Deși a fost atestată documentar în anul 1477, comuna Perieți are un trecut mult mai îndepărtat. Potrivit cercetătorilor și studiilor întocmite de reputați profesori de istorie ai județului Olt, specialiști ai unor institute de cercetări istorice și sociologice naționale, precum și arheologi români de primă mărime, comuna Perieți are o existență de câteva secole care preced prevederile actului documentar.
Comuna Perieți este formată din satele Perieți, Măgura și Mierleștii de Sus. La rândul său, satul Perieți este format din vechile sate Perieții de Sus și Perieții de Mijloc, unite în anul 1968.
Teritoriul ocupat de satele Perieți și Mierlești, situat în Câmpia Boianului, în stânga și dreapta Iminogului, la Vest de pârâul Vedița-Dorofei, într-o zonă fertilă favorabilă agriculturii și creșterii animalelor, a fost locuit din cele mai vechi timpuri. Comuna Perieți cu denumirile sale străvechi (Periați, Periiați, Pericioria sau Perieați) figurează și în lucrările renumitului istoric Nicolae Iorga, dar și mult mai înapoi în istorie, într-un document din 18 februarie 1623, „când Radu Mihnea voievod întărește lui Tudor, fost mare sluger și altora ocinele lor din satul Podișor lângă Curtișoara, când martori erau și patru megieși din Șerbănești și din Perieți, pe Iminog”.
Iată, așadar, stimați cititori, o localitate care vine din negurile istoriei, cu obiceiurile, tradițiile și folclorul ei, folclor care, din păcate, ani și ani de-a rândul, înainte, dar și – mai ales – după Revoluție, a fost uitat în sertarele timpului.
Din punct de vedere administrativ, dar și folcloric, comuna Perieți reînvie odată ce, în anul de grație 2012, tânărul Costin Robert Vâlceleanu a fost ales, prin sufragiu universal, în funcția de primar. Așadar, în anul 2012, cu ajutorul tatălui său, Marin Vâlceleanu (sufletul viu al redeșteptării tradițiilor din Perieți), dar și al coregrafului de ispravă, Alexandru Rizea, primarul Constantin Robert Vâlceleanu semnează actul de naștere al Ansamblului Folcloric „Mugurașii Iminogului”. Misiunea acestui ansamblu, format din echipe de fete, dar și mixte, de dansuri populare, grup vocal și trupă de călușari, a fost clară: aceea de a valorifica și de a duce mai departe obiceiurile și tradițiile populare ale acestei așezări istorice.
În colectivul ansamblului activează 70 de persoane (fii și fiice ale satului), cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani, persoane inițiate în tainele folclorului oltenesc de renumitul instructor coregraf Alexandru Rizea. Faima Ansamblului „Mugurașii Iminogului” a depășit de mult granițele județului Olt, arta folclorică strămoșească a Perieților fiind cunoscută acum în diferite colțuri ale României.
Ansamblul folcloric „Mugurașii Iminogului” a participat la numeroase concursuri și festivaluri naționale, obținând succese remarcabile. Iată, pe scurt, câteva dintre premiile obținute: Festivalul „Flori de tei”, Corabia, județul Olt, în 2013 – premiul I dans fete; Festivalul „Flori de tei”, Corabia, județul Olt, în 2013 – premiul I dans mixt; Festivalul „Flori de tei”, Corabia – Olt, în 2013 – premiul I formația de călușari ai ansamblului; Festivalul „Călușul românesc”, Slatina – Olt, 2013, premiul II dans mixt; Festivalul „Călușul românesc”, Slatina – Olt, 2013 – premiul I formația de călușari ai ansamblului; Festivalul „Călușul românesc”, Slatina – Olt, 2013 – premiul I dans fete; Festivalul „Șezătoarea copiilor”, Fălticeni, Suceava, 2013 – marele premiu; Festivalul „Călușul românesc”, Slatina, Olt, 2014 – premiul I dans mixt; Festivalul „Călușul românesc”, Slatina, Olt, 2014 – premiul I dans fete; Festivalul „Călușul românesc”, Slatina, Olt, 2015 – premiul I dans fete; Festivalul „Călușul românesc”, Slatina, Olt, 2015 – premiul I suită mixtă; Festivalul „Călușul românesc”, Slatina, Olt, 2015 – premiul I obicei căluș; Festivalul „Lina Chiralina”, Brăila, august 2015 – premiul I suită dans mixt; Festivalul „Lina Chiralina”, Brăila, august 2015, premiul I dans fete; Festivalul „Lina Chiralina”, Brăila, august, 2015, premiul I obicei căluș.
De asemenea, au avut și reprezentații artistice, cum ar fi: Drim Festival, 1 iunie – Ziua Internațională a Copilului, cea mai recentă fiind reprezentația din data de 30 septembrie 2015, care a avut loc la Fântâna Speranței din cadrul proiectului „Slatina – vatra străbună de cântec, joc și voie bună”, unde au fost premiați cu diplome de excelență pentru întreaga activitate.
