La jumătatea lui martie, lună ce ne amintește de poetul Nichita Stănescu, într-un cadru festiv în comuna Studina, primarul Marian Vasile a organizat o seară lirică, în care muzica folk a lui Emeric Imre s-a împletit armonios cu baladele lui Ion Crețeanu, punctul culminant fiind lansarea cărții de poezii „În ordinea iubirii” a scriitorului Dumitru Sârghie-Mitif.
Cartea domnului Dumitru Sârghie explorează sinele veșnicului îndrăgostit atât de femeia, ca întrupare a umanului, cât și de absolutul afectiv văzut din perspectivă spirituală.
Titlul cărții “În ordinea iubirii” are nuanță subtilă, deoarece nu se păstrează ordinea cronologică a unor sentimente, ci este sugerată ideea perfecțiunii sentimentului suprem, ca ordine universală.
Astfel iubita, sens suprem, capătă în viziunea domnului Sârghie o multitudine de ipostaze, care sunt individualizate prin nume: Eleanor, Denisa, Diana, Valentina, Lill sau Vic.
Femeia, ca ideal, primește Nume, fiind unicizată prin măiestria artistică a poetului. Această perspectivă amintește de versurile lui Nichita Stănescu „Poetul, ca și soldatul,/ nu are viață personală”.
De aceea poezia domnului Dumitru Sârghie nu trebuie citită într-o cheie a identificării ipostazelor feminine în realitate, ci a rememorării unui TOT al trăirilor, având ca punct de reper Iubirea.
Eul liric sârghian alternează iubirea pasională cu exaltările divine, sugerând astfel flăcările unui iad ce ard în poet, purificându-l de preaomenesc și umanizându-l angelic.
Dorind să se salveze de efemeritate prin iubire, poetul moare cu fiecare vers și renaște răstignit pe crucea dorului nesfârșit. Poezii precum “Versuri în vârf de stilet”, „Rondel solemn” sau „Tristețea ta” prezintă ipostaze enigmatice ale unor trăiri dincolo de banalitatea cotidiană, din care eul liric dorește să evadeze pentru a găsi o libertate la care visează orice îndrăgostit iremediabil.
Cartea domnului Dumitru Sârghie-Mitif, „În ordinea iubirii”, este o invitație la o călătorie spirituală în dezordinea ordonată a unor sentimente pe care autorul le mărturisește cu sinceritatea unui îndrăgostit visător aflat în apropierea pietrei filosofale, căreia oamenii i-au dat numele Iubirea.
Prof. Victor Iacobescu
,,Poate că eu nu am priceput
N-am înţeles, e o poveste fără început.
Mă gândesc cum să fac să fie bine,
Dar nu cred că te pot ţine lângă mine.
Odată era o vorbă: iubeşte să fii iubit,
Acum e o nouă vorbă: iubeşte să fii rănit…
Nu întelegi când îţi spun cât de mult te plac?
Măcar acum ajută-mă să te scot din cap,
Mi-e imposibil să te uit pentru că te văd zi de zi
Dar n-o să afli că n-o să te uit, te voi minţi.
E mai bine aşa şi-am mai zis, rămân doar eu şi cu mine
În speranţa că-ntr-o zi totul va fi mai bine.
Timpul trece iar tu eşti din ce în ce mai rece
De ce te îndepărtezi cu fiecare zi ce trece?
Nu e vina mea c-a devenit situaţia aşa
Nu poti să înţelegi, chiar aş vrea să pot face ceva…
Nu-mi place să mint persoanele la care ţin
Doar în cazul în care le fac un bine şi revin.
Si doare, un nou capitol acum, am încheiat
Cartea vieţii mele rămâne de continuat…,,
Stima si respect, Excelenta!