Muzica folk înseamnă poezia cântată , atunci când creatorul de frumos, folkistul (sau cantautorul cum zic unii mai moderniști), îmbracă în tonuri muzicale, poezia. De multe ori există o colaborare nevăzută intre poet și folkist, o colaborare care, în final, dă naștere acelui cânt, care va transmite atât mesajul poetului cât și stările muzicale ale folkistului. Toate acestea sunt posibile, atunci când, de ambele părți există un pic de valoare și mult suflet.
Cu permisiunea ta, cititorule, o să încerc să prezint o radiografie a muzicii folk, așa cum a fost și așa cum a devenit, fără să consider că sunt un critic muzical, ci doar eu, omul care s-a dedicat începând din anul 1976, acestui gen muzical.
După dispariția Cenaclului Flacăra, care indiscutabil a fost adevăratul atelier de creație a muzicii folk, după ce „omul cu chitara” a devenit, cunoscut și de ce nu, chiar o valoare a acestui gen muzical, muzica folk parcă a luat-o pe drumuri greșite.
După 1989, au apărut indivizi, care nu își găseau locul în alte genuri muzicale și de la sine putere, au transformat muzica folk într-o „haltă”, susținând sus și tare, că ei cântă ba folk- jazz, ba folk- rock, sau folk- pop și lista poate continua, urmând să mai apară ,probabil și folk- maneaua. Stop, oameni buni! Hai să nu amestecăm genurile muzicale, doar de dragul de- a ne găsii un loc în muzică.
Și dacă tot vorbesc de noile „curente” artistice, constat că, tot după 1989, au apărut și așa-zișii poeți, indivizi care au adunat în jurul lor 2-3 folkiști, cărora le puneau în brațe textele scrie de ei, ducând muzica folk din scena instituțiilor de cultură, în toate crâșmele și pizzeriile patronate de „acești noi poeți”. Este jalnic și trist, deoarece patronul câștigă un ban în plus datorită acestor concerte de „birt” iar mulți dintre folkiștii care preferă să cânte în asemenea locații, de cele mai multe ori, se aleg cu o bere și o pizza, pentru munca prestată.
Nu vreau să generalizez deoarece se organizează concerte de muzică folk în pub-uri sau localuri selecte, unde consumatorul acestui gen muzical se simte excelent și unde folkistul este respectat și remunerat la valoarea sa muzicală. Personal, consider că locul concertelor de muzică folk este în sălile instituțiilor de cultură și în locurile special amenajate în aer liber.
Un alt deserviciu adus acestui gen muzical , este apariția „folkistelor” și a „folkiștilor”, care behăie și denaturează valoric, creațiile muzicale ale adevăraților oameni de folk, prin așa- zisele concerte, din crâșme și restaurante.
Nu l-am auzit încă, pe Mircea Bodolan, să interpreteze în concertele sale, cântece de-ale lui Victor Socaciu, pe Ștefan Hruscă să cânte creațiile muzicale ale lui Valeriu Sterian sau pe Maria Gheorghiu interpretând în concertele sale cântecele lui Zoe Alecu. Cine le dă dreptul acestor copiatori să deformeze valorile muzicii folk?
Oameni buni, dacă nu aveți nimic de spus, dacă nu sunteți în stare să creați muzical, nu ucideți frumosul creat de alții, doar de dragul de a vă autointitula „folkistă” sau „folkist”.
Nicolae Doboș