Tot în cadrul ansamblului, evoluează și solista Ana Maria Deaconu, care a debutat, în anul 2014, la Festivalul „Floare de tei”, obținând locul II. Aceasta a obținut, prin muncă și dăruire, succese notabile, cum ar fi: locul I la Festivalul „Someș Cântecele tale” – Sălaj, 2014; locul I la Festivalul „Mlădițe Românești”, Covasna, 2014; locul II la Festivalul „Am fost și om fi”, Sighetul Marmației, 2015; locul I la Festivalul „Floare de tei” – Corabia, 2015; locul I la Festivalul „Lina Chiralina”, Brăila, 2015. Solista este pregătită de prof. Valentin Ivănescu care este și compozitorul celor trei cântece incluse pe CD-ul care a apărut anul trecut.
Grupul Vocal „Oltencuțele” face parte din Ansamblul „Mugurașii Iminogului”, din comuna Perieți, județul Olt, și a luat ființă în toamna anului 2013 la inițiativa consilierului local Marin Vâlceleanu. Fetele au vârste cuprinse între 8 și 15 ani și sunt inițiate în tainele cântecului popular românesc de prof. Valentin Ivănescu.
Grupul vocal „Oltencuțele” are sprijinul Primăriei Perieți (transport, costume populare) și reprezintă o mândrie pentru comuna Perieți și o grație a păstrării frumuseții, autenticității și perenității folclorului românesc „Muzica pornește din inimă și se adresează inimii” – George Enescu.
Grupul folcloric „Oltencuțele” a avut prima reprezentație în luna decembrie a anului 2013, în capitala țării, cu un colaj de colinde românești. În anul 2014 și în anul 2015, au participat la Festivalul-Concurs „Flori de tei”, obținând locul I.
De asemenea, la Festivalul Concurs „Călușul românesc”, au reprezentat cu mândrie folclorul popular oltenesc, obținând premiul special al juriului. Au mai participat la Dream Fest, organizat în luna iunie 2014 și 2015, în Municipiul Slatina, unde au avut o reprezentație plină de talent și la spectacolul organizat de 1 iunie, Ziua copilului. Participarea la aceste festivaluri a fost posibilă și cu ajutorul lui Iliuță Brăileanu, director al Palatului Copiilor din Municipiul Slatina.
Grupul vocal „Oltencuțele” a avut diferite reprezentații televizate la: TVR 3 Craiova și OLT TV Slatina. În cadrul Festivalului Național de Folclor „Lina Chiralina”, Brăila, 2015, ediția a XIII-a, grupul vocal a obținut locul III. În luna august 2015m grupul a scos, cu ajutorul primarului Costin Robert Vâlceleanu, primul CD, cu șapte melodii oltenești, din care trei cântece compoziție proprie, compuse de prof. Valentin Ivănescu.
TATĂ ȘI FIU – DEVOTAȚI, TRUP ȘI SUFLET, TRADIȚIEI ȘI ADMINISTRĂRII COMUNEI PERIEȚI!
Așa cum am amintit în introducerea acestui articol, Marin Vâlceleanu este sufletul viu al renașterii tradițiilor folclorice ale Perieților. În fapt, domnia-sa este și directorul Ansamblului „Mugurașii Iminogului”, dar și sponsorul acestui ansamblu. Iată de ne spune despre domnia-sa, maestrul coregraf Sandu Rizea: „Directorul ansamblului, d-l Marin Vâlceleanu, este un mare iubitor al folclorului românesc, în general, și al folclorului oltenesc, în special. Un bun român, care a dansat, la viața lui, și care pune multă pasiune în păstrarea tradițiilor și obiceiurilor populare din această comună. Dânsul este și sponsorul acestui ansamblu. Iată că, după șase decenii, la Perieți, se naște un ansamblu folcloric, grație unor oameni de suflet, care se numesc Marin și Costin Vâlceleanu. Tată și fiu – devotați, trup și suflet, tradiției și administrării comunei Perieți”.
La rândul său, profesorul de muzică Valentin Ivănescu are numai cuvinte frumoase la adresa celor doi Vâlceleanu, fără de care nu ar fi fost posibilă renașterea spirituală și administrativă a comunei Perieți: „Am deosebita plăcere să vorbesc despre susținerea și sprijinul acordat Ansamblului «Mugurașii Iminogului» din partea primăriei conduse cu cinste și onoare de primarul Costin Vâlceleanu. Fără domnia-sa și fără tatăl domniei-sale, acest ansamblu n-ar fi existat. Avem un ajutor financiar substanțial in partea d-lui Marin Vâlceleanu care, la fiecare deplasare, turneu, spectacol, pe unde mergem cu acest ansamblu, copiilor nu le lipsește niciodată nimic. Este un lucru extraordinar faptul că domnia-sa ne însoțește în majoritatea activităților ansamblului, care au loc în județ sau în țară”.
Oamenii sfințesc locul, stimați cititori, iar comuna Perieți este, astăzi, un loc blagoslovit de Dumnezeu și sfințit de oameni de ispravă, care nu și-au uitat limba, portul și dansul. Felicitări, Costin Robert Vâlceleanu! Felicitări, d-le Marin Vâlceleanu!
Dumitru Sârghie