AcasăOpiniiPRIMA JURNALISTĂ DIN ROMÂNIA

PRIMA JURNALISTĂ DIN ROMÂNIA

În „Istoria Jurnalismului din România în date. Enciclopedie cronologică”, volum coordonat de Marian Petcu, apărut la Editura Polirom, în 2012, sunt cuprinși 280 de ani de presă în România, din 1731, până în 2011. În cele 1416 pagini, se regăsesc, în forme rezumative, 18.000 de publicații periodice, radiouri, televiziuni, agenții de presă, precum și 33.500 de jurnaliști și publiciști. Acest volum este rezultatul muncii, de patru ani, a 120 de specialiști din diverse domenii.

Răsfoind filele începuturilor jurnalismului din România, am constatat că, după o perioadă de peste 100 de ani, prima reprezentantă a fost Maria Rosetti, considerată prima jurnalistă din România.

Născută în 1819, în Marea Britanie, din tată scoțian și mamă franțuzoaică, Mary Grant a venit, în Țara Românească, în 1838, datorită fratelui ei mai mic, numit consul al Marii Britanii la București. Având o personalitate remarcabilă, dar și prin intermediul fratelui, care avea  multiple relații în familiile de vază ale Bucureștilor, Mary îl cunoaște pe Constantin A. Rosetti, cu care se căsătorește. În 1848, când soțul ei a fost arestat, împreună cu alți revoluționari, s-a deghizat, în țărancă, salvându-i pe aceștia, printr-o operațiune bine organizată. Acesta a fost și motivul pentru care Maria Rosetti a devenit simbolul Revoluției de la 1848 și model pentru  pictorul C. D. Rosenthal, în tabloul România revoluționară. După înfrângerea revoluției, familia Rosetti va fi nevoită să trăiască, în exil, timp de 9 ani. Revenită în Țara Românească, în 1857, Maria s-a dedicat jurnalismului,  activitate începută în Franța, într-o perioadă în care gazetarii erau, exclusiv, bărbați.

Această carieră de jurnalistă a început-o la publicația Românul, înființată de soțul ei, publicând povestiri pentru copii, cronici de călătorie și romane – foileton sentimentale. În 1865, editează revista săptămânală Mama și copilul, dedicată sfaturilor de creștere și educație a copiilor, o revistă unicat, la acea vreme, în România. După decesul soțului ei, din 1885, și-a dedicat restul vieții activității în redacția publicației Românul, alături de familia fiului ei Vintilă Rosetti.

A trăit 73 de ani și a fost nu numai deschizătoare de drumuri pentru viitoarele jurnaliste, ci și un model de seriozitate și patriotism, deși nu a avut origine română. Prin aportul la cultura  României, Maria Rosetti reprezintă o personalitate emblematică a femeii, nu numai pentru cea de-a doua jumătate de secol al XIX-lea și, de ce nu, chiar în perioada actuală, să poată deveni modelul oricăreia dintre noi.

Ștefania MARINEANU

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments