Sâmbătă, 5 noiembrie 2022, este programată, în orașul Potcoava, o lansare de carte. La acest eveniment cultural, va fi lansată monografia completă a tânărului oraș, situat pe malul stâng al pârâului Plapcea. Primul volum monografic a fost realizat, anul trecut, și acum, în toamna acestui an, este finalizat volumul al doilea. Prin asamblarea celor două volume, s-a conceput tipografic actuala lucrare monumentală „Potcoava de-a lungul veacurilor. Studiu monografic socio-istoric”!
Cuvântul „lansare” este o metaforă, fiindcă există convingerea că această carte are forța să meargă singură, pe toate străzile culturale și pe culoarele tuturor bibliotecilor. Are suficientă forță mecanică și putere germinativă, ca să pătrundă pe multe cărări întortocheate. Va avea o sprinteneală discretă, dar, funcțională. Sigur, că va polariza, în jurul ei, admirația și respectul cititorilor. Este absolut inutil să spunem că oricare cititor al cărții, câștigă, și nu pierde. Valoarea curativă a cititului rămâne indiscutabilă.
Lecturând monografia, ne putem autodizolva în propriile amintiri. Dăinuirea neamului pe Valea Plapcei, creează un sentiment fascinant. Simți cum respiră pământul din curtea copilăriei. Citirea cărții face să apară tăciuni aprinși, din cenușa amintirilor noastre înțepenite. Sunt reînviați oameni care au fost lăsați într-o uitare nedreaptă, prin arșița spațiului unde au viețuit.
Un tulburător șoc afectiv îl declanșează monumentele eroilor, cu regăsirea rudelor și vecinilor. Sunt fiori de recunoștință, pentru strămoșul nostru țăran de altădată, compătimit că suferă, tace și rabdă. Murind, el s-a împăcat cu toți, pentru totdeauna. Azi, noi călcăm mereu, unii pe urmele altora.
Monografia va fi o mică partitură din marele concert al cărților. Ea va rămâne ca o dâră care marchează trecerea prin lume a unei comunități. Bine-ar fi, și se dorește, ca participanții la evenimentul cultural numit lansare, să aibă fețele luminate de efuziuni sentimentale și clocot afectiv.
Autorii cărții și-au legat acest proiect măreț direct de sufletul lor. Ei au un larg orizont intelectual și contact permanent cu lumea academică. Dexteritatea în expunerile făcute, verbalizarea, punctualitatea și precizia exprimării, confirmă competența demonstrată în elaborarea cărții. Cei doi scriitori ai monografiei sunt absolvenți ai liceului din Potcoava: DOINA-MATEI LEULESCU, profesor, istoric, simbol reprezentativ al Cultului pentru eroii neamului; IOAN-JEAN POPA, doctor în sociologie, diplomat și fost Consilier prezidențial.
Prof. Teodor NEDELEA