AcasăCultură„Poveștirile neîntâmplate”  ale lui Nicolaie Dincă...

„Poveștirile neîntâmplate”  ale lui Nicolaie Dincă…

Motto:  Din „ars poetica” alecsandriană: „Privind, fără-ncetare,/ Prostia omenească,/ De lung urât cuprinsă,/ Eternitatea cască” (Vasile Alecsandri, „Prostia”).

Miercuri, 29 noiembrie a.c., Centrul Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina a pus în scenă premiera absolută a piesei POVEȘTIRI NEÎNTÂMPLATE, sub regia „omului orchestră” Nicolaie Dincă, zis și Nae de la Morunglav, actor, regizor, poet, publicist, făuritor de reviste… Scenariul acestei piese, promovate de Asociația Culturală Olt-Artis Slatina, al cărei cârmaci este tot Nae de la Morunglav, „este o cimilitură socio-politică fantastică”, brodată pe scheletul celebrei povestiri a lui Ion Creangă, „Prostia omenească”.

Distribuția a fost următoarea: Costy Mitrică, Ionela Mateșică, Corina Dașoveanu, Aurelia Dincă, Paul Bălășcan, Florin Militaru, Milică Marian Costea, Tony Dincă, Sorina Preduț, Cristi Călătoru, Maria Kaboub, Remus Iordache, Andreea Văduva, Yousra Kauboub, Remus Iordache, Andreea Văduva, Larisa Zorlescu, Valeru Ciurea…

Scenariul semnat de Nicolaie Dincă vizează, când ironic și subtil, când, fără perdea, ieșirea spiritualității noastre românești din inerția globalismului cultural al vremurilor de azi, care sufocă sorgințile națiunilor, dând, astfel, un plus de oxigen libertății de expresie, în acest domeniu al dramaturgiei, fie și locale, atât de mult sufocat de curentele politically correct, prin care se fredonează, din nou, un fel de „Internațională socialistă”, la fel de urât mirositoare, precum cea „clasică”.

Ironie în tragedie, piesa de teatru meșteșugită de Dincă, exceptând ușoara lipsă de experiență a câtorva actori debutanți, aduce, cu măiestrie, în noua paradigmă a comunicării contemporane „moderne”, cea  a „analfabetului funcțional” și a „idiotului util”, completând magistral narațiunea lui Creangă  și dezlegând semnificațiile râsului discret, râsului complice, porției zdravene de râs, râsului ca fenomen complex, mereu explicat și, adeseori inexplicabil, dar și al râsu’-plânsului, de tip bergsonian, care însoțește întreaga istorie a umanității.

Grosier, grotesc, hidos, bizar, diform și pseudo-științific, limbajul paroxistic utilizat de un anumit personaj feminin, care reprezintă, chipurile, „Partidul oamenilor care nu mai cred în țara lor”, dar care vor să-și umple buzunarele, cu orice chip,  este edificator în acest sens: „Ar trebui ca incognoscibilul tău dual să remarce un tot unitar peremptoriu, de predictibilitate inerentă, de o specificitate aparte în atare situații, întrucât nimeni nu este rezervatarul adevărului absolut și orice divagație de la logica supremă duce la disoluția tragică a concluziei sinalagmatic, în ceea ce privește cvasipunctualitatea ipotezelor care s-ar putea extrage dintr-o mixtiune de idei (…). Așadar, ca să vă răspund, pe scurt, la această întrebare deosebit de interesantă, ar trebui, mai întâi, ca printr-un efort intuitiv determinant să identificăm ideea-țintă a discursului dumneavoastră și, pe urmă, să reliefăm variante de intercomunicare empativ-afectivă, cel puțin până la nivelul subliminal de a ne auzi și a vorbi pe rând… Mai direct???!… du-te dracului… Mamăăă, mă piș pe mine”.

Despre simbioza dintre interpretare și text, ca într-o duplicare spațio-temporală destul de sensibilă, autorul piesei recurge la reperele comicului românesc, sapă temeinic la rădăcinile adânci ale acestui gen artistic, umoristic, prin criticarea moravurilor politice și sociale ale prezentului, el fiind totdeauna „contra tuturor boalelor și slăbiciunilor omenești”, înfierând șarlatania, bigotismul, ciocoismul, femeile de moravuri ușoare, viciul, bocetul fals, prostia omenească, compromisul politic, practicile LGBT, vânzarea țării, umilința conducătorilor noștri, în fața mai-marilor cancelariilor euro-atlantice.

Desigur, corectând, pe parcurs, anumite stângăcii ale actorilor debutanți și, finisând, pe alocuri, textul, care trebuie cernut, până la nivelul scontat, acela de ironie, sarcasm, sugestie și generalizare (vezi aducerea în discuție a unor personaje politice actuale, care reprezintă un anume partid, menajându-i, cumva, pe adversarii acestora, deși „isprava” este comună), premiera POVEȘTIRI NEÎNTÂMPLATE a lui Nicolaie Dincă reliefează pregnant evoluția artei dramatice din orașul lui Eugen Ionescu, pe care, din păcate, România nu l-a sărbătorit cum se cuvine, cu ocazia  împlinirii, de curând, a 114 ani de la nașterea sa (26 noiembrie). Mai mult, cu această ocazie, patronii revistei „României literare” nu l-au menționat în Calendarul personalităților române născute în această zi. Oare de ce?

Întrebarea nu e retorică. E o temă serioasă de dezbatere, pentru culturnicii din Olt… Felicitări sincere lui Tony Dincă și tuturor actorilor distribuiți în piesa sus amintită!

Dumitru SÎRGHIE


- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments