Zilele trecute, a poposit în redacția noastră, Ion Toloș, țăran din satul Comănița, comuna Teslui. Domnia-sa pretinde că titlul de proprietate pentru 4 ha și 22 de ari de pământ arabil i-a fost falsificat de către oamenii din Primăria Teslui.
„Problema mea este că oamenii din primărie au făcut falsificări în acte. Pe «V» l-au făcut «M» și apoi au adăugat la prenumele ION un «A» în față. După cum se vede, aici avem de-a face cu un fals clar. Al doilea fals este acela că au modificat și numele soacrei mele și, în loc de Bărăscu Ghiorghița, au scris Bărăscu Gherghina.
Din cauza acestor falsuri, eu nu pot să beneficiez de roadele pământului meu, deși plătesc impozit pentru el. Pământul îl lucrează fratele meu, care este cuscru cu primarul actual. Ei mi-au modificat titlul de proprietate și acum eu nu-mi pot arenda pământul, pentru că primarul nu-mi dă adeverință. Pământul l-au lucrat ei cum au vrut și eu nu am luat nimic. Într-un an, am fost chiar nevoit să cumpăr de la primar 100 de duble de boabe, pentru că nu mai aveam ce da la păsări…
De ani de zile, eu nu iau nimic de pe acest pământ. De pământ, se folosește sora mea Maria și, mai ales fratele meu Marin, sub motivul că acel «M» transformat din «V» ar fi numele lui. Nu se poate așa ceva, d-le ziarist!”
Ne-am uitat și noi pe acele documente și am constat că nu trebuie să fii grafolog, ca să-ți dai seama de săvârșirea unui fals și ne-am întrebat cum de s-au plimbat aceste falsuri prin instituțiile statului român, fără ca cineva să fie pedepsit, pentru fals și uz de fals.
Apoi, l-am contactat pe actualul primarul comunei Teslui, d-l Mihăiță Lăzărescu, pentru a ne aduce câteva lămuriri în privința acestei grozăvii. Amabil, domnia-sa ne-a explicat cum stă treaba.
Primarul Mihăiță Lăzărescu răspunde
„Când am venit la Primărie, în 2008, aceste falsuri erau comise deja. Nu se poate spune că sunt de dată recentă. Ele erau înfăptuite înainte de anul 2000. Că cineva a încercat să comită o tâmpenie, făcând din «V» pe «M», se vede cu ochiul liber. Ceea ce nu v-a spus d-l Toloș este faptul că, deasupra acestor documente (cel fals și cel nefals) există o hotărâre judecătorească, prin care terenul invocat de Ion Toloș se împarte la trei frați. D-l Ion Toloș însă nu vrea să înțeleagă acest lucru, deși i-am explicat de multe ori cum stă treaba, încă din vremea când eram viceprimar și când le-am delimitat parcelele, pentru că se certau ca «frații» și pentru 20 de cm de pământ.
Din această suprafață de pământ, doar partea fratelui său, Marin, este dată în arendă la o societate agricolă, care lucrează legal, cu contracte în arendă, cu tot ce trebuie. Sora lor și-a lucrat pământul cu mijloace proprii, până în prezent. Societatea respectivă a refuzat să ia în arendă și bucățile de pământ care i-au revenit lui Ion Toloș, prin hotărâre judecătorească, din cauză că acesta este un om dificil și pus pe harță.
Primăria nu poate să reglementeze certurile dintre frați și nici nu poate să oblige o societate agricolă să ia pământul cuiva în arendă.
Mai mult decât atât, d-l Ion Toloș spune că și hotărârea judecătorească este falsă. Și asta, pentru că lui nu i-a convenit acea hotărâre judecătorească și nu vrea s-o respecte. Dacă era cinstit până la capăt, trebuia să vă spună și despre acea hotărâre judecătorească. Dacă n-a făcut-o, e un semn că nu vrea să vă spună adevărul integral.
Cât privește «falsul» cu Gherghina și Ghiorghița, aceasta este o eroare materială minoră, care n-a impietat cu nimic asupra proprietății lui Ion Toloș și a celorlalți.
Referitor la faptul că fiul meu s-a căsătorit cu o nepoată a fratelui său Marin, cu care el se ceartă, de ani și ani, pentru pământ, vă spun că acesta nu are nicio legătură, nici cu „falsul”, nici cu cearta dintre frați și nici cu faptul că respectiva societate agricolă nu-i ia pământul în arendă. Cam asta-i treaba. D-l Ion Toloș poate să-și muncească pământul cu mijloace proprii, însă doar partea care i-a revenit prin acea hotărâre judecătorească pe care el n-a invocat-o în plângerea făcută către ziarul d-voastră”.
LINIA ÎNTÂI