Recent, a plecat la stele, prietenul și profesorul meu, universitarul Petre Anghel. Din motive obiective, n-am putut să-mi iau adio de la el și să-l petrec până la poarta de intrare (locul de veșnicie) în drumul către apa Aheronului, în așteptarea Luntrei lui Caron. Artist plastic, ziarist de marcă, om de televiziune, poet de o rară sensibilitate, prozator viguros și profesor în arta comunicării, Petre Anghel a fost, cândva, mâna dreaptă a lui Marin Preda și prieten la cataramă cu cărturarul filosof Petre Țuțea, cel care a rămas, peste noapte, de multe ori, în apartamentul lui din București.
Locuința profesorului Petre Anghel părea, simultan, o bibliotecă aflată într-o magică dezordine, dar și o mică pinacotecă cu picturi expuse, în timp, la diferite expoziții naționale și internaționale. În toată această rânduită neorânduială, trona bustul lui Mihai Eminescu, iar alături de acesta, giganticul volum cu poemele Luceafărului, acel volum cu coperte verzi, plăsmuit, la Slatina, de conjudețeanul nostru Ioan Smedescu.
Petre Anghel a lăsat posterității 13 romane, trei volume de poezie, sute de articole cu caracter științific și zeci de cursuri universitare… A fost coautor la alte diferite cursuri, enciclopedii și cărți de critică literară, a scris, în diverse volume, zeci de referințe critice, prefețe, postfețe, ediții îngrijite. A publicat eseuri și studii critice cu privire la operele următoarelor mari personalități ale României: Mihai Ralea, Tudor Arghezi, Ion Minulescu, Anton Pan, Anton Holban, Mircea Ciobanu, Ioan Alexandru, Ileana Mălăncioiu, Florin Lăiu, Mihai Ursachi, Miron Georgescu, Claudia Ghișoiu. A analizat influența literaturii sapiențiale asupra literaturii române, cu o privire specială privindu-i pe Neagoe Basarab, Antin Ivireanu și pe mitropolitul Dosoftei. A fost reprezentantul în România al ASLA (American Seminar Leaders Association) și fondator al Cenaclului Literar Avanpost. Înainte de a pleca în eternitate a dat țării sale Istoria Politică a Literaturii Române Postbelice.
Regretul meu, ca formă a dorinței mele, este acela că n-am răspuns la timp unei solicitări a Maestrului de a-i face un interviu fluviu despre relația sa specială cu Marin Preda și Petre Țuțea. Când mi-am dat seama că am ratat o ocazie istorică, era deja prea târziu, Petre Anghel fiind în dialog cu Moartea și cerându-i acesteia să-i deschidă ușa spre dimensiunea remanentă a veșniciei.
A fost îngropat în țărâna lui maternă, la Băilești, alături de tatăl său, care a fost făuritor de cruci și pe care l-am cunoscut în toamna târzie a unui amurg de miere și zaibăr.
Să-ți fie țărâna ușoară, Petre Anghel. Îți mulțumesc că m-ai învățat ce înseamnă să ai conștiința sinelui!
Dumitru SÂRGHIE
