„Băi de putină și aburi pentru doamne”
Băile Comunale, str. Ionașcu nr. 55
În 1924, potrivit Anuarului județului Olt, din 1936, construcția Băilor Comunale, începută de marele proprietar Alexandru Iliescu, era aproape gata. Băile Comunale erau foarte necesare pentru oraș. Aici veneau elevii școlilor, soldații și chiar locuitorii Slatinei. Materialul pentru construcția Băilor, în valoare de 71765 lei, provenea din depozitul de cherestea de pe malul Lotrului, potrivit facturii semnate, în 1917, de către Filip Horovitz.
În 1924, Primăria Slatina primea oferta Societății Carpatina din oraș pentru confecționarea mobilierul necesar. Anul următor, Băile Comunale solicitau racordarea la lumină, apă și canal. În 1925, Băile funcționau sâmbăta și duminica până la ora 12, mai ales că se făcuseră îmbunătățiri: s-au adus căzi de fontă smălțuite pentru toate cabinele și s-a făcut cea mai mare parte din mobilierul necesar.
Inginerul D. Atanasiu anunța Primăria că „au găsit cărbuni și se pot pune în funcțiune Băile și pentru satisfacerea școalelor din localitate”. Cum școlile nu-și anunțaseră prezența „pentru a nu consuma cărbuni fără utilizare și pentru a nu reține personalul de la alte întrebuințări unde este destul de lucru”, ing. Atanasiu cerea Primăriei să dispună a se cere conducerii școlilor, să anunțe cu o zi înainte prezența la Băile Comunale. Primăria se conformează și, printr-o adresă către Școala de Fete Nr. 2, după ce anunța că Băile s-au dat în antrepriză lui Nicu Schreier, iar „prețul unei băi, ce se face de băieți și fete din școli, s-a fixat la 5 lei”, cere a se comunica, cu două zile înainte, zilele când pot fi trimiși copii la Băile Comunale, cu aceeași motivație „spre a nu se consuma cărbuni fără utilizare îngrijindu-se și de plată”.
În 1927, Băile vor fi concesionate lui I. Catana și farmacistului Aurel Popescu, și programul se va schimba „în fiecare vineri pentru băi de putină, de la 9 a.m. la 9 p.m. și aburi pentru doamne de la 8 seara, iar sâmbăta atât abur cât și la putină, de la 8 dimineața până la 11 seara”. Dar, în 1938, potrivit unui raport al Primăriei, la Băile Comunale donate de Alexandru Iliescu, „de atunci nu s-a mai făcut nici o reparație, ușile s-au degradat, cazanele nu mai funcționează normal…”
Se accentua, în acest raport, necesitatea acestora pentru că „majoritatea populației orașului n-are instalație de baie și apoi sunt atâtea școli în oraș”. În toamna aceluiași an, Primăria anunța școlile că „în zilele de sâmbătă și duminică funcționează băile comunale unde elevele școalelor primare, vor putea face baie în grupuri de la 30 de persoane în sus cu prețul de trei lei de elevă”. Și se continua cu rugămintea: „să se comunice numărul de eleve care vor veni și orele potrivite pentru a lua măsuri ca băile să fie rezervate exclusiv școalelor de fete în acele ore”.
În comunism, Băile Comunale vor fi administrate de către IGO. Se dusese vremea antreprenorilor… Și Raportul despre Băile Comunale suna altfel. Într-una din ședințele Comitetului Executiv al Sfatului Popular, președintele acestuia, tov. Prichici, găsise cauza pentru care „salariații nu au dezvoltat spiritul critic” și anume „nivelul politic nu este ridicat” Luându-și angajamentul că „salariații vor fi dinamizați să ia parte la critică”, tov. Prichici anunța că din controlul la Băile Comunale „făcut de către organele secției financiare” s-a constatat că fostul administrator, Pleșea, falsificase o chitanță în valoare de 39 000 lei. Se pare că pentru Băile Comunale începea sfârșitul…
Elena Sîrghie – Fragment din volumul în curs de apariție
“În spatele zidurilor” (Povești și povestiri slătinene)