i spune unui înger să-l roage pe Lazăr să-i ude buzele. Răspunsul îl cunoaștem, dar răscolitor este portretul lui Lazăr, minuțios realizat; tablou ce rivalizează cu oricare operă renascentistă, pictată de marii maeștri, în biserici renumite. Ne șochează cu atât mai mult, cu cât noi, de câte ori se face referire la această pildă, ni l-am imaginat ca pe un cerșetor din zilele noastre. Prinderea și judecarea, răstignirea și învierea, se împlinesc, toate, după „Voia Tatălui”. Așa cum ne spun cele douăsprezece evanghelii din seara de Joi Mari, când, an de an, retrăim, fiecare după puteri, suferințele și umilințele lui Iisus.

Încercăm să fim puternici, să-i luăm crucea, așa cum a făcut-o, atunci, Simon din Cirena, unchiul Iuditei, soldat cu răni multe din glorioase lupte. „Crucea era grea. Mai grea decât Muntele Măslinilor și decât toți munții la un loc, decât Ierusalimul, care apăsa pe ea cu devălmășie, în frunte cu toate căpeteniile.” La vederea acestui om, Iisus întrezărește lumea veacurilor ce vor veni. Cei plătiți hulesc și râd, iar o mână rea îi împinge pe frunte coroana de spini. Iudita se zbuciumă în fruntea convoiului, alături de alte femei care-L însoțesc spre locul supliciului și al morții. „Mama Lui se sfărâmă piatră arsă în cuptorul disperării… Maică a deznădejdii, nu-i încape Ierusalimul durerea.” Într-un volum de 537 de pagini, închinate Fiului, Prea-Dulcelui Iisus, doar trei rânduri, la pagina 458, vorbesc de Maica Domnului. Dar cutremurul ce crapă catapeteasma sufletului cititorului, chiar cel mai împietrit, i-a făcut, sigur, loc înțeleptului Pan Vizirescu, de-a Dreapta Împărătesei Neamurilor. După ce L-au lepădat în mâinile călăilor, Naftuli și ai lui pleacă să facă plata mulțimilor tocmite, dar hangiul refuză să adăpostească încheierea mârșăviei sub acoperișul lui. Gloatele se întorc împotriva celor ce-i angajaseră. Iuda, trădătorul, aduce arginții înapoi, la Templu. Naftuli, Manase și Baruch, năpădiți de lepră, sunt pedepsiți cu alungarea în pustie. „Pe drum, un om care nu-i cunoaște, plânge de mila lor. / – Până ieri a fost Tămăduitorul aici… Păcat că nu vați arătat Lui.” Iudita pleacă în lume, fără să știe că pașii o purtau, în cea mai fericită împlinire, acolo unde era așteptată, la praznic, în casa lui Lazăr, cel înviat din morți, împreună cu luminatele sale surori.

Acum se nasc rugăciunile, aceste corăbii încărcate cu mirodeniile mulțumirii, plutitoare pe marea de lumină spre tronul Împăratului neamurilor. Cei ce înfrățesc în credință, ca spicele de grâu, vor umple corăbii și corăbii de gânduri înnegurate și pâlpâiri de speranțe către Maica Domnului, spre salvarea celor rămași în orbecăire. Încep să se adune cei fericiți; se urzește, în raze de credință, Săptămâna Luminată. Iisus îi păstorește, încurajându-i cu semne și pilde. Ucenicii pornesc în lume să semene semințele sănătoase ale Creștinismului, care au rodit, în pofida urgisirii lor.

Înțelept, cultivat, înzestrat de Dumnezeu, Pan M. Vizirescu își curăță sufletul, scoțând întunericul omenesc din pliurile lui și umplându-l cu lumina dăruită de Duhul Sfânt. Darul este, însă, atât de mare, că sufletul său nu-L mai încape. Chibzuit și mult iubitor al acestei lumini, nu lasă prea-plinul să se risipească: îl adună între cele două coperte, ce îmbracă o lume plină de taine, astfel ca noi, cititorii, să ducem lumina adevărului mai departe. Mediu pur pentru Lumina lui Iisus, autorul ne-a luat și pe noi părtași la acest ospăț, într-o strălucită haină literară. Cei ce au citit cartea îmi dau dreptate, iar cei ce se grăbesc s-o citească vor avea un praznic de neuitat.

Mulțumiri celor doi oameni de cultură care au făcut posibilă apariția acestei opere: Dumitru Sîrghie, descoperitorul și editorul manuscrisului, și Nicolae Scurtu, prefațatorul cărții.»

(Lia Maria Andreiță, Revista „Curtea de la Argeș”, Anul XIII, Nr. 10 [143], Octombrie 2022)


RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments