Acest documentar este o replică la trei din cărțile lui Pavel Coruț: „Mântuirea de după marea rătăcire” (I), „Secretele vârstelor de aur”(II), „Arta succesului la români” (III)!
Falsificatorul Adevărului
Ce este cu atât mai întristător la Pavel Coruț, într-un moment istoric când Oculta mondială lucrează intens la reînvierea păgânismului antic, prin ingenioase mijloace care vizează apostazia generală, este faptul că toate murdăriile, minciunile, calomniile, defăimările și vulgaritățile debitate împotriva Domnului nostru Iisus Hristos, a Bisericii Sale și a creștinilor în general, vin din partea unui om care se consideră a fi român! Nu neapărat însă dejecțiile sale verbale sunt o noutate pentru creștini, căci renegați și scelerați în istoria universală au fost cu duiumul, ci o exprimare atât de abjectă încât nu are nimic de-a face măcar cu o minimă politețe a unui om pretins civilizat, moral și cult! Restul este fapt istorie, din păcate una foarte sângeroasă, pentru că nu se pot uita milioanele de martiri din epoca persecuțiilor anticreștine, dezlănțuite de niște antihriști convinși precum a fost împăratul roman Iulian Apostatul (361-363 după Hristos), ale cărui hule, de acum 1700 de ani, sunt readuse în actualitatea românească de „progresistul” P.C.! Și unul și altul, cuprinși de febra unei aversiuni anticreștine nevindecabile, împărtășesc înșelările că Hristos a fost un simplu om cu imperfecțiuni, că Biblia relatează niște legende inventate de oameni, în vreme ce creștinii sunt niște imbecili și impostori… Și acum, stimați cititori, vă prezint cu tristețe felul cum „luminatul” P.C., autointitulat „om de știință”, promotor al moralei nietzscheene, înțelege să batjocorească persoana lui Hristos, învățătura Sa dumnezeiască din Cartea cărților și pe adepții creștinismului!
Contra lui Hristos. Pe Domnul nostru Iisus Hristos îl consideră, influențat fiind P.C. de Talmudul evreiesc, ca „născut dintr-o relație cu un soldat roman, Pandera și o jidovcuță de 16 ani, Maria” (I, pg.278)! P.C. îL caracterizează pe Mântuitorul lumii ca fiind: „sălbatic” (I,pg.269), „obscur” (I, pg.17), „mistic… ceva mai avansat” (I, pg.247), „ignorant” (I, pg.276), „personalitate contradictorie” ( (I, pg.271), „violent, crud” (I, pg.274), „simplu palavragiu” (I, pg.262), „hoinar” (I, pg.267), „personalitate duală, predispus la petreceri cu vin și mâncare, dornic de afirmare și adulație” (I, pg.279), „banal șef de sectă” (I, pg.355), „humanoid semisălbatic” (I, pg.227), „muritor” (I, pg.275) etc. Pentru el, ca unul care înțelege în mod sucit ceea ce citește, Hristos „greșea cumplit” (I, pg.268) când propovăduia lumii Împărăția lui Dumnezeu, căci „nu avea noțiunea de Divinitate” (I, pg.248) și, însușindu-și „tonul orgolios, gelos și crud al zeului Iahve” (I, pg.250), a recurs pur și simplu la „instigări criminale” (I, pg.251) și „intoxicări religioase” (I, pg.251): cum El nici „nu înțelesese nimic din științele vremii sale” (I, pg.355), fiindcă „Dumnezeu nu putea fi” (I, pg.297),era „ferm convins că avea drept tată un zeu din ceruri… Devenise atât de fanatic și de inuman” (I, pg.253) și „credea că (discipolii Săi – n.a) pot trăi după legile naturii, fără a învăța și a munci” (I, pg.268)! Rolul invectivelor de mai sus este, prin denaturarea și condamnarea credinței creștine, a se „arăta” creștinilor cât mai șocant că în viitor li se vor atribui niște „etichete” după „modelul” celor aduse de P.C. lui Hristos, anume: „xenofobia și naționalismul exacerbat… nu era un divin cu vocație universală , ci un mărunt iudeu intoxicat cu repetatele porunci xenofobe și naționaliste” (I, pg.262); „ignoranța și rătăcirea mintală… să introducă în ideologia sectei sale… elemente… greșite, care au otrăvit și otrăvesc milioane de oameni naivi, dacă nu mai mult” (I, pg.263)! În consecință, forțând în chip mincinos barierele morale ale unui tineret al României deja debusolat și dezorientat, P.C. întreabă cu un limbaj din mentalitatea de gang: „Ce model moral este acest hipiot antic, parazit și șmecher pentru tinerii de azi?” (I, pg.353).
Contra Bibliei. Cu furie luciferică, după ce singur se amăgește și îi amăgește și pe alții cu iluzia că textul biblic ne prezintă „zei și sfinți imaginați” (I, pg.32), „aiureli” (I, pg.32), „superstiții” (I, pg.52), „blasfemii” (I, pg.64), P.C. concluzionează defăimător la adresa marilor iubitori de Dumnezeu: Iacov era „escroc” (I, pg.224), Noe era „bețivan” (I, pg.308), Maria Magdalena era „prostituată” (I, pg. 354), Maica Domnului era o „jidovcuță” (I, 278) etc. „Propunerea” lui P.C., după ce evidențiată „rolul nefast al religiei” (I, pg.5), „constă în desprinderea creierului nostru de magia sălbatică” (I, pg.20)!
Contra creștinilor. Cu o ură neobișnuită, izbucnită desigur din temnițele cele mai adânci ale iadului, P.C. se dezlănțuie împotriva credincioșilor creștini, numindu-i „sclavi psihici” (I, pg.4), „deliranți” (I, pg.11), „paraziți” (I, pg.54), „perverși” (I, pg.352), „intoxicați” (I, pg.8), fără „discernământ integral” (I, pg.7), „insensibili la argumente raționale” (I, pg.8), „manipulatori” (II, pg.6) etc. În „viziunile” lui, această „turmă” (I; pg.49), cu o „ideologie inumană” (I, pg.271), nu este altceva decât o „mare masă de retardați mintal, ignoranți, leneși și imorali care se complac în traiul bestial, de tub digestiv înzestrat cu sex” (I, pg.21) care contribuie la „otrăvirea populației pământene” (I, pg.402)! Pericolul pentru lume, vrea să spună el, vine de la „maladia” creștină („ciuma religioasă continuă să secere vieți omenești, într-un ritm mai mare decât o fac tutunul și alcoolul” – I, pg. 288)! „Pericolul” indicat de el este însă fals: cei care „seceră” sunt antihriștii Ocultei, mincinoșii planetari, sfidători de Dumnezeu și ucigașii de oameni, care susțin abil din „umbra” istoriei, prin cozi de topor ca P.C., acuzele nefondate conform cărora religia creștină s-ar face vinovată de „rasism, xenofobie, tiranie, comunism, misoginism” (I, pg.288), de „crime” care, în comparație cu „nazismul și comunismul, au fost floare la ureche” (I, pg.67)! Ceea ce nu ne spune P.C. este cine anume a „servit” din culise nazismul și comunismul, nu cumva oare sionismul? Nu cumva avem de-a face cu un caz clinic de negaționism exacerbat dus până la reacții de o sălbăticie instinctuală extremistă, când P.C. afirmă aberant că „Hitler era la fel de contradictoriu în afirmații și comportament” ca Hristos (I, pg.310), când invocă Internetul pentru a susține în stil S.F. că Hristos „n-a murit pe cruce, ci a fost numai rănit. Ulterior ar fi plecat în Shrinagar” (I, pg.281), când îi consideră pe creștini „lipsiți de cea mai elementară recunoștință față de Divinitate” (I, pg.499), când proclamă că „modelul… a eșuat” (II, pg.421), deci imitatorii lui Hristos nu sunt altceva decât niște nebuni în ochii majorității populației („pe cinstite, nici nu sunt sănătoși psihic” – II, pg.421) ? Tot pe „cinstite” zic și eu: este P.C. cumva de profesie psiholog ? Sau este doar un simplu pacient?
În orice caz, oameni buni, vremuri grele de prigoană ne așteaptă! Tot mai des, ici-acolo, vom avea ocazia să interacționăm, direct sau indirect, cu fenomene sociale din cele mai stranii și stupefiante! Ele vor avea loc, în lume, ca să se împlinească Scriptura despre începutul durerilor: „Atunci vă vor da pe voi spre asuprire și vă vor ucide și veți fi urâți de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci mulți se vor sminti și se vor vinde unii pe alții. Și mulți prooroci mincinoși se vor scula și vor amăgi pe mulți. Iar din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui” (Mt. 24, 9-13)!
