Transcarpatia este un cuvânt tot mai des auzit în vremurile acestea tulburi, de când Rusia a atacat Ucraina. Aveam să cunosc mai bine această regiune administrativă, din S-V Ucrainei, grație volumului „Despărțirea de Nadejda”, semnat de jurnalistul și scriitorul Mircea Pospai. Cartea este, potrivit autorului, „o cronică literaturizată a unui festival”. Este vorba de Festivalul Internațional pentru emisiuni de radio și televiziune, destinate minorităților naționale, organizat în reședința acestei regiuni Ujgorod și la care domnul Mircea Pospai a participat, în calitate de jurnalist al Societății Române de Radiodifuziune – Studioul Regional Craiova. Participând la toate cele cincisprezece ediții, organizate înainte și după 1990, autorul a fost martor la moartea unei lumi și la nașterea alteia, ce-i drept „cam la întâmplare și cam alandala”.
Regiunea Transcarpatia se învecinează cu România, Ungaria, Slovacia și Polonia. De aceea, nu e deloc întâmplător că, aici, trăiesc, potrivit oamenilor locului, cam 100 de naționalități. Armonia în care trăiesc oamenii de aici, îl face pe autor să conchidă: „(…) conviețuirea e cel mai frumos lucru de pe lume!” Mai ales, pentru că „aceste naționalități n-au fost învrăjbite de propaganda sovietică”.
Mircea Pospai relatează, în cartea sa, chiar o așa-zisă anecdotă, care, de fapt, este „realitatea vieții majorității locuitorilor cărora Dumnezeu le-a dat să străbată veacul al douăzecilea”. Pentru a o înțelege, trebuie să facem puțin recurs la istorie. Până în 1918, Transcarpatia a făcut parte din Ungaria, respectiv Imperiul Austro-Ungar. După Primul Război Mondial, a fost atribuită Cehoslovaciei. Din 1939, a fost ocupată de Ungaria hortystă, pentru ca, în 1944, Cehoslovacia să o cedeze Uniunii Sovietice. Iar Uniunea Sovietică a alipit-o R.S.S. Ucraineană.
Adică, acest pământ, care este precum „un pinten în inima Europei (…), când a fost râvnit, în sine, de unul ori de altul, din imperiile vremurilor, când a fost «atribuit» (…) uneia sau alteia dintre țările vecine, când a fost traversat de tăvălugul războaielor, din timpuri pe care nimeni nu le mai ține minte și până în zilele noastre”, potrivit autorului.
Cât privește zilele noastre, conform informațiilor oficiale, din cei 1,26 mil. de locuitori ai regiunii, 81 la sută sunt ucraineni, 12 la sută maghiari, 2,9 la sută ruși și 2,6 la sută români.
Și-acum, potrivit principiului „Ar fi de râs, de n-ar fi de plâns”, așa-zisa anecdotă. Cică, pe la sfârșitul secolului trecut, un jurnalist a întrebat un bătrân, dintr-un sat de pe lângă Ujgorod, cum i-a fost viața de-a lungul anilor… A fost surprins să afle că acesta „este un om umblat”, deși n-a plecat niciodată din satul lui. Ba, mai mult, cică au venit țările la el. Pentru că s-a născut în timpul Primului Război Mondial, în Austro-Ungaria.
Când s-a însurat, înainte de Al Doilea Război Mondial, era în Cehoslovacia. După război, a lucrat ca îngrijitor la o școală în Uniunea Sovietică, iar acum mănâncă pensie în Ucraina…
Și, atunci, poftiți „să împărțiți Transcarpatia pe cale pașnică!!!”
Elena Sîrghie