Hulitor al Bisericii. Superficial în gândire, dar fudul nevoie mare, antihristul Pavel Coruț își împroșcă obsesiile necredinței în stânga și în dreapta, ca un propagandist zelos aflat în plină campanie de denigrare a identității României creștine! Dovedind rea-intenție, în interpretările lui mediocre, el terfelește irațional taina frumuseții viețuirii creștine și se pronunță inchizitorial împotriva cultului bisericesc după cum urmează:
Contra Sfintei Liturghii. P.C. nu înțelege că Liturghia este numele celui mai sfânt și mai important serviciu divin din Biserica Ortodoxă, dar contestă înverșunat toate acele „ritualuri sălbatice lipsite de orice sâmbure rațional” (I, pg.26)! Este o hulă!
Contra Sfintei Biserici. Neînțelegând că Biserica este marea taină ascunsă de Dumnezeu din veșnicie, compusă fiind din comunitatea celor botezați și care cred în Hristos ca Dumnezeu și Om, P.C. o „vede” doar sub aspectul de construcție, unde participă „indivizi care se închină la zidurile unor biserici, mănăstiri” (I, pg.26)! El nu acceptă nici faptul că Biserica, fiind trup, este o plinire a Capului Hristos, conducătorul ei nevăzut, cu aL Cărui Trup și Sânge ne împărtășim spre viața de veci, prin lucrarea sfințitoare a Duhului Sfânt cu noi și în noi, înăuntrul unui lăcaș ale cărui podoabe sunt sfințite de har – sunt adevăruri nepricepute de P.C. și pe seama cărora el strecoară viclean întrebarea: „Nu este o blasfemie să afirmi că Atotputernicul Stăpân al Universului încape într-o zidărie făcută de mână omenească (templu, biserică…)? Ba este” (I; pg.131-132)! Apoi, P.C. îi jignește pe cei care cred că „există clădire sfântă și loc sfânt” (I, pg.340), numită de el în derâdere „șandrama” (I, pg.37), „diagnosticându-i” ca având „o bubiță zdravănă la creier”! Este o hulă!
Contra preoților. P.C. nu înțelege că preoții Noului Testament, prin „ritualurile lor complicate” (I, pg.32), nu sunt ca preoții Vechiului Testament și ca cei idolatri, care aduceau la altar jertfe sângeroase de animale, ci aceștia aduc jertfă nesângeroasă sub forma pâinii și a vinului, pe care Duhul Sfânt le preface în Trupul și Sângele Domnului. Ca urmare, P.C. se hazardează să debiteze că hirotonia preoților este o „minciuna sfruntată” (I, pg. 438), acuzându-i pe aceștia că sunt autorii unor legi xenofobe (I, pg.401), tocmai ei, care, în fapt, sunt niște „paraziți propagandiști” (I, pg.388), niște „slujitori” care i-au învățat pe creștini atât să dea „vina pe Dumnezeu pentru toate necazurile din viață” (I, pg.370) cât și, atenție, prin „sacrificarea unor viței și berbeci (…), preoții cereau și cer astfel de jertfe” (I, pg.91) Este fals! Preoții nu cer astfel de jertfe!
Contra sfintelor icoane. P.C. nu poate să realizeze că cinstea și venerația dată de creștini icoanelor nu este unul și același lucru cu adorația către Dumnezeu (cum de altfel nici chipurile reprezentate nu sunt considerate idolatrizant ca „dumnezei”, în icoane sfințite și purtătoare de har), dar se rezumă să „vadă” în icoană doar o „scândură pictată” (I, pg.32), confecționată de alți oameni (I, pg.26), a cărei adorare (?), prin rugăciuni și mătănii „absolut inutile” (I, pg.443), „contravine flagrant uneia dintre cele 10 porunci” (I, pg.440)! Pentru el, care respinge faptul că harul lui Dumnezeu este lucrător peste tot, indiferent de numărul sfinților reprezentanți pe icoane (I, pg.32), „nu se poate ca sufletul unui sfânt să se împrăștie în sute de milioane de icoane și să mai și producă efecte pozitive” (II, pg.599)! Lucrarea harului lui Dumnezeu se face așadar nu numai prin icoane, ci și prin moaștele sfinților („oasele unor sălbatici”) sau prin cruce („alte obiecte” – I, pg.32). Evlavia specială a românilor față de sfânta cruce, a cărei reprezentare a fost exclusă „la comandă” de pe Salvări, este redată atât de sugestiv de poetul nostru drag George Coșbuc în poezia „Drapelul”: „Sfânta cruce scrisă fie / Pe-al Românilor drapel; / De la ea s-avem tărie / Când ne batem pentru el. / Iar sub cruce-al țării nume / Ca scăpată de ocări, / Dumnezeu s-o facă-n lume / Cea mai tare dintre țări”!
Contra sfintelor mănăstiri. P.C. nu înțelege dragostea marilor domnitori români și a românilor față de aceste așezăminte sfinte, adevăratele „redute” în calea asaltului cohortelor de eretici și păgâni, dar își „permite” să denatureze esența realității și să considere că „au fost și au rămas cuiburi de chefuri, lenevie, perversiuni sexuale și păcălire a oițelor proaste” (I, pg.389)! Este o hulă!
Contra zilei de odihnă (Duminica). P.C. nu înțelege că Duminica în Noul Testament este ziua Domnului – o zi de odihnă pentru creștini, în amintirea zilei de Paști, când Mântuitorul Hristos a înviat din morți, după ce S-a adus ca jertfă Tatălui, pentru ispășirea păcatelor omenirii și răscumpărarea sufletelor noastre din robia păcatului și a diavolului. De aceea, el trage „concluzia” aiuritoare că „o anumită zi din 7 este sfântă a fost impusă de preoți, nu de dragul odihnei oamenilor, ci pentru a-i aduna la temple și a-i jumuli de dări”(I; pg. 375)! Este o hulă!
Contra Tainelor Bisericii. P.C. nu înțelege că Botezul este nașterea într-o viață nouă, creștină, ci se mărginește să constate gratuit, în virtutea necredinței sale, că „ritualul botezului în apă este și nesănătos și total ineficient ca legătura dintre om și vreo făptură divină cât de mică” (I, pg.142)! Este o hulă!
P.C. perorează că solemnitatea maiestuoasă a Cununiei prin care Biserica consfințește căsătoria dintre bărbat și femeie, catalogând-o „un ritual porcos și imoral” (I, pg.429)!
P.C. nu înțelege că Spovedania este partea principală a Tainei pocăinței, prin care creștinii dobândesc iertarea păcatelor făcute după botez, dar o repudiază prin aprecieri ostentative nefondate: „Spovedania și iertarea sunt două procedee prin care paraziții mistici… continuă activitățile imorale” (I, pg.445)! Este o hulă!
Contra înmormântării. P.C. nu pricepe că înmormântarea creștinilor presupune întoarcerea trupului în pământ, propunând practica păgână a incinerării, „motiv” pentru care confundă ceremonialul funerar cu „un spectacol trist și deloc igienic” (I, pg.432)! Este o hulă!
Contra aprinderii candelelor și a lumânărilor. P.C. nu admite că aprinderea candelei în fața unor icoane este o cinstire a celui reprezentat pe ea, ca jertfă adusă lui Dumnezeu prin arderea untdelemnului, dar „știe” el că „Aprinderea de candele, lumânări sau tămâie nu alungă întunericul spiritual” (I, pg.446)! Este o hulă!
Contra monumentelor funerare și a pomenirii repausaților. P.C. nu ia aminte că răposații din cimitir „nu sunt morți”, ci doar „sunt culcați și dorm”, de aceea și consideră că monumentele funerare „nu au nici un rost, ci ocupă degeaba porțiuni de pământ folosibil. La fel de inutile sunt ritualurile religioase de înhumare și pomenire a sufletelor” (II, pg.32)! Este o hulă!
Contra minunilor. P.C. nu crede în măsurile excepționale de securitate asupra garantării autenticității marii minuni, luate de autorități cu fiecare sărbătoare de Paști la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, unde Sf. Lumină coboară din cer și aprinde instantaneu candelele și lumânările credincioșilor, dar ne „explică” el … misterul (inexplicabil științific) al flăcării care nu arde fețele oamenilor: „i-am explicat procedeul prin care preoții ortodocși produc minunea. Ei folosesc un amestec de magneziu și fosfor umed, pe care îl pun în vata și în lumânările de pe presupusul mormânt al lui Jeshua (Iisus – n.a.). Când amestecul incendiar se usucă, magneziul se autoaprinde, iar fosforul întreține arderea. Kaput miracol divin! Simplă șarlatanie mistică” (II, pg.114)! Este o hulă!
COSTEL NEACȘU, Liga Scriitorilor din România, Uniunea Ziariștilor Profesioniști
